25/05/2020
Şahul, internetul şi pandemia
de Izabella Dumitra
Am constatat cu toţii că una dintre cele mai supărătoare urmări ale distanţării sociale este imposibilitatea de a ne întâlni prietenii, de a ne petrece timpul alături de ei şi de a ne dedica împreună activităţilor sportive, culturale sau de relaxare, care ne aduc tuturor atâta bucurie. În încercarea de a face mai suportabile aceste zile de izolare voluntară, nişte oameni entuziaşti s-au gândit să valorifice avantajele oferite de internet şi să le dăruiască nevăzătorilor un Concurs internaţional de şah online.
Ca să vă informez despre această benefică iniţiativă de la sursa cea mai autorizată, l-am provocat la un dialog de la distanţă pe Florin Jidanu, profesor la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Buzău, pasionat jucător de şah şi primul nevăzător din România care şi-a câştigat dreptul de a arbitra competiţii oficiale, consacrate sportului minţii.
Izabella Dumitra: De unde s-a născut ideea acestei inedite întreceri şahistice?
Florin Jidanu: Ideea îi aparţine lui Mihai Nistor, colegul şi prietenul meu care locuieşte la Braşov. Fiind, ca şi mine, un împătimit al şahului, el mi-a sugerat să manageriez un concurs de şah online pentru deficienţii de vedere din toată ţara. Întrucât mă mai ocupasem de trei competiţii cu acelaşi profil, nu porneam chiar de la zero şi am ştiut ce am de făcut. Am luat legătura cu mai mulţi jucători, ei au fost încântaţi de proiectul nostru şi am trecut la treabă.
Izabella Dumitra: Cum aţi ajuns să invitaţi la concurs şi jucători nevăzători din străinătate?
Florin Jidanu: Această idee i-a venit tot colegului Mihai Nistor, dar s-a concretizat cu ajutorul Asociaţiei Nevăzătorilor, prin intermediul domnilor Mihai Dima şi Sorin Lăpădatu, care au promovat competiţia pe site-urile specializate.
Izabella Dumitra: Cine a organizat concursul?
Florin Jidanu: Concursul a fost organizat de Clubul de şah al Asociaţiei Nevăzătorilor, în parteneriat cu prietenii de la Clubul Sportiv Tandem Arena, care ne-au ajutat să le acordăm primilor trei clasaţi mici premii în bani.
Izabella Dumitra: Când au avut loc partidele şi care a fost modalitatea de desfăşurare?
Florin Jidanu: Cele nouă runde ale competiţiei s-au jucat în perioada 25 aprilie - 5 mai, s-au disputat în sistem elveţian, iar timpul alocat fiecărui sportiv pentru întreaga partidă a fost de 15 minute + 12 secunde (increment).
Izabella Dumitra: Ce date poţi să ne dai despre numărul de participanţi şi despre implicarea lor în acest gen de turneu?
Florin Jidanu: Vreau să vă spun că, dacă la competiţiile naţionale aveam între 14 şi 16 concurenţi, interesul pentru acest eveniment ne-a depăşit cu mult cele mai optimiste aşteptări, pentru că s-au înscris la start 76 de jucători deficienţi de vedere din 22 de ţări de pe patru continente (Europa, Africa, Asia şi America).
Izabella Dumitra: Ce platformă online aţi folosit?
Florin Jidanu: Confruntările au fost găzduite de serverul freechess.org, prin intermediul aplicaţiei Winboard, a cărei interfaţă în limba română este rodul Strădaniilor lui Antoniu Ioan, colaboratorul nostru de la Clubul Sportiv Tandem Arena şi, după cm au afirmat mulţi dintre şahişti, este extrem de accesibilă.
Izabella Dumitra: În ce fel aţi gestionat problema diferenţelor de fus orar?
Florin Jidanu: Evident că au existat şi asemenea dificultăţi, însă noi am fost flexibili, jucătorii au dat dovadă de înţelegere şi lucrurile au funcţionat foarte bine. Toate rundele au început la ora 18, ora României, iar concurenţii s-au declarat mulţumiţi de acest aranjament.
Izabella Dumitra: Cum s-a împărţit munca de organizare?
Florin Jidanu: Coordonatorul turneului a fost Mihai Nistor, Sorin Lăpădatu s-a ocupat de comunicare, iar arbitrajul a fost asigurat de Radu Şofran, reputatul arbitru internaţional care ne susţine în majoritatea competiţiilor şi de subsemnatul.
Izabella Dumitra: Care a fost palmaresul turneului?
Florin Jidanu: Pe Locul I s-a clasat Evgheny Suslov din Rusia, care a totalizat 8 puncte, urmat de Dimitri Danilchenko din Ucraina, cu 7,5 puncte şi Maksim Ermakov din Rusia, cu 7 puncte.
Izabella Dumitra: Cum ai caracteriza prestaţia jucătorilor români?
Florin Jidanu: Toţi şahiştii noştri s-au comportat meritoriu, dar cele mai bune rezultate au fost obţinute de Mihai Dima, Ciprian-Iulian Strete şi Costică Marchidan. Ar mai fi de evidenţiat faptul că Gavril Drăghici, un jucător spaniol de origine română, a fost foarte aproape de podium, încheind al patrulea, cu un total de 7 puncte.
Izabella Dumitra: Care au fost ecourile stârnite de această competiţie?
Florin Jidanu: Judecând după cât de elogioase au fost mesajele pe care le-am primit de la participanţi, aş crede că turneul nostru a fost o totală reuşită. Toţi jucătorii s-au bucurat din plin de această premieră şi au ţinut să precizeze că, dacă îi vom invita din nou la competiţii asemănătoare, vor accepta cu multă plăcere.
