09/12/2025
Bună dimineața cu informații și prognoze,
Ai putea spune că e primăvară în golul alpin, nu ditamai toamna întârziată. Acum câteva zile, băieții de la zăpadă rămași peste noapte in vale, aveau la 1 noaptea, umiditate de 99,9% și temperaturi de -3 grade C. Condiții improprii pentru producerea zăpezii. Bune să riști inundații și consum ineficient al resurselor de apă și curent.
Ultimele zile au fost o provocare. După ploile torențiale de sus, s-a instalat ninsoarea pe creste, dar mai jos de 1900 lapovița. Ulterior precipitațiile s-au transformat în ploaie înghețată. Au urmat temperaturi pozitive, apoi slab negative. Zona de jos, de la imbarcare Soarelui, a pierdut din strat și din consistență. Sus, la 2000, zăpada plină de apă a înghețat și s-a transformat într-o calotă glaciară.
Revenind la prezent, suntem în plin front atlantic, cu temperaturi neobișnuit de crescute pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Azi-noapte a fost, din fericire și spre suprinderea tuturor, prima noapte în care băieții de la zăpadă au reuști, cu chiu cu vai, să pună niște zăpadă din tunuri, pe pârtie. Pâna la 1 noaptea nu eu existat temperaturi. La 2000 erau 0 grade, dar jos în Soarelui au scăzut, treptat și pe alocuri, până la -4 cu umiditate de 50%. S-a produs deci zăpadă, pentru câteva ore, în zona de îmbarcare a Telescaunului Soarelui și un pic mai sus, până la bifurcația cu Lăptici 2. Nu credem însă că următoarele trei-patru nopți vom mai avea ocazia unei astfel de "reușite", date fiind temperaturile crescute care se anunță. Și nu doar se anunță, ci chiar sunt aici.
Bun. Nu avem doar vești proaste. Pe prognoze a apărut și o luminiță la capătul tunelului, adică temperaturi negative începând de vineri (meteoblue) sau duminică (windguru). Temperaturi care par stabile și de durată și care, în mod ideal, ne vor permite să producem zăpadă în condiții de eficiență.
Intern, am stabilit ca target data de 19 decembrie pentru deschiderea sezonului de schi, cu una, două pârtii în Soarelui, asta dacă nu ninge absolut deloc (nici nu există pe prognoze șanse de precipitații în perioada următoare). Targetul este pur teoretic, pentru că depindem de temperaturi, vânt, umiditate.
Așa că vă rugăm, să nu începeți să ne certați că nu am deschis când am promis, pentru că nu promitem nimic.
E foarte important de precizat și de repetat: fără temperaturi stabil negative nu putem face nimic. Dacă vântul e prea puternic, la fel, tunurile din zona alpină nu au eficiență, deoarece toată zăpadă pleacă direct din tun spre Caraiman sau spre Comarnic, în funcție de direcția rafalelor.
Cam asta ar fi, în mare.
Vă ținem la curent.
* Foto de azi de dimineață. Valea Soarelui jos