01/04/2025
În urmă cu 7 ani, am primit o diplomă pe care nu mi-am dorit-o la vremea aia — cea de instructor de Ki-Aikido. Iar cea pe care mi-am dorit-o nu am primit-o cm aș fi vrut — cea de 3 dani.
Nu îmi doream la vremea aia să predau. La suprafață, nu mă simțeam încă pregătită suficient să dau mai departe. Dar în interior, era cald și bine în culcușul instructorului meu, Sensei Pepe.
Îmi doream în schimb recunoașterea practicii prin examinarea de 3 dani. Examinare care nu a mai avut loc, maestrul nostru Sensei M. trecând printr-un incident medical fără precedent. A decis să îmi ofere însă diploma de 3 dani și cea de instructor. De 1 aprilie. Universul are un simț al umorului aparte! :)
Mi-a spus atunci că mă urmărește de atâția ani, m-a văzut și în stagiul pe care l-a ținut înainte de incident. Și știe cât am crescut. Și că nu are sens să mai așteptăm până revine în țară. În loc să mă simt onorată, am simțit că nu primesc recunoașterea pe care o voiam...aia muncită, aia cu „uite, să îți arăt cm m-am pregătit”, aia ca la carte, cm dă toată lumea. Cu teste și exerciții și kata.
Îmi dau lacrimile acum. Ce cadou uriaș am primit. Ce recunoaștere uriașă, fără nevoie de demonstrație, un mesaj implicit de „ești ok așa cm ești și am văzut deja asta, nu e nevoie să faci ceva în plus”. Și nu am știut să îl apreciez. Că nu era cm îl aveam eu în cutiuță că trebuie să fie.
Privesc acum această diplomă cu cea mai adâncă prețuire și recunoștință. Cineva care a crezut în mine fără să fac ceva special. Fiind eu. Ținându-mă de treabă pe parcursul anilor. Dând tot ce pot. Și lucrul ăsta să fie văzut, apreciat, recunoscut și validat.
Privesc acum altfel toată munca din spate susținută de Senseiul meu, Sensei Pepe, care a crezut în mine când eu nu aveam niciun pic de încredere. Și m-a ghidat ani și ani, cu o răbdare infinită. De la a nu-mi cunoaște și manevra propriile mâini și picioare, d-apai ce face mintea, la a putea ghida la rândul meu alți oameni.
7 ani mai târziu de la acel moment cheie, am 7 elevi frumoși unul și unul, și nu că-s ai mei. Și când zic frumoși, sunt frumoși cu totul. Îi admir în stăruința lor, în faptul că vin și învață, că aleg să practice și se aleg pe ei, în primul rând, în fiecare luni și joi când vin pe saltea fie ploaie, fie vânt. Ca picătura chinezească, câte puțin, dar și ce transformări în timp!
De anul trecut, am o elevă centură neagră și sunt așa mândră să o văd cm a crescut si s-a împuternicit. Și mai este o centură maro în cuptor rumenită, gata să dea examinarea de centură neagră joia asta, în prag de ziua ei. Ce cadou mai frumos?!
Ieri, un elev de-al meu de 16 ani practica cu un elev de-al lui Sensei Pepe de 64 ani. Și tot pe saltea era fiul lui Sensei, pe care îl știu de mic și acum e la facultate. O imagine duioasă despre moștenire, despre continuitate, despre împreună indiferent de vârstă, despre a învăța unii de la alții.
Atât de multe momente memorabile trăite pe saltea. Și în afara ei. Atâtea experiențe trăite ca elev și ca profesor, prin elevii mei. Atât de multă recunoștință, că nu ar încăpea în câteva rânduri.
Este un dar atât de prețios această artă și oamenii valoroși pe care i-am întâlnit! Adevărați mentori, ghizi, deschizători de drumuri, dar și oameni pe care m-am putut baza când mi-a fugit pământul de sub picioare. Colegi alături de care am învățat lecții de viață, prin tot ce am trăit împreună pe saltea și în afara ei. Elevi pe care i-am ghidat până la un punct sau altul au adus atâtea experiențe de învățare pentru mine ca instructor și ca om.
Astăzi, îi aduc un omagiu lui Sensei M. Mulțumesc pentru ce ai văzut în mine acum 7 ani. Mulțumesc pentru cadoul uriaș de 1 aprilie. Mulțumesc pentru darul Ki-Aikido pe care l-ai adus în România și a schimbat zeci sau chiar sute de vieți.
Și recunoștință eternă lui Sensei Pepe. Mulțumesc că m-ați ghidat în acești aproape 17 ani, cu o determinare, răbdare și susținere de neclintit.
Și mulțumesc și celorlalți Sensei care mi-au predat de-a lungul anilor sau m-au ghidat când am avut nevoie. Datorită vouă sunt astăzi aici. La propriu.
PS: am făcut și o selecție de fotografii amintiri din ultimul an, dar mi-am dat seama că merită fiecare o poveste. Pe parcursul zilelor următoare, o să le postez.
