https://www.facebook.com/306136563249509/

Brothers in Woods, Munti Fagars, Nucsoara (2026)

02/04/2022

🌲 Au trecut deja două săptămâni de la întoarcerea noastră în Iași și suntem tare bucuroși să vă invităm la prezentarea expediției, unde vom povesti despre ascensiunea tuturor vârfurilor de peste 2500 de metri din țară parcurse în condiții depline de iarnă.

📆 Aici găsiți evenimentul cu toate detaliile: https://facebook.com/events/s/ascensiunea-uriasilor-carpatic/2169870929830020/

Astfel, vă așteptăm vineri, pe 8 aprilie 2022, de la ora 18:30 în amfiteatrul B8 al Facultății de Geografie și Geologie Iași, la etajul 3, în corpul B al Universității Alexandru Ioan Cuza. Totodată, vom prezenta și o expoziție de fotografii din expediție, care va rămâne un timp pe holurile universității și ne vom bucura de moderarea domnului profesor Lucian Roșu, care ne-a bucurat cu invitația de a prezenta.

O lună de zile, 3 studenți și 14 vârfuri. Vom încerca să expunem experiența noastră trăită în 25 de zile și ne dorim să vă ducem cu gândul sus, deasupra plafonului de nori pentru a vizualiza atât peisaje mirifice, cât și trăiri intense de care ne-am bucurat în această aventură.

Vă vom povesti despre noi, despre trecutul nostru și despre modul în care ne-am format ca echipă, dar, bineînțeles, poveștile din noua expediție vor reprezenta punctul culminant al serii. Vă așteptăm cu întrebări, curiozități și cu drag de munte.

18/03/2022

🌄 Am reușit să urcăm pe toate cele 14 vârfuri de peste 2500 de metri din România. Ne-au trebuit 25 de zile să le ajungem pe timp de iarnă. Chiar dacă povestea lor poate fi diferită pentru fiecare echipă care le încearcă, numărul celor 14 vârfuri s-a transformat pentru noi în 9 ascensiuni reușite și 2 încercări urmate de retrageri.

Am plecat în expediție cu entuziasm, cu dor de munte, de ducă și mai ales cu dorința de a învăța cât se poate din fiecare experiență cu care ne-am confruntat. Ne-am propus să vedem cât de multe putem realiza dacă ne concentrăm o lună doar pe alpinism, cu muntele în centrul atenției noastre și a fost cea mai bună decizie.

Muntele ne fascinează și ne-am dorit să ne oferim tot timpul lui și vă putem spune cu drag că a meritat. Muntele ne-a răsplătit și ne-a permis să ajungem pe cele mai înalte culmi și să-l vedem într-o lună cât poate nu am fi reușit să-l vedem într-un an obișnuit.

O astfel de experiență am ales să o trăim în echipă, fiindcă așa știm să funcționăm într-o aventură. Echipa e cea care ne-a adus tot mai aproape de scopul nostru în fiecare zi din expediție.

Mai avem multe de povestit despre toate etapele prin care am trecut și atâtea informații tehnice pe care ne dorim să le împărtășim și o vom face curând, dar până atunci e important să spunem că nu am reușit singuri, ci am fost susținuți de o comunitate întreagă, de companii și de organizații care au crezut în noi.

De la finalul anului trecut ne-am tot gândit că vrem să plecăm o lună pe munte, dar nu am reușit să ne mobilizăm foarte ușor. Totuși, imediat ce ne-a fost clar ce vrem să facem, am apelat la comunitate și peste 40 de oameni ne-au susținut financiar expediția, cărora am putut să le oferim în schimb hărți cu creasta Făgăraș, mulțumită operei artistului plastic sibian, arhitect Stefan Tancou.

Și cm toate lucrurile faine se leagă aproape singure odată ce sunt pornite, sprijinul nu s-a oprit la comunitate și suntem recunoscători celor de la Stramosi că au crezut în noi și ne-au oferit șansa să urcăm 14 strămoși sus.

Înainte de a pleca, chiar dacă ne-am asigurat cheltuielile și echipamentul minim cu care am fi rezistat, Adventure Gear ne-a sărit în ajutor și ne-a oferit echipamentul pentru a fi în siguranță, iar d**a aproape o lună putem spune că puteți închiria de la ei cu încredere atunci când vă lipsește vreo piesă de echipament pentru sporturile de iarnă.

Tot într-o serie de întamplări fericite a fost și sprijinul managerilor OMV Petrom Iași, care ne-au asigurat combustibilul de care am avut nevoie, iar combustibilul pentru noi, boost-ul de energie l-am primit de la Johnny's Bike Shop Iasi, un atelier de biciclete de încredere.

