Liga a IV-a GORJ

Liga a IV-a GORJ Știri și noutăți despre Liga a IV-a, Gorj.

Exemplu de AMBIȚIE și DĂRUIRE!Astăzi, la Fărcășești, respectiv Rovinari s-a desfășurat returul semifinalelor Cupei Român...
24/05/2023

Exemplu de AMBIȚIE și DĂRUIRE!

Astăzi, la Fărcășești, respectiv Rovinari s-a desfășurat returul semifinalelor Cupei României.

La Rovinari, soarta părea peceteluită după ce Petrolul Țicleni a reușit să se impună în tur cu scorul de 3-1. Nu aceeași părere au avut-o și cei de la Rovinari.

Jiul Rovinari reușește să se impună, întorcând scorul din tur, câștigând fără drept de apel, cu scorul de 3-0, reușind să acceadă astfel în finală.

La Fărcășești, Vulturii plecau cu șansa a doua după rezultatul din tur și după valul de încredere pe care veneau cei de la Turceni, odată cu câștigarea campionatului. La fel ca la Jiul Rovinari, și cei de la Vulturii Fărcășești au reușit să ne ofere un exemplu de dăruire.

La finalul celor 90 de minute, Vulturii se impun cu scorul de 2-0, ajungând astfel în finala Cupei României. Am văzut astăzi la cele două echipe ce înseamnă să nu cedezi, să nu te dai bătut și să speri până în ultimul moment.

Atât Petrolul Țicleni, cât și CSO Turceni au primit o lovitură greu de digerat.

Felicitări, Jiul Rovinari!
Felicitări, Vulturii Fărcășești!

Asta vrem să vedem: luptă și speranță până la ultimul fluier!

21/05/2023

CSO Turceni - campionii acestei ediții de campionat!

În urma rezultatelor înregistrate astăzi, CSO Turceni au câștigat campionatul.

Unirea Țînțăreni 1-3 CSO Turceni
Minerul Motru 1-4 Vulturii Fărcășești

21/05/2023

Scorurile după primele 45 de minute:

Unirea Țînțăreni 0-1 CSO Turceni
Minerul Motru 0-0 Vulturii Fărcășești

Astăzi vom afla campioana Ligii a IV-a, Gorj.Cu siguranță, la acest moment echipa din Turceni, este favorită, fiind la m...
21/05/2023

Astăzi vom afla campioana Ligii a IV-a, Gorj.

Cu siguranță, la acest moment echipa din Turceni, este favorită, fiind la mâna ei, în timp ce Vulturii din Fărcășești stau la pândă, așteptând un pas greșit din partea celor de la Turceni.

Astăzi cei de la Turceni se vor deplasa pe terenul surprizei plăcute din această ediție de campionat, Unirea Țînțăreni, cu siguranță meciul urmând să fie unul mai mult decât interesant.
Brigada de arbitri trimisă de cei de la AJF Gorj pentru meciul de la Țînțăreni este următoarea: la centru îl avem pe Trocan Albert, iar la cele două tușe vor fi Udrea Doriana și Niculescu Darius Grigore Mădălin. Prestația celor 3 va fi sub atenția lui Tutunaru Cosmin.

De partea cealaltă, cei ce ocupă locul 2 în acest moment, Vulturii Fărcășești, vor merge pe terenul celor de la Motru. La acest meci dreptatea va fi împărțită de următorii: Bănciulea Irinel, Munteanu Marian Ion și Rusu Andrada. Tutunaru Pavel-Cristian va urmări prestația acestora.

În concluzie, la ora 17 vom știi câștigătoarea ediției 2022-2023 a campionatului Liga a IV-a GORJ.

Sperăm că prestația celor 6 arbitri de astăzi va fi una demnă, corectă și în spiritul jocului.

Succes, Stiinta Turceni A.C.S!
Succes, CS Vulturii Fărcăşeşti!

