09/09/2025
Atât s-a putut pe 2025...deși am avut un lot de zbor format din 8 maturi și 10 tineri, dintre care 4 tardivi, "ce să faci cu 15 porumbei", spunea una lume; iată câteva norme interesante, ce ne poziționează în topul clubului Bradu, cu 55 de crescători și 3500 de porumbei la start, după cm urmează:
Loc 1 Maraton Tineret, cu singurul yearling jucat de mine la această categorie, sosit în prima zi la cele două etape de maraton, iar la a treia întârziat, lovit de răpitoare;
Loc 4 AS Maraton Maturi;
Și cireașa de pe tort:
Loc 2 Demifond Tineret!!! În spatele domnului Militaru, dar în fața unor crescători care joacă pe aceste distanțe și chiar dorm la ei! Am pregătit 4-5 porumbei pt demifond, întrucât am fost provocat de cineva, și chiar am reușit să scot un porumbel mai bun la tineret 😅
La nivel de județ, top 10, 20, 30, iar la ultimul maraton Locul 8 din aproape 1000 de păsări, cu 4 porumbei angajați.
Calitate, nu cantitate!!!
P.S.- Dacă nu ar fi fost un deces în familie, poate s-ar fi legat și un AS Demifond, unde doar 2 alți tineri au îndeplinit norma la nivel de județ; sau dacă nu ar fi apărut niște probleme personale înainte de ultimul maraton sau aveam mai mult noroc, poate reușeam și un AS Maraton Tineret sau un punctaj mult mai bun la Maraton, de top 3 județean...