Experiența a fost cuvântul care ne-a tot dat bătăi de cap și pe care l-am auzit de la multe persoane din jurul nostru, aparent, pe bună dreptate. Pe câteva vârfuri noi nu am fost nici vara, dar antrenamentul l-am făcut în alte moduri, iar Climb Again Iași sau Zero Gravity, după cm am început noi, a fost locul din care am învățat. Ne-am pus bazele tehnice alături de echipa și comunitatea din sala de cățărat.

Sprijinul comunității montane din online a fost destul de controversat, dar ne-am bucurat să primim sfaturi, iar Mihai David este persoana care ne-a oferit toate informațiile pe tavă despre cele 14 vârfuri, după cm le-a parcurs și el iarna trecută. Lui nu i-am putut mulțumi îndeajuns în scris și ne-am bucurat că am putut și să urcăm un vârf împreună.

Am plecat pentru noi, ne-am urmat visul, dar abia așteptăm să oferim mai departe cât putem din experiențele pe care le-am trăit. Mai ales după exemplul lui Mihai, urmează să conturăm și noi ceva care să rămână.

Dacă vreți să vizualizați 3D vârfurile pe care le-am urcat, aruncați un ochi pe jurnalul nostru live de pe ArcGIS conturat mulțumită ideei lui Lucian Roșu și implementată de Manu Foșalău, Facultatea de Geografie si Geologie Iasi.
https://arcg.is/1XHeGr0

Îndrăzniți să încercați și să vă provocați. Aventura schimbă perspective și conduce către mai mare. Toate aceste lucruri devin mai ușor de realizat dacă încerci să ”lași lumea puțin mai bună decât ai găsit-o”, cm am învățat și noi crescând în Organizația Națională Cercetașii României, fără de care aventurilor noastre le-ar lipsi ”sarea și piperul”.

17/03/2022

🌲 Cu pași repezi, însă cu noțiunea timpului pierdută, ne-am trezit marți dimineață înfipți bine în bocanci, cu rucsacul în spate și galopând la deal. Știam deja traseul, urcasem pe el acum 2 săptămâni când am fost pe Lespezi, însă nu am reușit să atingem și Cornul Călțunului. Atunci am bătut urme, iar acum poteca a fost bine evidențiată.

Zăpada a fost perfectă, înghețată și mergeam parcă mai bine decât vara. Colțarii știau ce treabă au de făcut, să muște cu poftă satisfăcuți parcă de scrâșnetul gheții. Pioletul ne mai ajuta ici-colo pe câte un pasaj, iar la nevoie, în cazul unei alunecări, ar fi trebuit să ne salveze de abruptul înghețat. Tot așa am pornit pentru ultima dată și senzorii de avalanșă de la Adventure Gear.

Mai aveam un singur steag stingher în rucsac, care se întreba dacă va ajunge și el sus alături de frații Stramosi. Același lucru ne întrebam și noi cu o seară înainte. După ce s-a lăsat întunericul, am ajuns pe forestier, am descuiat mașina și ne-am pornit motorul să se încălzească. Am luat hotărârea să coborâm de pe Moldoveanu direct jos, nu am mai rămas încă o noapte la refugiu așa cm ne-am propus inițial. Vremea a doua zi arăta binișor, câteva ore de soare, după care era anunțată zăpadă proaspătă.

Cumva, eram împăcați cu gândul că ne vom întoarce la Piscul Negru, că vom pune cortul sub Vârful Lespezi și dacă vom aștepta o fereastră de vreme bună vom putea să ajungem în siguranță pe Călțun. Totuși, am reușit sa urcăm pe Viștea și pe Moldoveanu într-un timp mai scurt decât ne așteptam. ”Ce ar fi dacă am coborî, am merge cu mașina spre Piscul Negru și a doua ne-am da restanța?” - ne gândeam noi. Era singura soluție care creștea considerabil șansele de reușită.

Nu am stat mult pe gânduri, ne-am pus hotărât și i-am trimis mesaj domnului Nectarie, de la Piscul Negru, care ne-a așteptat cu rulota încălzită. Ne bucurăm extrem de mult că întâmplare a făcut să ne cunoaștem, suntem profund recunoscători pentru bunătatea și ospitalitatea cu care ne-a întâmpinat. Orele întregi de povestiri și ceaiul de șovârf, cules chiar de dumnealui din tărâmul Făgărașilor, ne-au încălzit atât sufletul cât și corpul. Un adevărat om de munte, al cărui loc de suflet este căldarea Negoiu-Lespezi-Călțun, de care nu se poate sătura niciodată. Un om care ne-a încurajat și inspirat, care a completat povestea expediției noastre.

Drumul cu mașina a trecut greu, curbele de pe Transfăgărășan au părut interminabile, însă la o bucată de noapte am reușit să pătrundem în liniștea Piscului Negru, încremenit de gerul întunecat. Am intrat în rulotă, am pus capul pe pernă și am adormit instant.

