08/04/2026
„Fotbalul l-a omorât…” — o frază aruncată ușor, dar profund nedreaptă.
Fotbalul nu ia viață. Fotbalul dă sens, disciplină, adrenalină, comunitate. Îți dă un motiv să te ridici dimineața, să lupți, să crezi. Îți pune inima în mișcare – fie că ești pe teren, fie că trăiești fiecare fază din tribună sau din fața televizorului. (Iar dacă ești rapidist, da… poate ai nevoie și de puțin aspacardin pe lângă tine.)
Nea Mircea nu a murit din cauza fotbalului. A plecat dintre noi făcând ceea ce a iubit o viață întreagă. A trăit pentru joc, pentru competiție, pentru emoția acelui fluier de început. Și, oricât de greu ar fi de acceptat, există o formă de demnitate în a-ți încheia drumul rămânând fidel pasiunii tale.
Poate sună dur, dar este, într-un fel, o plecare frumoasă: fără compromisuri, fără renunțare la ceea ce l-a definit.
Îmi place să cred că acum schimbă pase cu Pelé și Diego Maradona, discută tactică, zâmbește și privește jocul de sus, în liniște.
Toți vom ajunge, la un moment dat, la finalul reprizei noastre. Întrebarea nu este dacă, ci cum. Vom avea curajul să trăim suficient de intens încât, atunci când vine ultimul fluier, să ne găsească făcând ceea ce iubim?
Drum lin, Nea Mircea. Fotbalul merge mai departe, dar va purta mereu ceva din tine.
