22/12/2025
La Clubul Central am încheiat anul într-un mod minunat, cu ediția 2025 a turneului de șah blitz „Moș Crăciun joacă Șah”, un eveniment care a devenit deja tradiție. Ca și anul trecut, juniorii clubului nostru au oferit partide spectaculoase și mult entuziasm.
Mulțumim Essensys Software pentru locația pusă la dispoziție și doamnei Iulia Abramov pentru prăjituri și gustări – un plus binevenit pentru energia tinerilor șahiști! Mulțumim domnului Chirila Radu-Catalin pentru arbitraj!🙏
Turneul a fost un excelent prilej pentru cei mai mici juniori să îi întâlnească pe colegii lor mai mari, care, deși juniori și ei, au deja performanțe importante la campionatele naționale, europene și mondiale.
🏆 Câștigătorul turneului a fost Andrei Negrean, urmat de Tudor-Gabriel Dănilă, la egalitate de puncte cu locul 1. Ivan Onofrașc a ocupat locul 3, la egalitate de puncte cu David-Alexandru Harabor.
👑 La feminin, Alexandra Paraschiv a obținut locul 1, urmată de Melina-Theodora Stoica (locul 1 U10) și Maria Fileru.
👏 Îi felicităm și pe ceilalți participanți: Eduard-Alexandru Ilie, Matei Zlate-Ion, Filip Cojocaru, Gabriel-Luca Olteanu, Mihai-Sebastian Olteanu, Andrei Matei-Cătrună, David-Ștefan Stănescu, precum și pe micii campioni ai categoriilor de vârstă: Maia Burtumac (locul 2 U10), Sebastian Ghiță (locul 3 U10), Thea Burtumac (locul 1 U8), Darius-Marian Ciobanu (locul 2 U8) și George-Daniel Adochiei (locul 3 U8).
Felicitări tuturor pentru pasiune, fair-play și spirit de competiție! Ne revedem la următoarele turnee! ♟️❤️