Dimineață am fost treziți de soneria telefonului, care pe cât de conștientă și ajutătoare este pentru noi, pe atât de urâtă și insuportabilă devine când orele de somn sunt prea puține. Am mâncat repede ceva, ne-am pregătit și am zburat spre vârful râvnit.

Mergeam tăcuți, fiecare gândindu-se la faptul că suntem pe ultimul traseu din expediție. Eram siguri că atingem vârful, nu aveam îndoieli. Ne opream destul de des, nu din cauza oboselii ci cu gândul la crestele înzăpezite de care eram înconjurați. Priveam, admiram și capturam. Devoram peisajele ascuțite ca și cm ar fi fost ultimele.

De pe vârful Lespezi ne-am sporit atenția. Am parcurs câteva pasaje pe care am descățărat și câteva traversee expuse. În 10 minute am ajuns pe ultimul vârf al expediției, de unde am putut admira creasta spre Negoiu și strunga Dracului, cu care ne confruntasem cu două săptămâni în urmă.

După ce am arătat ultimului strămoș imensitatea Făgărașului, ne-am retras pe aceleași urme. Am înaintat rapid, am întors pentru o ultimă dată capul de jur împrejur și am intrat în pădure. În 20 de minute am fost înapoi la rulotă, pregătiți să facem un duș cald și să sărbătorim reușita printr-o seară cu povești de munte.

Am vorbit cu cei de acasă, cei cărora le-am oferit cele mai multe palpitații, aceiași care sunt și cei mai mândri de aventura noatră. Am fost bucuroși să le spunem că expediția a luat sfârșit, și că totul este bine. Seara nu a fost tare lungă, căzând răpuși de oboseala care ne-a ajuns din urmă. Următoarea dimineață am aranjat repede rucsacii în mașină, ne-am luat rămas bun de la gazda noastră și am lăsat muntele în spate.

Totul s-a petrecut parcă mult prea repede, probabil din cauza oboselii nu am avut prea mult timp să ne gândim la faptul că într-adevăr provocarea noastră a ajuns la final. Kiuța, mașina care ne-a purtat neobosită peste 1500 de kilometri, a ales drumul spre casă de această dată. După ce a primit sute de litri de combustibil, oferit cu drag de OMV Petrom Iași, cărora le mulțumi enorm, are nevoie de o mică pauză.

Tot așa și noi. Ne-am răsfățat cu un duș fierbinte, de data asta în propriul duș, și ne-am odihnit în propriul pat, în favoarea refugiului și a sacului de dormit. Iar după odihna mult așteptată, vom putea reflecta asupra ultimei aventuri și vom reveni 🙂

Dacă vreți să vizualizați 3D vârfurile pe care le urcăm, aruncați un ochi pe jurnalul nostru live de pe ArcGIS. https://arcg.is/1XHeGr0

16/03/2022

După 24 de zile de ascensiuni, soare, viscol și multă zăpadă, cel mai înalt și mai râvnit vârf al României și-a deschis porțile și ne-a primit cu multă căldură, la propriu, pe cea mai frumoasă vreme de până acum.

Luni la prânz am ajuns pe acoperișul țării noastre. Am urcat pe Viștea Mare și ne-am bucurat să parcurgem creasta plină de zăpadă și cornișe spre Moldoveanu. Am urcat prin Valea Viștei, pe firul văii, și ne-am minunat de abrupturile care se scăldau în zăpadă până sus.

Am urcat cu mândrie steagurile pe care le-am purtat ca simboluri în expediție iar astfel Stramosi au ajuns sus, Facultatea de Geografie si Geologie Iasi, a ajuns sus, Organizația Națională Cercetașii României, iar pioleții Adventure Gear ne-au asigurat pașii spre vârf.

Uneori se întâmplă să mergem, să batem poteca și gândurile doar să danseze sub scârțâitul zăpezii. Se întâmplă să obosim, iar picioarele doar să înainteze agale ducându-ne astfel pe cele mai înalte culmi. Ajunși sus, ceva în noi tresare, simțim muntele ca un magnet, iar la polul opus suntem noi, emoționați și încărcați de energia magică a naturii care hibernează.

Duminică după-amiază eram cu tot echipamentul pregătit să începem urcarea și în același timp ne aflam într-o dilemă. Stăteam parcă blocați între portierele mașinii si nu ne mai lăsam duși pe traseu. Eram indeciși. Vremea arata excelent pe ziua următoare, dar buletinul nivologic arăta un risc mare de avalanșe în Făgăraș. Chiar dacă deja urcasem pe Negoiu, pe care-l consideram cel mai tehnic de abordat dintre cele 14 vârfuri, ideea ascensiunii pe Moldoveanu pe o vale din nord ne emoționa mai tare.

Situația arata cam așa: știam că aveam doar o zi bună să încercăm Moldoveanu și că exista riscul să ne retragem din traseu din cauza zăpezii, iar asta însemna pentru noi să amânăm terminarea expediției. Pe cealaltă parte, am fi putut să alegem cea mai sigură și simplă variantă de a ajunge pe vârf iarna, prin sud, dar asta însemna să renunțăm să ne punem la încercare, să evităm porțiunile tehnice din traseu și să alegem calea ușoară.

