29/11/2025
⭕️Încă o dată am dovedit că se poate!🏆🥇
Am apărat titlul de Campioni Mondiali cu brio la Campionatul Mondial de Fitness Challenge – Arabia Saudită 2025.
A fost una dintre cele mai dificile competiții: peste 12 ore de probe duse la extrem, intensitate maximă, concentrare totală și o luptă continuă cu propriile limite. Dar adevărata valoare se vede în momentele în care majoritatea cedează, iar noi continuăm.
⭕️Titlul rămâne al nostru, echipa de AUR - Elena Novac, Oana Vasilescu, Andrei Apetrei, Gabriel Hurjui ! 🏆🔥
Aceste rezultate nu sunt doar ale mele, ci ale întregii echipe FRCF🙏 și nu ar fi fost posibile fără susținerea constantă din partea Federației Române de Culturism și Fitness, a domnului Președinte Gabriel Toncean, a antrenorilor și selecționerilor lotului național – Cristian Baltaretu, Dan Pandelea, Cris Firică – și, bineînțeles, a întregului staff al federației. 🇹🇩🥇🏆
⭕️ Mulțumesc Primariei Municipiului Iași, clubului CSM Iași, în special domnului Ciprian Ursu, familiei și soției mele Andreea Popa, care îmi sunt alături în fiecare moment, precum și sălii de fitness Metalmorphose Gym – Antibiotice, a doua mea casă și bineînțeles sponsorului meu pentru ca imi asigură suplimentele pe tot parcursul pregătirii competiționale! 🏆🥇🙏
⭕️ Dincolo de medalii și podiumuri, ceea ce îmi doresc cu adevărat este să inspir.
Să fiu un exemplu viu pentru noile generații, să arăt că sportul nu este doar despre performanță, ci despre caracter, sănătate, disciplină și o viață trăită frumos.
⭕️Vreau ca fiecare reușită a mea să aprindă în alții dorința de a se ridica, de a avea grijă de corpul și sufletul lor și de a-și construi o viață mai bună prin mişcare, curaj și echilibru.
CSM Iași • Lotul Național FRCF• 🇹🇩🏆🔥