17/07/2026
Mama care își bate copilul în stradă apelează la singura strategie pe care o cunoaște pentru a obține ascultare din partea lui. Pentru ea, aceasta pare o soluție simplă și eficientă, copilul dând dovadă de obediență aproape instantaneu. Ceea ce nu știe însă este că bătaia are și multe alte efecte extrem de nocive.
Cred că unul dintre lucrurile care l-ar durea cel mai mult pe părintele român ar fi să afle că bătaia poate avea efecte negative inclusiv asupra capacităților intelectuale ale copilului. Există numeroase studii care arată că agresiunea fizică poate afecta dezvoltarea cognitivă.
Și parcă aud deja pe cineva spunând: „Da, și pe mine m-a bătut mama și am fost olimpic” sau „M-am descurcat foarte bine în viață”. Faptul că te-ai descurcat bine nu înseamnă însă că dezvoltarea ta nu ar fi putut fi afectată negativ de violență. Cel mult demonstrează că te-ai descurcat în ciuda ei.
Din punct de vedere psihologic, bătaia este una dintre cele mai proaste soluții la care poate apela un părinte. Are efecte negative atât asupra copilului, cât și asupra celui care aplică pedeapsa și poate afecta profund relația dintre ei pe termen lung.
Cercetările arată că agresiunea fizică nu elimină neapărat comportamentul problematic. Uneori îl poate chiar întări! Așa că violența nu este doar o soluție nocivă, ci și de-a dreptul ineficientă.
Mai mult de atât, violența pune în pericol viața copilului prin aceea că nu mai vede părintele ca pe o sursă de siguranță, iar în situația în care ar putea avea nevoie de sfaturi sau de ajutor se va ascunde de părinți (fiindu-i evident frică de reacția lor) și se va destăinui altor persoane, care nu tot timpul sunt avizate, capabile de a-l ajuta, sau nici măcar bine intenționate.
Ce alte soluții există pentru a construi o relație bună cu copilul și pentru a nu ajunge la bătaie ca modalitate de a obține ascultarea?
În primul rând, relația cu copilul se construiește în timp. Copilul te ascultă dacă și tu îl asculți. Te ascultă dacă știe că poate avea încredere în tine. Iar încrederea apare atunci când de-a lungul timpului ți-ai respectat promisiunile, ți-ai ținut cuvântul și ai fost constant în comportament.
Constanța înseamnă, de exemplu, să ai o raportare stabilă la un anumit comportament al copilului. Dacă într-o zi un comportament este pedepsit, iar în altă zi același comportament este încurajat sau premiat, copilul nu mai știe la ce să se aștepte. Când părintele este imprevizibil, copilul învață că nu se poate baza pe el.
Când părintele își duce copilul „cu zahărelul”, îl păcălește sau îi face promisiuni pe care nu le respectă, copilul învață, de asemenea, că părintele nu este de încredere. Când îl vede mințindu-și partenerul, rudele sau ceilalți copii, învață același lucru.
După ce copilul a văzut de multe ori că părintele nu își ține cuvântul, nu își respectă promisiunile, este inconsecvent sau îi minte pe ceilalți, de ce ar avea încredere în el și de ce l-ar asculta atunci când îi cere ceva?
Construirea unei relații bune cu copilul presupune, înainte de toate, disponibilitatea părintelui de a fi onest, prezent și consecvent. Presupune să își respecte promisiunile, să își țină cuvântul și să trateze copilul cu respect în fiecare zi.
Înseamnă să nu îl umilească, să nu îl ia peste picior și să nu îi minimizeze trăirile.
Un copil speriat poate deveni foarte ascultător pe moment. Dar ascultarea obținută prin frică nu este același lucru cu încrederea, cooperarea sau educația.