Am dezbătut, ne-am gândit la riscuri și am ales să pornim. Am decis că preferăm eventualitatea de a ne retrage dintr-un traseu dificil și să continuăm să învățăm și să progresăm, decât să parcurgem un traseu mai ușor, doar de dragul de a marca un vârf.

Chiar dacă am plecat ușor timorați, entuziasmul a crescut treptat. Spre Moldoveanu am avut doua zile de parcurs, iar în prima zi am urcat doar până la Refugiul Izvorul Viștei. Am făcut 3 ore jumătate și ne-am bucurat să mergem pe poteca bătută deja în weekend. A fost o ușurare să nu mai depunem așa mult efort cm a fost pe Dara.

Refugiul e mare și semisferic, iar după noi e unul dintre cele mai faine din Carpați. E plasat aproape de liziera pădurii, lângă râu și e la câțiva pași de o zonă în care se vede spectaculos creasta. A fost o seară liniștită, în care am putut să ne pregătim de somn repede, iar la 8 ne-am pus deja în sacii de dormit.

Dimineață ne-am trezit la 4:00, la fel ca înainte de orice altă ascensiune mai lungă. Am pornit tot pe urmele bătute deja și le-am urmat până în căldarea glaciară. Știam că va fi o zi superbă și ne-am bucurat de cerul complet deschis chiar de la început.

Pe măsură ce am înaintat pe firul văii spre căldare, ne uitam uimiți la cât de vertical se vedea urcarea spre creastă. Din depărtare toate urcările par mai abrupte decât sunt, iar momentul apropierii e cu atât mai frumos cu cât abruptul devine mai abordabil, iar sentimentul acesta a fost unul dintre cele mai frumoase și prezente din expediție.

Urcarea în creastă e dificilă și nu e recomandată în orice condiții, dar odată ce am ajuns sus ne-am minunat de tot. Portița Viștei a fost pentru noi un punct în care ne-am relaxat și momentul în care am realizat că urcarea spre Moldoveanu e numai a noastră pentru câteva ore și așa a și fost.

Ne place să cățărăm și ne-am bucurat de câteva pasaje frumoase spre Viștea Mare. Sus, nu am găsit plăcuța cu vârful, ci doar desfășurarea crestei spre ținta noastră. Ne-am echipat cm am învățat alături de Climb Again Iași și am parcurs-o cu mult drag și cu soarele pe cer. Creasta de pe trapezul României e spectaculoasă și necesită multă atenție, dar e superbă.

Pe vârf ne-am bucurat și am sărbătorit. Era real, iar noi am ajuns pe cel mai înalt vârf din țară în cea mai frumoasă zi din toată expediția. Sunt multe de povestit despre cm ne-am simțit și mai mult, despre cât de mult ne-au plăcut pasajele tehnice, dar pe scurt am simțit că am luat la timp deciziile potrivite.

Am coborât repede și cu atenție fiindcă o ascensiune poate fi gata doar când se ajunge înapoi la baza muntelui, iar atingerea vârfului e doar jumătate din drum. În 8 ore am ajuns înapoi la refugiu, iar când am verificat vremea am văzut că următoarea zi va fi ultima de vreme bună până spre sfârșitul săptămânii și am decis să și coborâm la mașina, pentru că mai aveam o restanță de trecut până la final, Cornul Călțunului.

Ziua nu s-a terminat repede, iar până la apus am ajuns jos, cu mai bine de 12 ore de mers, la care am adăugat încă 4 ore de condus până în sud, spre partea sudică a Făgărașului.

Ne-am trezit la 4:00 dimineața și ne-am culcat la 1:00, dar a meritat. Revenim mâine.

Dacă vreți să vizualizați 3D vârfurile pe care le urcăm, aruncați un ochi pe jurnalul nostru live de pe ArcGIS. https://arcg.is/1XHeGr0

13/03/2022

🌄 Ultimele zile au fost cele mai grele, dar am reușit să ajungem pe Dara și pe Hârtopul Darei dinspre Colții Brezei.

Au fost 3 zile pline, dar am reușit să ducem doi Stramosi sus, chiar dacă în ziua de vârf nu am fost atât de încrezători. În același timp, ne-am bucurat să parcurgem și o secțiune principală a crestei Făgăraș pe timp de iarna, de la Urlea spre Dara.

Cu o seară înainte de vârf, am intrat în refugiul Moșuleața pe un vânt extrem de puternic, cu temperatura resimțită de -29°C, după o zi extenuantă, dar am reușit să ne facem confortabili în sacii groși de puf și le mulțumim celor de la Adventure Gear . A fost cea mai scăzută temperatură de până acum.

