Judo Club Fuşle Security

Judo Club Fuşle Security Prof. Halas Marian / Vasile Fușle Spectacolul a fost la el acasă, turneul organizat de CSM Satu Mare a fost unul exemplar. Vasile Fuşle jr.

Peste 80 de sportivi au participat la Masters Judo
judoSala LPS “Ecaterina Both” din Satu Mare a fost sâmbătă gazda unui turneu inedit de judo. La prima ediţie “Satu Mare International Masters Judo” au participat peste 80 de sportivi veniţi din mai multe ţări ale Europei. Mai mult, s-a bucurat de succes, tribuna sălii a fost plină timp de câteva ore, sătmărenii venind într-un număr foarte mare să

participe la primul concurs de acest gen găzduit de Satu Mare. Am avut lupte interesante pe tatami, atât ale oaspeţilor noştri din Slovacia, Serbia, Germania, Austria, Ungaria, Portugalia cât şi ale celor sosiţi din diferite judeţe ale României. La fel cm ne-au obişnuit, sătmărenii de la CSM au evoluţii foarte bune peste tot pe unde ajung. Astfel, la categoria M4 – 90 kg, Attila Pelcz şi Attila Gergely au împărţit podiumul, Tamas Gergely a câştigat categoria M2 – 81kg, iar Adrian Vălean la M1 – 73kg. Trecem la o categorie mai mare, la M1 – 100kg şi +100kg, s-au impus sătmărenii Tamas Gombos şi Ovidiu Pop. Medalie de aur a primit şi Ciprian Bologa la M1 – 90kg. a terminat pe locul doi la M1 – 81kg, iar Sandor Katona pe locul trei la M1 – 81kg.
În ceea ce priveşte clasamentul pe echipe, CSM Satu Mare a terminat pe locul 2, la mică distanţă de prima poziţie. Sătmărenii au terminat la egalitate duelul cu echipa de pe primul loc, Miercurea Ciuc ( 3-3) dar ciucanii au avut un punctaj superior la final, 21-12 şi au luat marele trofeu. Ungaria a terminat pe trei, iar Timişoara pe patru. S-au oferit şi premii speciale, pentru întreaga activitate depusă în slujba judoului sătmărean: Vasile Fuşle senior, Mihai Terely şi primul antrenor de judo din Satu Mare, Ştefan Swarskhop. Au arbitrat excelent: Florin Fuşle, Marian Halas, Petre Adrian şi Izabela Iordache. Antrenorul sătmărenilor este Vasile Fuşle cel care ne-a asigurat că ediţiile viitoare vor fi mult mai spectaculoase cu o participare mult mai mare.
“A fost un concurs de masters, pentru veterani din mai multe ţări. L-am organizat la cererea mai multor sportivi din Satu Mare, care au participat la diverse concursuri internaţionale. Ne dorim ca pe viitor turneul să crească în valoare, să aducem mai multe echipe”, ne-a transmis Vasile Fuşle, cel care ne-a informat că Satu Mare va fi în premieră, în luna martie a anului viitor, gazda Campionatului Naţional de seniori pe echipe. “Acolo ne dorim să ieşim campioni şi sunt şanse având în vedere că la ediţia precedentă am cucerit medalia de bronz”, ne mai spune antrenorul sătmăren. Organizatorii “International Masters Judo Championship”au fost CSM Satu Mare, în colaborare cu Primăria Satu Mare, Consiliul Judeţean, Fuşle Security şi Federaţia Română de Judo si dl. Pelcz Atilla CS Unio Satu Mare

31/05/2026
30/05/2026

Demonstratie de judo cu ocazia zilei municipiului Satu Mare 🥋

30/05/2026

Cupa Europei Pre-Cadeti Gyor !
🥈Marina Iannis vicecampion !
Felicitări Iannis 🥋

20/05/2026

Address

Liceul De Arte Satu Mare/intrare De Pe/Strada General Alexandru Averescu
Satu Mare

Opening Hours

Monday 18:00 - 20:00
Tuesday 16:30 - 20:00
Wednesday 18:00 - 20:00
Thursday 16:30 - 20:00
Friday 18:00 - 20:00

Telephone

+40744149337

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Judo Club Fuşle Security posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Judo Club Fuşle Security:

Share