30/04/2023
🥊 𝐑𝐚𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐋𝐢𝐝𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐢𝐳𝐨𝐫𝐢𝐮, 𝐝𝐞𝐭𝐫𝐨𝐧𝐚𝐭
🔹️ Reîntoarcerea la configurația de asfalt, pentru ultima etapă a sezonului pe această suprafață, a oferit o victorie surpriză și un rezultat care dădea peste cap calculele pentru titlul Cupei Dacia. La start, trei echipaje favorite – Scîrlet și Zamfirache încă lideri, frații Supuran în goana pentru apărarea titlului și Ungureanu revenit alături de Olteanu în avântul spre a treia victorie consecutivă. Se alăturau lor Ghigolea cu Popescu, reveniți după accidentul din etapa lor de casă (n.r. Sibiu) unde s-a rostogolit pe Shakedown, precum și Crișan cu Vălenaș, reveniți la rândul lor după absența din Iași. După prima probă, cele trei echipaje favorite erau despărțite de mai puțin de 5 secunde, însă o greșeală urmată de o frânare târzie din partea lui Scîrlet pe ultimii kilometri ai primei coborâri ai „Râșca 1” a făcut ca acesta să iasă în decor. Astfel, Ungureanu obținea victoria specialei respective și îi surclasa pe Supurani. Brașovenii le-au „răspuns” pe măsură, cu victoria probelor din a doua parte a zilei, zi care i-a găsit pe Ungureanu și Olteanu în afara cursei, după un abandon pe a doua trecere a specialei „Râșca”.
🔹️ Spre deosebire de mașina lui Scîrlet – care a fost distrusă în impact, cea a lui Ungureanu a putut fi reparată pentru a doua zi, oferindu-i șansa ieșeanului de a prelua conducerea în clasamentul la zi al Cupei Dacia. Liderii primei zile nu au avut un început de zi secundă foarte bun, fiind nevoiți să depună armele chiar pe prima probă de duminică, lăsând cale liberă sibienilor Ghigolea și Popescu în a-și adjudeca prima victorie din carieră în cadrul cupei monomarcă. Nemaiavând nimic de câștigat, Ungureanu nu a tras tare și l-a lăsat pe Ghigolea să-și adjudece și victoria celorlalte probe rămase. Totuși, chiar dacă nu a mai forțat, acesta a terminat etapa pe podium, la 33.5s în spatele lui Crișan – cel ce obținea astfel cel mai bun rezultat de la debutul în Cupa Dacia.
📷 Balázs Attila