Joi ne-am propus să urcăm, după câteva zile de pauză luate din cauza condițiilor meteo. Știam că ne așteaptă cea mai lungă apropiere spre refugiu, dar nu am reușit să luăm în calcul toate variabilele și am pornit pe traseu prea târziu. Nici vremea nu era excelentă, iar la ora 18:00 deja se închidea cerul. Știam că mai aveam câteva ore până sus și cu toată părerea de rău pentru efortul depus am decis să ne întoarcem.

Am coborât, împăcați cumva cu decizia noastră, cu gândul la un pat cald, după o zi în care ne-au înghețat hainele în zăpadă. La 20:30 am ajuns la mașină, fără vreo idee de loc în care să dormim. Ironia face că am avut și de împins mașina din locul înghețat în care am lăsat-o, fiindcă în oboseala noastră de atunci, părea să fie mai rapid decât să-i punem lanțurile. În orice caz, s-a făcut deja 22:00, iar noi abia ne-am găsit un loc de dormit în Făgăraș și ne-am culcat pe la 00:00.

Vineri dimineață ne-am trezit ceva mai devreme, dar eram indeciși. Vremea arata excelent în ziua respectivă, dar pe sâmbătă, în ziua de vârf abia dacă se arătau 2 ore de soare. În același timp, știam că vremea se va strica și mai tare în curând, iar dacă nu încercăm măcar, ne vor scădea mult șansele să terminăm vârfurile, într-un timp și așa prelungit de la 21 de zile la 28 de zile.

Am reușit să plecăm până la urmă cu entuziasm și cu rucsacul greu în spate, iar seara am ajuns în gol alpin. Ultima oră a fost extrem de dificilă, vizibilitatea scădea tot mai tare, iar vântul devenea tot mai puternic. Rafalele au trecut de 49 de km pe oră, iar temperatura pe care o resimțeam era de -29°C. Am reușit să ajungem totuși bine la refugiu, dar în gândul nostru era doar un scenariu în care ne-am fi imaginat neechipați corespunzător pe așa o vreme și fără echipamentul de bivuac pe care l-am fi folosit la nevoie.

Am mâncat, ne-am încălzit și ne-am relaxat puțin. Am putut să gândim destul de limpede și am analizat vremea pe a doua zi. După cm spuneam, vremea se arăta doar cu 2 ore de soare și vânt puternic, iar noi aveam o creastă destul de ascuțită de parcurs, deși nu foarte tehnică. Totuși, era șansa noastră și am ales să o folosim.

Ieri, sâmbătă dimineață, ne-am trezit la 4:00 și am pornit la 6:00, după ce s-a mai luminat puțin. Am plecat pe vizibilitate redusă și pe un vânt care se întețea rapid, dar aveam un plan foarte clar, cu timpi de parcurgere precis stabiliți, cu gândul că ne-am fi retras dacă i-am fi depășit.

Vârful Dara și Hârtopul ei nu sunt vârfuri extrem de greu de atins și depinde foarte mult de traseul abordat. Noi am ales să ajungem spre ele, prin parcurgerea unei secțiune de creastă principală, pentru a ne antrena și pentru a admira imensitatea albă a Făgărașului. Problema pe care o pune traseul pe care l-am făcut, a fost cantitatea mare de zăpadă așezată în ultima săptămână și asta ne-a obligat să parcurgem fiecare secțiune exclusiv matematic, doar prin punctele superioare ale crestei, și asta a fost o plăcere.

Când am ajuns pe Vârful Urlea, cerul s-a deschis dar vântul a crescut. Până pe Dara, aproape că ne-am luptat cu el, dar la întoarcere, am simțit că am fost primiți în împărăția muntelui și ne-am bucurat de un cer complet deschis și fără vânt. Sentimentul pe care-l oferă crestele înzăpezite e greu de surprins în cuvinte și merită doar trăit.

Am reușit să parcurgem traseul de la refugiul Moșuleața pâna pe Dara și înapoi în 8 ore și nu în 12 cât am fi avut maxim la dispoziție, iar asta ne-a permis să coborâm înapoi la poalele Făgărașului și să ne pregătim pentru altă ascensiune.

Când veți citi mica poveste, noi sperăm că vom fi deja la refugiul Izvorul Viștei.

Dacă vreți să vizualizați 3D vârfurile pe care le urcăm, aruncați un ochi pe jurnalul nostru live de pe ArcGIS. https://arcg.is/1XHeGr0

09/03/2022

🏕 Noi am tot povestit, dar ne place să povestim de câte ori avem ocazia că suntem cercetași și că ne-am dezvoltat în cercetășie ca oameni.

Chiar acum vă scriem din apropierea Sibiului, de la Nocrich Scout Centre, loc în care suntem de aproape o săptămână. În weekend am fost la Bâlea să facem Vănătarea lui Buteanu, dar în restul timpului ne-am amintit cm e viața de voluntar aici. Vremea a fost foarte dificil de abordat, iar muntele a fost încărcat de zăpadă proaspătă, așa că am ales să nu riscăm și să mai așteptăm.

