30/05/2025
Copiilor le place mișcarea în natură.
Azi, 30.05.2025, peste 250 de copii, însoțiți de părinți, participă la evenimentul Joy Fest, desfășurat în Grădina Ielelor, Sâmbăta de Sus, județul Brașov.
Deși nu este o premieră, acest eveniment are o abordare inedită: pe lângă partea de festival specifică, combină două forme de activitate în aer liber - una sportivă - orientarea sportivă, cu ajutorul unei hărți de orientare și una de divertisment - Vânătoarea de Comori.
Chiar dacă plouă, copiii așteaptă cu nerăbdare și entuziasm să parcurgă traseul. Deși nu își dau seama pe moment, ei urmează un traseu de orientare în toată regula și astfel intră, poate pentru prima dată, în contact cu o hartă de orientare.
Noi am pornit de la orientarea turistică și credem că activități precum Vânătoarea de Comori sau concursurile organizate de cercetași contribuie din plin la promovarea acestui sport.
În continuarea, depinde de noi să ducem pasiunea mai departe. Felicitări Joi Fest - by Joy2Wander pentru inițiativă !