16/06/2026
🏆💚💛 CAMPIONII LIGII A V-A – SEZONUL 2025-2026 💚💛🏆
Au fost luni de muncă, sacrificii, emoții, bucurii și momente grele. Au fost antrenamente, deplasări, victorii, egaluri și lecții învățate împreună. Însă, toate acestea au un singur nume:
🌳 ACS STEJARII DRAGOMIRNEI – CAMPIOANA LIGII A V-A! 🌳
Pentru prima dată în istoria comunei noastre, echipa de fotbal încheie campionatul pe primul loc și aduce acasă trofeul de campioană. O performanță care va rămâne pentru totdeauna în istoria sportului din Mitocu Dragomirnei.
Felicitări tuturor jucătorilor care au îmbrăcat cu mândrie tricoul galben-verde și au luptat până la ultima picătură de energie pentru această performanță. Acest trofeu este rezultatul muncii, caracterului și unității voastre.
Mulțumim antrenorilor Andrei Itco și Lup Marius pentru profesionalism, dedicare și pentru modul în care au condus echipa spre această performanță extraordinară.
Un gând de recunoștință și pentru Iulian Ionesei, primul antrenor al echipei în acest sezon, care a fost alături de noi în prima parte a campionatului și a contribuit la construirea grupului care avea să ajungă campion. Munca și implicarea sa au pus bazele acestui parcurs de succes.
Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Mitocu Dragomirnei pentru sprijinul financiar acordat încă de la începutul sezonului 2025 și pentru suportul logistic oferit pe tot parcursul acestui proiect. Totodată, le mulțumim pentru că au fost alături de echipă și ne-au oferit condițiile necesare pentru a ne desfășura activitatea pe terenul din comună.
Mulțumim domnului Ion Donisa pentru grija și atenția acordate terenului de joc, astfel încât de fiecare dată să ne putem desfășura activitatea în cele mai bune condiții.
Mulțumim domnului Cristi Cazac, omul care a fost mereu acolo atunci când a fost nevoie. De la trasarea terenului și montarea porților până la toate activitățile logistice dinaintea și după meciuri, implicarea sa a fost neprețuită.
Mulțumim domnului Daniș Doru pentru sprijinul oferit și pentru că ne-a pus la dispoziție mașina de tuns iarba atunci când am avut nevoie, fără să ceară nimic în schimb.
Mulțumim Școlii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei, prin doamna director Alina Timofte, domnul profesor Tatarcan Catalin-Andrei și doamna Carmen Croitoru, pentru colaborare și pentru sprijinul oferit în cadrul activităților desfășurate de club.
Mulțumim Fanfarei „Fiii Mitocului” pentru atmosfera extraordinară creată la ultimul meci și pentru că au transformat ziua în care am devenit campioni într-o adevărată sărbătoare a comunei.
Mulțumim familiei Șumovschi pentru gestul extraordinar de a pune la dispoziție Pensiunea Țara Fagilor pentru a sărbători această performanță fără a avea nicio pretenție financiară, demonstrând încă o dată ce înseamnă spiritul comunității.
Mulțumim sponsorilor care au fost alături de echipă și au contribuit la dezvoltarea acestui proiect. Sprijinul vostru a fost esențial în drumul către această performanță.
Dar, mai presus de toate, vrem să îi mulțumim omului de la care a pornit această poveste.
În anul 2023, atunci când puțini credeau că acest proiect poate ajunge atât de departe, Cristian Alexiuc a avut curajul să creadă. A fost alături de echipă financiar, moral și sufletește. Și-a dedicat timpul liber acestui club, și-a sacrificat numeroase sâmbete pentru a pregăti masa jucătorilor și nenumărate duminici pentru a fi lângă echipă înainte și după fiecare meci.
A fost prezent atunci când a fost nevoie de muncă, de sprijin, de încurajare sau de soluții. A crezut în această echipă atunci când era doar un proiect și a rămas lângă ea până în ziua în care a devenit campioană.
Un gând special de mulțumire se îndreaptă către Nicoleta Alexiuc, care a fost alături de această echipă încă din prima zi. Dincolo de sprijinul oferit în pregătirea meselor pentru jucători, a fost prezentă duminică de duminică la meciuri, trăind fiecare fază cu aceeași emoție ca jucătorii din teren. A suferit la fiecare gol primit, s-a bucurat sincer la fiecare gol marcat și a fost mereu acolo, în spatele echipei, oferind încurajare, sprijin și energie pozitivă.
În spatele fiecărui proiect de succes există oameni care muncesc discret, fără să caute recunoaștere.
🙏 Mulțumim, Cristian Alexiuc!
🙏 Mulțumim, Nicoleta Alexiuc!
Și, nu în ultimul rând, mulțumim tuturor suporterilor noștri! 💚💛
Ați fost alături de noi acasă și în deplasare, în momentele bune și în cele dificile. Ați cântat, ați încurajat și ați crezut în această echipă până la final. Energia voastră din tribune a fost de multe ori impulsul de care aveam nevoie pentru a merge mai departe.
Acest trofeu nu aparține doar jucătorilor sau staff-ului.
🏆 Acest trofeu aparține întregii comunități Mitocu Dragomirnei.
O echipă. O comună. O comunitate.
🥇 Campionii Ligii a V-a 2025-2026
🌳 ACS STEJARII DRAGOMIRNEI
💚💛 ÎMPREUNĂ AM SCRIS ISTORIE! 💚💛
💚💛🏆🌳