15/07/2026
Lecția pământului: Cum se transformă praful de pe degete în prietenie
„Plecat-am nouă din Iași, și cu profesorul, zece!” – cam așa ar fi început cronica, dacă Alecsandri ar fi fost arheolog. Doar că noi nu ne îndreptam spre bătălie istorică, ci spre săpăturile de la Băiceni. Înarmați nu cu arme, ci cu rucsacii și tricourile primite în cadrul proiectului UAIC4STEAM, cu picioare bune de urcat pante și cu multă rezistență la... stilul spartan. Un singur duș la toată tabăra ne-a cam dezumflat în prima seară, dar ne-am împăcat rapid cu ideea. Până la urmă, praful de pe sit e istorie pură!
Cei nouă elevi de clasa a X-a, sub stricta (dar prietenoasa) supraveghere a doamnei profesoare Anca Mihaela Ghiurco, au demonstrat rapid că spiritul de echipă se activează instant, mai ales când norii de furtună te amenință din prima seară.
Nici nu ne-am acomodat bine cu o primă vizită de recunoaștere pe sit, că natura a decis să ne testeze limitele. Cerul s-a întunecat rapid, anunțând ploaie serioasă. Așa că prima noastră activitate de echipă n-a fost săpatul, ci o cursă de viteză sub primii stropi pentru a acoperi situl cu folii uriașe de plastic. Ne-am retras apoi la adăpost, unde am vizionat un documentar despre misterioasele case arse ale cucutenienilor (probabil și ei aveau probleme cu curățenia).
A doua zi, șantierul inundat, ne-a forțat sa ne adaptăm rapid în interior. Am lăsat (de bună voie!) telefoanele deoparte și ne-am transformat în scribi antici: sub îndrumarea atentă a Anei Odochiciuc, am exersat caligrafia pe papirus și pe tăblițe de ceară și ne-am confecționat propriile medalioane din lut folosind monede romane.
După un prânz binemeritat, activitatea a continuat tot la adăpost, unde am învățat că arheologia nu înseamnă doar ...mult pământ sub unghii. Radu Brunchi ne-a făcut o prezentare super captivantă despre tehnicile moderne și ne-a arătat în 3D cm se vede o săpătură adevărată, dar și ce s-a mai descoperit acolo de-a lungul timpului, făcând astfel un întreg istoric al dealului pe care se află situl.
Când s-a oprit în sfârșit ploaia, ne-am pus picioarele de sportivi la treabă pe panta abruptă a Dealului Goșan. Acolo am avut ocazia să vedem cele două case cucuteniene arse experimental de specialiști, un mod excelent de a înțelege pe viu ce vizionasem cu o seară înainte. În acest periplu, prin faimoasa necropolă tumulară, l-am avut alături de noi pe Andrei Asăndulesei, coordonatorul șantierului de la Băiceni, un specialist super pasionat și tare nostim.
Ziua s-a încheiat glorios la atelierul de olărit, unde sub îndrumarea Anei Drob, ne-am murdărit fericiți. Să vezi cm un simplu bulgăre de lut prinde formă sub degetele tale chiar are ceva magic
Seara ne-a adus exact ce aveam nevoie: un foc mare de tabără, socializare cu ceilalți colegi. S-a povestit mult, s-a râs și s-au legat prietenii strânse – atât de strânse încât... s-a cam uitat de trecerea timpului.
Partea cea mai grea a taberei? Evident, trezirea de a doua zi! Cu ochi mici și pași de melc, dar cu zâmbetul pe buze, ne-am strâns la micul dejun gata de ultima aventură: escaladarea Dealului Cătălina până la cetatea getică. Cu Casandra Brașoveanu ca șef-ghid, am dovedit că o condiție fizică bună este cel mai bun aliat și am urcat panta cu o ușurință de invidiat
După un scurt popas la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Hârlău, ne-am întors acasă cu certitudinea că istoria nu este doar în paginile cărților, ci și în praful de pe degete și în prieteniile strânse în jurul focului. Se spune că arheologia este, de fapt, o formă de călătorie în timp, dar pentru echipa noastră a fost, înainte de toate, o adevărată lecție de adaptare și de prietenie.
La final de drum, vrem să transmitem un mare „Mulțumim!” întregii echipe de arheologi și asociației Arheoinvest. Vă mulțumim pentru răbdare, pentru că ne-ați ghidat cu atâta pasiune prin tainele trecutului și pentru că ne-ați arătat că arheologia înseamnă, înainte de toate, o aventură trăită cu zâmbetul pe buze.
