27/07/2026
LA MULȚI ANI, OVIDIU NOIAN!
Azi, 27 iulie, un om care a dat enorm fotbalului local, în liniște și fără reflectoare, împlinește 50 de ani.
Povestea lui Ovidiu Noian cu fotbalul a început cu ghetele în picioare, la Sparta Mediaș. În toamna lui 2004, era în lotul de bază al echipei care promova în Divizia C - probabil cea mai bună echipă a Spartei din istoria modernă. Chiar el a deschis scorul, cu o reluare din careul mic, în meciul de debut din acea ediție de Divizia C, câștigat cu 3-1 în fața Frontierei Curtici. A urmat un sezon plin de suișuri și coborâșuri, în care Sparta a luptat etapă de etapă pentru un loc mai bun în clasament, iar Ovidiu a fost mereu acolo, pe teren indiferent cât de ușor sau cât de grele au fost meciurile.
Când genunchii au cerut o pauză, Ovidiu nu a plecat din sport. A revenit pe teren dar de această din postura de cavaler al fluierul, activ ani la rând în campionatul județean Sibiu, aproape de aceleași echipe și de aceiași oameni cu care crescuse fotbalistic. Pasiunea lui pentru fotbal nu s-a rezumat doar la arbitraj. Ovidiu a fost și observator AJF.
Iar de la înființarea echipei noastre, ACS Flacăra Gaz Metan, în 2022, Ovidiu a fost alături de noi neîntrerupt — atât pe teren, cât și în afara lui. Implicarea lui, în ambele ipostaze, a contat enorm în drumul echipei către obiectivele pe care ni le-am propus, iar prezența lui constantă a fost un reper pentru tot grupul.
Puțini oameni rămân o viață întreagă aproape de fotbal, sub o formă sau alta. Ovidiu Noian a făcut-o cu discreție, cu seriozitate și cu o dăruire care s-a văzut de fiecare dată când a fost nevoie de el.
La mulți ani, Ovidiu! 🎂
Îți mulțumim pentru tot ce ai dat fotbalului nostru! ⚽️