17/08/2025
Ca un zbor alb🤍
Într-un câmp care respira încet, cu breton de spice și pistrui din maci, un fotoliu păzit de fluturi albi, aștepta. Nu știa ce. Poate un pas. O adiere. O promisiune. O mângâiere.
Lângă el, un geamantan privea tăcut. Înlăuntru.
Când un trecător s-a așezat, totul a încremenit. De emoție. Cu așteptare. Pe jumătate visare.
Fluturii au deschis ușor geamantanul și dinăuntru au zburat bucăți de cer, unite între ele ca o pânză subțire. De mătase fină. De lumină. Plină.
Atunci au înțeles cu toții: unele poveri nu trebuie abandonate, ci atent cercetate, până când își arată frumusețea ascunsă.
Pentru că nu chiar tot ce purtăm cu noi ne apasă.
Uneori ne construiește cerul de mâine.