Aici la Nocrich se întâmplă multe lucruri și sunt foarte mulți oameni faini implicați. Pe scurt, e un centru scout internațional, care presupune o echipă întreagă de oameni din diferite țări, veniți în România să implementeze proiecte pentru comunitate și să se dezvolte ca tineri.

Imaginați-vă un loc în care fiecare persoană se asigură zilnic că își îndeplinește atribuțiile și petrece un timp fain alături de oameni cu aceleași valori. Proiectele se concentrează în mod special pe copiii din comunitate, pe evenimentele naționale pentru Organizația Națională Cercetașii României și pe atelierul de ceramică, Ceramica de Nocrich.

În perioada asta nu sunt extrem de multe evenimente, așa încât noi am putut ajuta la treburile zilnice și la renovarea holului interior. În fiecare zi ne-am dedicat timp să ajutăm la realizarea treburilor gospodărești, iar în timpul serilor ne-am bucurat de atmosfera vie.

Nocrich e un loc special care merită explorat. Fiecare zi aici e o provocare frumoasă. Chiar ieri am vrut să ne amintim de serile de vară și ne-am adunat cu toții în jurul focului pregătind un ceaun plin.

Mai avem 5 vârfuri, iar vremea pare să ne permită să continuăm. Mâine de dimineață plecăm spre munte. :)

08/03/2022

🗻 Duminică am ajuns pe Vânătarea lui Buteanu si am mai dus un strămoș sus. Am dormit în creastă și am luminat cortul Adventure Gear în plină noapte.

Nefăcând parte din traseul de creastă propriu-zis, nu am apucat să urcăm pe el vara, însă am primit indicații prețioase. ”În funcție de cm îl privești este cel mai ușor sau cel mai periculos pentru că ți se pare ușor. Ajungi pe el repede însă trebuie atenție”. Așa a și fost.

Ne-am trezit sâmbătă după-masă în căldarea Bâlea, inconjurați de sute de tone de zăpadă proaspătă. Ne-am întâlnit cu Mihai, Sorin și Rodica, care aveau în plan același vârf pentru duminică. Ne-am echipat, am scos pioleții și am început să urcăm spre Șaua Caprei. Poteca tăia zăpada proaspăt ninsă, care ajungea până la brâu. Era făcută de schiori, care aveau aceeași destinație ca noi. În 45 de minute de înotat prin zăpadă, după urcarea susținută, am ajuns în șa. Timpul s-a oprit, vântul a încremenit iar norii s-au aplecat în fața soarelui, care și-a adunat forțele și ne-a oferit un impunător apus, coborând în marea alpină care părea că a inundat toată țara.

După ce ne-am bucurat de peisajele care par să ne rămână încremenite în suflet o viață, ne-am scos lopețile și am săpat un platou drept. Imediat după dispariția soarelui, temperatura negativă s-a resimțit brusc și ne-a impulsionat să montăm cortul mai repede, iar noi l-am simțit ca pe un confort deosebit pentru a petrece noaptea la 2300 metri altitudine. Pe lângă echipamentul tehnic, Adventure Gear ne-a oferit și prilejul să încercăm un cort de iarnă, perfect pentru dormitul în zăpadă. Ne-am încălzit repede cu un ceai cald făcut din zăpadă rece și ne-am băgat în sacii de dormit, lăsând afară doar vârful nasului.

Noaptea a trecut extrem de repede, iar soarele și-a făcut loc printr-un întuneric înghețat și a dezmorțit întreg Masivul Făgăraș. Ne-am trezit, am topit zăpadă cât să mâncăm ceva cald și să bem un ceai, ne-am echipat din nou și am pornit spre așteptatul vârf. Stramosi vor fi din nou sus.

Traseul de creastă ne-a plăcut extrem de mult. Urcam și coboram cu zăpada până la brâu. Păstram linia crestei cât mai aproape de abrupt, să nu curgă zăpada de pe versantul sudic, însă destul de departe încât să nu rupem cornișele ascuțite, care își doresc să rămână încremenite, iar noi nu aveam voie să le deranjăm. Am continuat matematic până la urcarea abruptă de sub vârf, ne-am înfipt bine colțarii și pioleții, agățând gheața de sub stratul proaspăt nins.