De asemenea, Federaţia Internaţională de Şah ne-a felicitat călduros şi şi-a exprimat dorinţa de a patrona, la rândul său, un concurs online destinat jucătorilor cu dizabilităţi vizuale. De altfel, „Tandem Chess Cup", aşa cm s-a numit primul nostru concurs internaţional online pentru şahiştii deficienţi de vedere, a beneficiat de un sprijin generos, atât din partea Federaţiei Internaţionale de Şah pentru Nevăzători, cât şi din partea Federaţiei Internaţionale a Sportului pentru Nevăzători.
Izabella Dumitra: În finalul acestui interviu, te-aş ruga să ne vorbeşti puţin despre drumul pe care l-ai parcurs pentru a intra în arbitrajul profesionist.
Florin Jidanu: Consider că, dincolo de experienţa interesantă pe care am trăit-o personal, a fost o etapă obligatorie în evoluţia şahului practicat de nevăzătorii din România. Era neapărat necesar ca ei să fie reprezentaţi şi la acest nivel, iar eu sunt fericit că am făcut primul pas. Mai mult decât atât, sper că alţi colegi nevăzători, care iubesc şahul cu aceeaşi pasiune şi sunt la fel de competenţi în acest domeniu, îmi vor călca pe urme în cel mai scurt timp.
Izabella Dumitra: A fost greu?
Florin Jidanu: A fost motivant, am avut nevoie de perseverenţă, de răbdare, însă nu pot să spun că mi-a fost greu. Sunt un jucător experimentat de categoria I, am adunat ceva cunoştinţe legate de arbitraj, aşa că m-am adaptat destul de uşor.
În plus, am fost îndrumat cu pricepere de domnul Radu Şofran, omul care a fost mereu aproape de acţiunile şahistice ale nevăzătorilor români, care m-a inspirat în parcursul meu către meseria de arbitru şi căruia doresc să-i mulţumesc pentru tot.
Izabella Dumitra: Concret, ce ar trebui să facă un şahist nevăzător pentru a deveni arbitru cu acte în regulă?
Florin Jidanu: Trebuie să fie jucător legitimat, să obţină recomandarea clubului la care activează, apoi să depună un dosar, să participe la un stagiu de pregătire, să susţină un examen şi, desigur, să-l promoveze.
Izabella Dumitra: Poţi arbitra şi competiţii internaţionale?
Florin Jidanu: Încă nu. Pentru asta, trebuie să arbitrezi la multe turnee, să acumulezi o anumită experienţă şi să aştepţi aproximativ zece ani.
Izabella Dumitra: Îţi mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări şi îţi urez numai succese în cariera ta de arbitru.
Florin Jidanu: Mulţumesc şi eu. Deşi toţi ne dorim ca distanţarea socială să devină cât mai repede o amintire şi să putem juca din nou aşezaţi la aceeaşi masă, cred că primul nostru turneu internaţional de şah online a contribuit la alungarea monotoniei, ne-a adus mai aproape unii de alţii, iar lucrurile bune merită păstrate.
Atunci când am stat de vorbă, Florin Jidanu îmi povestea despre intenţia Clubului de Şah al Asociaţiei Nevăzătorilor de a organiza o întâlnire bilaterală online cu redutabila reprezentativă a Rusiei şi despre negocierile demarate în acest scop.
Între timp, propunerile părţii române au fost acceptate, partidele s-au disputat şi învingătorii au fost stabiliţi.
Această bătălie cu adevărat epică a avut două runde, s-a desfăşurat în zilele de 11 şi 12 mai, iar principala noutate pe care a adus-o ţine de faptul că nu s-a jucat la 4 mese, aşa cm se întâmplă în mod obişnuit, ci la 13 mese, ceea ce înseamnă că fiecare echipă a fost formată din câte 13 jucători.
Ambele runde au fost deosebit de echilibrate, de fiecare dată s-a ajuns la scorul de 6-6, de fiecare dată a fost nevoie de o partidă decisivă, după modelul spectaculosului tie-break din jocul de tenis, de fiecare dată jucătorul nostru a început cu un uşor avantaj, de fiecare dată norocul a părut să ne surâdă şi de fiecare dată reprezentantul Rusiei a izbutit să se impună.
Chiar dacă dubla înfrângere ne-a întristat puţin, Mihai Dima, cel mai performant jucător din România în turneul individual şi membru de bază al echipei naţionale, este de părere că, dată fiind valoarea cunoscută şi recunoscută a şahiştilor din Rusia, rezultatul reprezentativei noastre poate fi considerat remarcabil.
În încheiere, ca să vă demonstrez că demersul nostru şahistic a făcut „pui” mult mai rapid decât speram, vă prezint o ştire pe care am găsit-o pe pagina de facebook a Asociaţiei Nevăzătorilor din România.
Pe data de 21 mai 2020, în organizarea FIDE, a avut loc un turneu international de şah online, la care au participat persoane cu dizabilitaţi din întreaga lume. La competiţie au fost prezenţi 37 de jucători din 28 de ţări. România a fost reprezentata de Mihail Dacian Pribeanu, valorosul nostru campion şi, aşa cm ştim toţi, persoană cu deficienţă de vedere. La începutul concursului, Dacian era favoritul cu numărul 13. D**a disputarea partidelor, a ocupat locul 6, pierzând doar meciul cu cel care a şi câştigat întrecerea. Ultima partida, pe care a şi câştigat-o, a fost cea mai grea. Persoana care i-a făcut mutările a trebuit să fie mult mai atentă la ce îi comunica Dacian, deoarece softul nu a afişat piesele negre pe toată durata partidei. A fost prima competiţie online la care jucătorul român a participat.
Felicitări, Dacian, să fie de bun augur acest rezultat!