Puțin în întârziere. Dar tot e bine, decât niciodată. Acestea sunt rezultatele înregistrate astăzi, în etapa 24:CS Jiul ...
14/05/2023

Puțin în întârziere. Dar tot e bine, decât niciodată. Acestea sunt rezultatele înregistrate astăzi, în etapa 24:

CS Jiul Rovinari 1-0 Unirea Țînțăreni
FC Petrolul Țicleni 2-3 Internațional Bălești
CS Gilortul 2 4-1 AS Jupânești

Clasamentul rămâne neschimbat la vârf. CSO Turceni ocupă primul loc, cu 52 de puncte și 21 de partide disputate. Pe locul doi se situează Vulturii din Fărcășești cu 48 de puncte și 20 de partide disputate. Cei de la Jiul Rovinari le “suflă în ceafă” vulturilor, rovinărenii ocupând locul 3 cu 47 de puncte și 21 de meciuri jucate.

O mică schimbare de clasament s-a întâmplat, totuși. Țînțăreni a făcut rocada cu Bălești.

13/05/2023

Rezultatele înregistrate astăzi:

Vulturii Fărcășești 2-0 Viitorul Negomir
Minerul II Mătăsari 1-2 Minerul Motru

Urmează un nou weekend cu fotbal în Liga a IV-a, Gorj, etapa 24 bate la ușă. Mai jos vom menționa fiecare partidă ce urm...
11/05/2023

Urmează un nou weekend cu fotbal în Liga a IV-a, Gorj, etapa 24 bate la ușă.
Mai jos vom menționa fiecare partidă ce urmează a se disputa în acest weekend, dar și arbitrii ce urmează a împărți dreptatea.

Primele meciuri se desfășoară sâmbătă, la Fărcășești, respectiv Mătăsari.

La Fărcășești, Vulturii îi vor găzdui pe cei de la Viitorul Negomir. Meciul va începe la ora 12:00, iar cei 3 arbitri desemnați pentru acest joc sunt Trocan Albert, Niculescu Darius Gheorghe Madalin și Bănciulea Narcis. Cei 3 vor fi sub atenta observație a lui Picioiu Ion.

Pentru partida dintre Minerul Mătăsari și Minerul Motru a fost desemnat următorul trio: Popescu Daniel - arbitru central, Chițu Vasile - tușier, Bălu Dănuț - tușier. Popescu Emanoil îi va avea sub observație pe cei 3.

Duminică se vor mai desfășura alte 3 partide, iar de departe cap de afiș este meciul dintre CS Jiul Rovinari, ocupanta locului 3 la acest moment, și Unirea Țînțăreni, surpriza plăcută a acestui campionat, respectiv locul 4. La meciul de la Rovinari îl avem central pe Trocan Alin, în timp ce arbitrii de la cele două tușe vor fi Bălănoiu Mihaela și Dobrovie Robert. Dima Marcel va sta cu ochii pe cei 3, acesta fiind observator.

Petrolul Țicleni - Internațional Bălești este un alt meci ce urmează a avea loc duminică, de la ora 15:00. Aici dreptatea va fi împărțită de către Poenaru Andrei la centru, în timp ce, la cele două tușe vor fi prezenți Albulescu Sandokan și Munteanu Marian. Semen Constantin este observatorul de joc.

Satelitul celor de la Cărbunești, Gilortul 2 îi va găzdui pe AS Jupânești. Țuțurigă Ion este arbitrul de centru, acesta avându-i alături pe Udrea Doriana și Chiforiuc Marius. Enea Ion este observatorul de joc.

CSO Turceni și Petrolul Stoina vor sta în această etapă.

Așteptăm cu mare interes să vedem maniera de arbitraj.
Apropo, domnilor de la AJF Gorj. Credeam că Liviu Bălăcescu a revenit odată cu meciul din cupă de ieri, de la Turceni.
Până ieri, în Cupă, Liviu nu arbitrase nicio partidă din anul 2023 la nivelul Ligii a IV-a. Se pare că nici de această dată nu a fost desemnat, fiind trimis în Liga a V-a, la partida dintre Câlnic și Borăscu. Ciudat sau nu, multe întrebări fără răspuns, multe suspiciuni fondate.

De altfel, nici Lupulescu, cel ce a acordat roșu pentru două înjurături nu a fost desemnat la nicio partidă din cadrul acestei etape în Liga a IV-a, și el fiind retrogradat, pentru meciul dintre Dănești și Drăguțești.

Să sperăm că au deschis ochii și cei de la AJF Gorj odată cu cele întâmplate ieri în semifinale, atât la Țicleni, cât și la Turceni.

