28/06/2026
🥉Medalie de bronz pentru Iancu Maria la Festivalul Internațional al Șahului în Școală
O performanță deosebită pentru șahul tulcean a fost obținută de Iancu Maria, elevă a Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, care a cucerit medalia de bronz la masa 4 în cadrul Festivalului Internațional al Șahului în Școală, desfășurat la Iași în perioada 23–27 iunie.
Maria a avut un parcurs impresionant, încheind competiția neînvinsă, cu 6,5 puncte ( 6 victorii , un rezultat de egalitate si nici o înfrângere ), performanță care i-a adus medalia de bronz într-o competiție cu un nivel valoric foarte ridicat.
Ajuns la cea de-a IV-a ediție, Festivalului Internațional al Șahului în Școală a reunit 71 de echipe din România, Ucraina, Georgia, Slovenia, Israel și Republica Moldova, la categoriile învățământ primar, gimnazial și liceal. Competiția s-a desfășurat în sistem elvețian, pe durata a șapte runde, fiecare jucător beneficiind de un timp de gândire de 60 de minute, cu un increment de 30 de secunde pentru fiecare mutare.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului național „ Sah în Școală”, coordonat la nivel național de profesorul Vlad Ungureanu, unul dintre cei mai activi promotori ai șahului educațional din România. Prin implicarea și viziunea sa, proiectul a contribuit la introducerea și dezvoltarea șahului în tot mai multe unități de învățământ, oferind elevilor oportunitatea de a-și dezvolta gândirea logică, capacitatea de analiză, disciplina și spiritul competitiv prin intermediul acestui sport al minții.
Liceul Teoretic " Grigore Moisil " Tulcea a participat la categoria învățământ gimnazial cu echipa formată din Iancu Octavian (masa 1), Bobârnac Bogdan (masa 2), Diciu Petru (masa 3) și Iancu Maria (masa 4), echipă antrenată de Sarighioleanu Marius.
Deși a pornit în competiție de pe locul 33, echipa tulceană a reușit un parcurs remarcabil, încheind concursul pe locul 13 la categoria gimnaziu, depășind numeroase echipe cotate superior.
Pe lângă medalia obținută de Iancu Maria, și ceilalți membri ai echipei au avut evoluții apreciabile. Iancu Octavian, aflat la masa 1 și fără categorie sportivă, a reușit să obțină rezultate deosebite printre care putem evidenția o remiză cu un jucător de categoria I cu Elo 1841 și victorii împotriva unor adversari cu Elo . Diciu Petru, care practică șahul de numai trei luni, a acumulat patru puncte și a demonstrat un progres impresionant, iar Bobârnac Bogdan a avut o contribuție importantă la rezultatul final al echipei, luptând exemplar în fiecare partidă.
Înaintea începerii competiției, în cadrul ședinței tehnice, le-am transmis elevilor că adevărata performanță înseamnă autodepășirea și că valoarea unui sportiv se vede în capacitatea de a obține mai mult decât se așteaptă de la el. Evoluția echipei a confirmat acest lucru, iar sportivii au descoperit cu bucurie că au reușit să se autodepășească într-o măsură pe care nici ei nu o anticipau.
Rezultatul obținut la Iași reprezintă nu doar o medalie internațională pentru Iancu Maria, ci și o confirmare a potențialului pe care îl au tinerii șahiști din Tulcea. Performanța întregii echipe a Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea demonstrează că pasiunea, munca și încrederea pot transforma o echipă considerată outsider într-una dintre revelațiile competiției.
Felicitări sportivilor, părinților, conducerii Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea și organizatorilor Festivalului Internațional al Șahului în Școală pentru contribuția la promovarea șahului în rândul tinerilor!