14/06/2026
O femeie mi-a scris duminica trecuta.
Nu stiu de ce duminica, de obicei, primesc cele mai multe mesaje. Poate pentru ca duminica seara e ora in care gandurile vin singure si nu mai ai cm sa le eviti. Cand casa e linistita si tu esti in sfarsit singur cu tine si cu tot ce ai amanat sa simti.
"Am 44 de ani. Cred ca am lasat prea mult timp sa treaca."
Atat. Nicio intrebare, nicio cerere. Ca si cm isi spunea ei insasi ceva ce tinea inchis de ani de zile si a ales un strain de pe internet ca martor.
Nu i-am trimis un program. Nu i-am vorbit despre rezultate sau despre cat de repede se poate schimba ceva.
Am intrebat-o doar atat:
"Fata de ce moment din viata ta vrei sa te simti din nou?"
A tacut pana astazi. Am crezut ca am pierdut-o.
Apoi mi-a trimis o poza, astazi pe la amiaza.
Era ea. Tanara, poate 30 de ani maxim. Radea cu toata fata, genul de ras care nu se controleaza, care vine singur.
Sub poza a scris atat:
"De atunci. De acolo."
Am stat cu telefonul in mana si nu am stiut ce sa raspund.
Pentru ca in momentul ala nu mai era vorba despre kilograme sau despre antrenamente sau despre orice altceva din meseria mea.
Era vorba despre o femeie care undeva pe drum intre 30 si 44 de ani pierduse ceva. Nu stia exact ce. Nu stia exact cand. Stia doar ca in poza aia era ea de adevaratelea si ca de mult nu o mai recunoscuse pe femeia din oglinda.
Asta e durerea pe care nu o vede nimeni.
Nu e durerea de a fi nesatisfacut de cm arati.
E durerea de a nu te mai regasi in propria ta viata.
deiufit.ro