Am ajuns după ce am trecut pe deasupra unei strungi abrupte și înguste spre vârf. Am înaintat cât am putut spre monumentul de sus, dar surpriza a făcut că nu încăpea mai mult de un om, din cauza acumulării de zăpadă proaspătă care a format o cornișă periculoasă. Am rămas în locul în care am fi putut rămâne toți 3 în siguranță, am scos steagul și am imortalizat momentul cu ajutorul Rodicăi. Am aruncat încă o privire de jur-împrejur, am capturat cu sufletul vârfurile înzăpezite și am început să coborâm, fugăriți de vremea rea care era anunțată după masă. Cu aceeași grijă ca și la urcare, am ajuns la corturi chiar atunci când norii ne-au acoperit și ne-au furat vizibilitatea. Vântul a început să sufle nebun, supărat parcă de faptul că i-am invadat teritoriul. Am strâns cortul cât de repede am putut și am coborât spre cabana Bâlea, cu fața roșie de vânt și cu gândul împăcat de minunata tură.

Dacă vreți să vizualizați 3D vârfurile pe care le urcăm, aruncați un ochi pe jurnalul nostru live de pe ArcGIS. https://arcg.is/1XHeGr0

Aseară am ajuns din nou la Nocrich, am aprins focul în sobă și am adormit povestind de creastă. Vom sta un timp aici, așteptând din nou vremea bună fără de care nu putem urca. Suntem bucuroși să ajutăm cu treburile zilnice pe care le fac voluntarii, dar și să vă împărtășim clipele frumoase pe care le petrecem aici. Abia așteptăm să va spunem și povestea Nocrich Scout Centre

05/03/2022

🌲 Miercuri am urcat pe Lespezi, dar nu am reușit să urcăm și pe Cornul Călțunului. Nu am reușit să ducem ambii Stramosi sus, dar ne vom întoarce pe Cornul Călțunului curând. Deși teoretic ar fi fost una dintre cele mai ușoare ascensiuni, a fost mai greu ca oricând. Am urcat pe un vânt extrem de puternic, cu vizibilitate aproape zero și cu temperatura resimțită la -20°C.

Știam că vom urca pe vreme proastă, dar am ales totuși să încercăm, fiind vorba doar de urcarea unei muchii largi până pe Lespezi. Când am ajuns pe vârf, vremea s-a stricat și mai tare, iar vizibilitatea s-a redus aproape de tot. Până pe Cornul Călțunului nu am fi avut mai mult de 15 minute de mers, dar zona e destul de dificilă, fiind vorba de o creastă cu lespezi și zăpadă înghețată.

Am stat aproape 2 ore în zona vârfurilor și am tot încercat să înaintăm spre Cornul Călțunului, dar vizibilitatea nu ne-a permis. Am ajuns într-o zonă în care trebuia să descățărăm, dar nu am reușit să vedem unde ajungem și am fost nevoiți să renunțăm.

Nu am fost bucuroși să ne retragem, dar am știut că e cea mai bună soluție. După ce coborâsem de pe Negoiu cu câteva zile în urmă, vremea se stricase și am fost nevoiți să rămânem în stațiunea Piscu Negru. Cu toate astea, ne-am bucurat să fim găzduiți de părintele Nectarie, căruia îi mulțumim extrem de mult. Ne-a pus la masa și ne-dat o rulotă încălzită în care să dormim, atât înainte să urcăm spre Lespezi, cât și după ce am coborât. Am povestit multe cu el și îi suntem recunoscători.

Chiar acum vă scriem de la Nocrich, unde am stat în ultimele două zile, dar vă povestim curând mai multe. Astăzi ne îndreptăm spre Bâlea Lac.

Adi Grigorescu Silviu Timofte Iustinian Potoroaca

03/03/2022

🧗🏼‍♂️ Refugiul Călțun - Portița Călțunului - Strunga Dracului - Vârful Negoiu (2535 de metri și suflări)
Powered by Adventure Gear

De câțiva ani, alpinismul ne preocupă activitățile, ne face să visăm, să ne antrenăm, să documentăm, iar mai apoi să încercăm.

Acum câteva zile am reușit să parcurgem Strunga spre vârful Negoiu, în condiții depline de iarnă, realizând astfel unul dintre cele mai tehnice trasee ale expediției și de altfel cel mai așteptat de noi.

Acum doi ani ne-am propus prima dată traversarea acestei porțiuni. Pe atunci nu eram destul de pregătiți, nu aveam nici toate cunoștințele și nici experiența necesară. Cu toate astea, nu ne-am abandonat ideea, ci doar am continuat să ne pregătim. Am fost și suntem vrăjiți de munte, de aceea, ne-am dedicat o buna perioada de timp pentru a reuși acest traseu.

Luni, 28 februarie 2022 am pornit. Am fost emoționați, iar mai apoi, impulsionați de scurtele pasaje de vreme însorită pe care le primeam. Au trecut câteva ore dar pentru noi timpul a zburat și ne-am trezit înapoi în refugiu, fără să ne dăm seama că am reușit. Acum abia realizăm că am parcurs Strunga Dracului și că am urcat Negoiu, pe unul dintre cele mai frumoase trasee tehnice de iarnă

Nu putem fi decât recunoscători oamenilor din jurul nostru ce ne-au sprijinit și îndrumat. Mai mult, ținem să le mulțumim pentru echipamentul tehnic celor de la Adventure Gear, serviciu de închiriere a echipamentului montan pentru sporturi de iarnă.

