07/09/2026
Azi a început școala.
Ghiozdanele s-au întors în spate, diminețile au din nou ore fixe, iar vara pare că și-a strâns corturile și a plecat.
Eu însă mă gândesc încă la ultima noastră tabără la cai.
N-am mai apucat să scriu despre ea atunci. Poate și pentru că a fost tabăra cu cei mai puțini copii dintre toate cele din această vara și, paradoxal, cea care ne-a provocat cel mai mult.
N-a fost o tabără „cuminte”.
Ne-a cerut răbdare, flexibilitate, limite, prezență. Ne-a amintit că fiecare copil vine într-un grup cu propria lui lume, cu felul lui de a se apropia, de a refuza, de a încerca, de a avea încredere.
Dar dintre toate provocările ei, mie mi-a rămas în suflet unul dintre cele mai frumoase ateliere ale acestei veri. 🍃
Sub îndrumarea caldă a Andreea Ștefania Velicoiu și purtați de scrisorile ei cu provocări, am plecat în natură să căutăm frunze, crenguțe, petale, forme și culori.
Doar că, încet, am strâns la propriu, o roabă și privindu-le, ele au devenit mai mult decât atât.
Au devenit resurse.
Bucăți din natură alese pentru ceea ce puteau spune despre noi.
Și, una câte una, s-au așezat în tablouri și s-au transformat în cai.
Cai incredibili, fiecare altfel.
Cai din frunze și petale.
Cai cu coame din iarbă și crenguțe.
Cai pe care nu i-ar fi putut desena nimeni înainte, pentru că existau doar în imaginația copilului care îi crea. 🐴🌿
Și undeva printre copii, cu mâinile printre frunze și flori, pline de lipici, copilul meu interior s-a strecurat și el la atelier.
S-a bucurat.
S-a jucat.
A uitat pentru o vreme că este adultul responsabil cu tabăra și a dat frâu liber imaginației.
Din mâinile mele a apărut un cap de cal.
L-am privit și am știut cm îl cheamă:
Iubire.
Cu siguranță că nu întâmplător.
Pentru că, privind înapoi la toate taberele acestei veri, cred că dincolo de cai, corturi, pădure, jocuri, râsete, oboseală și toate momentele în care lucrurile n-au mers după plan, asta am încercat să construim la Victory Horses:
un loc în care copiii să poată descoperi resurse în ei înșiși.
Uneori printr-un cal adevărat.
Alteori printr-o frunză.
Printr-o provocare.
Printr-un „nu vreau”.
Printr-un „hai că încerc”.
Printr-un adult care rămâne acolo.
Iar uneori, fără să ne propunem, copiii ne dau voie și nouă, celor mari, să ne întoarcem pentru câteva clipe la copilul care am fost și pe care îl purtăm cu grijă în noi.
Ultima tabără a verii n-a fost cea mai mare.
Dar a lăsat urme mari.
Iar dintre toate, eu păstrez un cal făcut din bucăți de natură, cu un nume care parcă a adunat în el întreaga vară:
Iubire. 🤍🐴
