25/08/2026
🎬✨ SEARA LAMPIOANELOR - EDIȚIA a II-a!
Ploiești, ne revedem sub cerul luminat!
Vă invităm la o seară specială, în care filmul, atmosfera de stadion și solidaritatea se întâlnesc pentru a aduce un zâmbet copiilor din medii vulnerabile.
📍 Evenimentul se desfășoară pe 30 AUGUST, în incinta Stadionului „ILIE OANĂ”, bază sportivă aflată în administrarea Clubului Sportiv Municipal Ploiești:
🕖 19:00 – accesul participanților și vânzarea biletelor
🎬 20:00 – începe proiecția filmului
🏮 21:30 – moment special: lansarea lampioanelor
🎟️ Donația minimă este de 30 de lei, iar fondurile strânse vor fi donate copiilor din medii vulnerabile, prin achiziționarea de rechizite pentru școală. 🎒📚
⚠️ Pentru buna desfășurare a evenimentului, este interzis accesul cu mâncare și băuturi din exteriorul stadionului. Participanții vor fi îndrumați de voluntari, care se vor ocupa de verificarea bagajelor, scanarea biletelor și direcționarea publicului.
🌟 Vino să te bucuri de film și să faci, în același timp, un bine!
Pentru că o seară frumoasă poate însemna un început mai bun pentru un copil.
Te așteptăm la Stadionul „ILIE OANĂ”! Duminică, 30 august, ora 19:00 🎬🏟️✨