Succes tuturor echipelor ce se vor confrunta în etapa cu numărul 24!

SCANDAL la Turceni, din cauza arbitrajului lui Liviu Bălăcescu!CSO TURCENI 2-1 VULTURII FĂRCĂȘEȘTIDupă ce anterior am vo...
10/05/2023

SCANDAL la Turceni, din cauza arbitrajului lui Liviu Bălăcescu!
CSO TURCENI 2-1 VULTURII FĂRCĂȘEȘTI

După ce anterior am vorbit despre meciul de la Țicleni cu Rovinari, acum a venit momentul să trecem în revistă și cele mai importante detalii de la Turceni.

Deși cunoșteam de zile bune arbitrii delegați pentru partida de la Turceni, chiar dinainte ca aceste detalii să apară pe site-ul celor de la AJF Gorj, am hotărât să nu scriem ceva dinainte, pentru a nu încerca să influențăm în vreun fel.

Centralul delegat astăzi la semifinala dintre CSO Turceni și Vulturii Fărcășești a fost Liviu Bălăcescu. Nimeni altul decât Liviu Bălăcescu. De unii văzuți drept un arbitru foarte bun.

Doar că astăzi, Liviu a hotărât să arbitreze așa cm i-a dictat inima, nicidecum în limitele regulamentului și ale corectitudinii. Dar, despre arbitraj vom discuta ceva mai jos.

Un alt detaliu foarte important, pe care unii dintre voi poate nu îl cunoașteți, ține de faptul că Liviu Bălăcescu, cel delegat central astăzi la Turceni cu Fărcășești, este profesor de sport. O meserie corectă, respectată, iar până aici nimic ciudat.

Dar unde este Liviu profesor? Culmea! Chiar în Turceni.

Cum, domnilor de la AJF, ca la un meci între Turceni și o altă echipă, oricare ar fi fost ea, să atribui frâiele partidei unui om ce are directă legătură cu orașul Turceni, ba chiar de acolo câștigându-și traiul.

Partida a început bine, cu ambele echipe luptând din plin pentru balon, iar primul gol a picat repede. Mai exact, cei de la Fărcășești au deschis scorul în minutul 15. În minutul 34, Fărcășești marchează și golul 2, dar acesta a fost anulat de către centralul Bălăcescu, pentru un fault la care nu au protestat vehement nici măcar jucătorii de la Turceni. La pauză, în avantaj au intrat cei de la Fărcășești.

Cea de-a doua repriză a început la fel de tare, doar că de această dată rolul principal a fost jucat de către profesorul de sport de la Turceni, LIVIU BĂLĂCESCU.
Aceasta a început să împartă imediat cartonașe galbene în tabăra oaspeților, uitând parcă și de faulturile gazdelor.

Devreme, cei de la Turceni restabilesc egalitatea, după un penalty acordat de același LIVIU.

Ulterior, meciul a fost unul pe contre, iar Fărcășești are un penalty clar, observat până și de suporterii celor de la Turceni, dar absolut inexistent pentru centralul de astăzi sau pentru tușierul de pe acea parte.

Nu la mult timp distanță, cei de la Turceni trec la conducerea partidei și înscriu golul 2.

Nu a durat prea mult, iar oaspeții revin din nou în atac, cu nenumărate raiduri în careul celor de la Turceni. Fazele periculoase erau nenumărate, de ambele părți până la urmă, cei de la Turceni mizând pe cartea contra-atacului.

Undeva prin minutul 70, Liviu Bălăcescu refuză încă un penalty celor de la Fărcășești. La respectiva fază, fundașul de la Turceni îi pune crampoanele pe piept atacantului de la Fărcășești.

Chiar și așa, corijentul Liviu nu observă nimic.

Din nou, către finalul meciulu, o altă fază discutabilă în careul gazdelor. Contactul din care a picat în careu jucătorul celor de la Fărcășești s-a auzit până în tribunele stadionului din Turceni. Dar din nou, Liviu a considerat intervenția ca fiind una regulamentară, complet corectă, chiar dacă și la minute bune după această intervenție, atacantul celor de la Fărcășești a încă șchiopăta.