01/03/2022

🌄 Luni de dimineață am reușit să urcăm pe Vârful Negoiu, prin Strunga Dracului, in ciuda vremii dificile cu care am pornit ieri spre refugiul Călțun și cu care am pornit de dimineață. White-outul ne-a dat ceva bătăi de cap.

De strămoșul pe care l-am dus pe vârf suntem cu atât mai mândri cu cât am reușit să-l urcăm pe unul dintre cele mai dificile trasee din expediție și pe o vreme aparent inabordabilă, cu vizibilitate atât de redusă încât abia ne vedeam între noi. Pe ceilalți Stramosi îi găsiți aici.

Sunt multe de povestit despre ultimele zile, dar credem că unul dintre cele mai importante lucruri care ne-a dus pe Negoiu a fost decizia de a alege luni ziua de vârf și Mihai David e persoana care ne-a susținut, care ne-a îndrumat și care ne-a oferit suportul meteo pentru ascensiune. Mai mult, el a reușit să facă toate cele 14 vârfuri iarna trecută, iar acum ne bucurăm și îi mulțumim pentru sprijin.

Strunga Dracului e cunoscută printre cei care urcă în Munții Făgăraș. Imaginați-vă un perete de sute de metri de piatră care se înalță deasupra unei căldări glaciare pline de zăpadă. Într-un perete impunător, abrupt, se conturează ușor un culoar lung, cu o înclinație care inițial sperie, ca singur vâlcel de acces spre creasta îngustă,plină de cornișe de zăpadă, care duce spre un vârf sălbatic.

Așa sună traseul de parcurs atunci când cerul ne bucură cu un albastru și cu un soare care ghidează o tură cu o lumină puternică. Totuși dimineața noastră a început cu totul altfel, la 4:30. Duminică seară, după ce am verificat fiecare pas spre Refugiul Călțun, pași făcuți pe un întuneric alb, nu ne dădeam prea multe șanse să ajungem așa repede pe vârf. Ne-am luat provizii și ne-am propus să așteptăm vremea bună.

Totuși, ne-am trezit de dimineață, ne-am pregătit și am pornit spre Portița Călțunului, iar vremea se juca parcă în pofida planurilor noastre. Fie era vizibilitate cât să facem următorii 50 de metri, fie mergeam din urmă în urmă.

Am început timid să traversăm în căldare și tot timid ne-am întors de fiecare dată când se închidea cerul. O oră am tot bătut aceleași urme, înainte și înapoi, după voia muntelui. Stăteam abătuți în Portiță, făceam planuri, când dintr-o dată s-a luminat căldarea și am pornit parcă teleghidați spre strungă.

Ne-am trezit la baza ei, ne-am echipat, ne-am scos pioleții tehnici, am întins coarda și am pornit să cățărăm aproape 200 de metri de zăpadă înghețată. De acolo, vremea s-a tot schimbat, norii s-au tot învârtit, dar noi ne-am văzut de strunga noastră și apoi de creasta ascuțită spre vârf.

Coborârea a fost și mai grea, cu vremea tot mai închisă, dar deja aveam urme și traseul de întoarcere era clar în mintea noastră. Cunoștințele tehnice de cățărat nu le-am dobândit dintr-o dată, ci ne-am tot antrenat și ne-am bucurat de sprijinul logistic și al comunității Climb Again Iași, Climb Again

Strunga nu se poate face oricum, iar echipamentul tehnic e mai mult decât necesar. Pioleți tehnici au fost cei care ne-au susținut urcarea, iar Adventure Gear ne-a oferit tot echipamentul de iarna de care mai aveam nevoie pentru a putea pleca. La ei se găsesc și multe altele, atunci când vreți să ieșiți iarna pe munte și încă nu sunteți hotărâți sa investiți in echipamentul specific.

Dacă vreți să vizualizați 3D vârfurile pe care le urcăm, aruncați un ochi pe jurnalul nostru live de pe ArcGIS. https://arcg.is/1XHeGr0

Noi vă scriem de la gura focului, din pădurile făgărășene. Ne-am adăpostit într-o căbănuță din lemn, care este folosită drept stână de către ciobani vara, iar iarna oferă un prilej bun trecătorilor de a petrece noaptea pe munte. Suntem vrăjiți de Munții Făgăraș, abia așteptăm să ne bucurăm și de surprizele celorlalte trasee. Mâine urcăm spre Lespezi și Cornul Călțunului.

Adi Grigorescu Silviu Timofte Iustinian Potoroaca

Brothers in Woods

02/04/2022

18/03/2022

17/03/2022

16/03/2022

13/03/2022

09/03/2022

08/03/2022

05/03/2022

03/03/2022

01/03/2022

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category