Rezultatul final: CSO Turceni 2-1 Vulturii Fărcășești

Ce mai e de spus după ce corijentul Liviu, profesor la Turceni anulează un gol valabil, și refuză chiar și loviturile de pedeapsă clare?

Nu vrem să ne gândim la alte scenarii și conspirații, dar astăzi Liviu a fost mai mult decât “pe față”.
De menționat, din tabăra celor de la Turceni doar un jucător a primit avertisment.

Liviu probabil și-a dorit să își arate dragostea față de orașul în care profesează și de unde își câștigă pâinea.
Dar, făcând acest lucru, a reușit ceva ce un profesor nu ar putea să reușească vreodată, și anume, să rămână “corijent”, chiar la meseria la care credea că se pricepe cel mai bine.

La finalul meciului, tot din cauza arbitrajului mizerabil, s-a iscat și un scandal, pe tunel, între reprezentanții și jucătorii celor două echipe, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordine.

Liviu, astăzi ai fost mercenar. Poate cei de la AJF vor reuși să observe cele de aici. Poate că observatorul de joc și-a făcut treaba ca la carte și a notat nenumăratele greșeli, parcă intenționate, ale centralului “corijent”. Sau poate că cei de la Fărcășești vor face anumitr demersuri pentru sancționarea mercenarului!

Suntem PENTRU desfășurarea meciurilor așa cm trebuie, cu arbitrii independenți, meciuri în care fair-play-ul să fie cuvântul de ordine. Doar că astăzi fair-play nu a fost, culmea, cel care trebuia să ceară și să dovedească cel mi mult acest lucru.

Să îți fie rușine, mercenarule!

Roșu pentru o înjurătură la Țicleni!PETROLUL ȚICLENI 3-1 JIUL ROVINARIAstăzi s-a desfășurat primul episod din semifinale...
10/05/2023

Roșu pentru o înjurătură la Țicleni!
PETROLUL ȚICLENI 3-1 JIUL ROVINARI

Astăzi s-a desfășurat primul episod din semifinalele Cupei României, iar prima partidă despre care vom scrie este Petrolul Țicleni - Jiul Rovinari.

Meciul a fost unul disputat, cu ocazii de ambele părți, iar cei ce au deschis scorul au fost cei de la Rovinari. Ulterior, cei de la Țicleni au trecut la conducerea meciului, reușind să înscrie 3 goluri. La pauză s-a intrat cu avantaj pentru cei de la Țicleni.

Repriza a doua a început cu Rovinari la conducerea partidei, însă centralul LUPULESCU preferă să rupă jocul în minutul 55.

Mai exact, după un offside pe care nu l-a observat nimeni, decât tușierul Chiforiuc Marius, jucătorul celor de la Jiul Rovinari, Stamatescu (Iuțu), se îndreaptă către acesta, reproșându-i faptul că nu a fost offside.

Așa cm era și normal într-un meci tare, cu miză, mijlocașul de la Rovinari a scăpat și două-trei înjurături la adresa tușierului. Ulterior, tușierul apelează la ajutorul centralului LUPULESCU. Deși Stamatescu se calmase, ba chiar se îndepărtase de tușier, centralul apelează la o decizie neașteptată nici măcar de cei de la Țicleni.

Mai exact, din minutul 55 cei de la Rovinari rămân în 10 oameni.

Unde s-a mai văzut, domnule central, ca pentru două-trei înjurături să se acorde cartonașul roșu? În cazul în care ați cunoaște câtuși de puțin și legile nescrise ale arbitrajului, aceste “cuvinte grele”, sunt oarecum la ordinea zilei, până și în cele mai importante campionate ale lumii, neacordându-se vreodată cartonașul roșu!

10/05/2023

Rezultate finale astăzi:

Petrolul Țicleni 3-1 Jiul Rovinari

CSO Turceni 2-1 Vulturii Farcasesti

10/05/2023

PAUZĂ în semifinale
Petrolul Țicleni 3-1 Jiul Rovinari
CSO Turceni 0-1 Vulturii Farcasesti

10/05/2023

Astăzi vom fi prezenți la cele două semifinale din cadrul Cupei României, și vă vom ține la curent cu evoluția scorului.

Address

Targu Jiu
Târgu Jiu

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Liga a IV-a GORJ posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category