Federația Română de Minifotbal

Federația Română de Minifotbal Pagina oficială a Federației Române de Minifotbal, aflată sub tutela Agenției Naționale pentru Sport.

Minifotbalul are o istorie îndelungată în România cât și în întreaga Europă. Cele mai vechi campionate de minifotbal din România datează încă din anii ’70. Minifotbalul a început să se joace în curțile școlilor, în stradă, în parcările dintre blocuri, reprezentând pentru cei mai mulți dintre noi amintiri frumoase fie din copilărie, fie din tinerețe. Din 2007, minifotbalul românesc intră într-o altă dimensiune de organizare administrativă, făcând un pas important în ceea ce privește dezvoltarea la nivel național, prin organizarea primei ediții a Campionatului Național. Un an mai târziu, în 2008, asistăm la înființarea Asociației Române de Minifotbal. Din 2007 până în prezent minifotbalul românesc s-a dezvoltat de la an la an, printr-o creștere rapidă a numărului campionatelor locale, a echipelor de minifotbal, dar și a competițiilor organizate la nivel național. Minifotbalul s-a dezvoltat în toată această perioadă ca un sport separat, cu propriile reguli și propriul regulament de joc. Minifotbalul se joacă în țara noastră în format 6 la 6, fiecare echipă având câte 5 jucători de câmp și 1 portar, iar suprafața de joc reprezentată de un gazon artificial specific jocului de minifotbal, dimensiunile standard fiind de 40 metri lungime și 20 metri lățime. Minifotbalul devine prin dezvoltarea sa, mai mult decât un sport care oferă valori educaţionale, beneficii de sănătate, oportunităţi de socializare şi valoare sportivă. Jocul de minifotbal devine treptat o stare de spirit, fiind un sport al nostru, al tuturor, deschis oricui, indiferent de greutate, culoare, vârstă sau credință. Scopul minifotbalului este de a asigura inclusiv o integrare prin sport.

În 2011, ia naștere Federația de Minifotbal din România, asociație sportivă care duce minifotbalul românesc la nivelul următor.

În 2015, minifotbalul este recunoscut oficial ca ramură sportivă de către Ministerul Tineretului și Sportului.

În iulie 2021, asistăm la momentul istoric al înființării Federației Române de Minifotbal, federație națională sub egida Ministerului Sportului. În vara anului 2022 sunt organizate primele competiții oficiale de minifotbal de către noua Federație: Campionatul Național, la Râmnicu-Vâlcea și Supercupa României, la Iași.

Phoenix Jilava a câștigat Supercupa Bucureștiului 🏆Tazmannschaft București (campioană locală și națională) și Phoenix Ji...
11/09/2026

Phoenix Jilava a câștigat Supercupa Bucureștiului 🏆

Tazmannschaft București (campioană locală și națională) și Phoenix Jilava (câștigătoarea locală de cupă) s-au întâlnit joi, 10 septembrie, în Supercupa Bucureștiului 👀

Un duel devenit derby la capătul stagiunii trecute, cele două formații au oferit un spectacol într-un nou episod cu un trofeu pe masă 💪

Alexandru Iliescu a deschis scorul în minutul 11 pentru jilăveni, Daniel Cîrjan a majorat diferența în minutul 13, dar Alin Robu a redus-o la doar un gol în minutul 27 👀

Ștefan Ghinea, desemnat MVP-ul finalei, și-a intrat în rol în minutul 32 când a punctat din penalty, a realizat dubla în minutul 37 și și-a desăvârșit hattrick-ul în prelungirile finalei 👑

Ionuț Chirică a punctat în prelungiri pentru campioana națională, dar insuficient, iar Phoenix Jilava și-a trecut în palmares încă un trofeu după 2-5 la capătul celor 40 de minute (+prelungiri) 👏



📸 Superliga TV

Au fost trase la sorți și cele două grupe pentru EMF Eurocup Masters 🇷🇴 📷 European Minifootball Federation
11/09/2026

Au fost trase la sorți și cele două grupe pentru EMF Eurocup Masters 🇷🇴



📷 European Minifootball Federation

Echipele românești și-au aflat adversarele din faza grupelor pentru EMF Champions League, EMF Champions League Women's ș...
11/09/2026

Echipele românești și-au aflat adversarele din faza grupelor pentru EMF Champions League, EMF Champions League Women's și EMF Eurocup 👀🏆🇷🇴



📸 European Minifootball Federation

Astăzi, de la ora 12:00, aflăm adversarii echipelor românești din competițiile europene 👀🇷🇴 📷 European Minifootball Fede...
11/09/2026

Astăzi, de la ora 12:00, aflăm adversarii echipelor românești din competițiile europene 👀🇷🇴



📷 European Minifootball Federation

Asociația de Minifotbal Neamț - Club Sportiv, reprezentanta 🇷🇴 în EMF Champions League Women's, a fost repartizată în ur...
09/09/2026

Asociația de Minifotbal Neamț - Club Sportiv, reprezentanta 🇷🇴 în EMF Champions League Women's, a fost repartizată în urna 2 👀



📷 European Minifootball Federation

O lună până la EMF Euro Business Cup 2026 👀Catena Racing Team, Damen Galați, Gemina Cluj, Camarazii 157 Ploiești și Cama...
09/09/2026

O lună până la EMF Euro Business Cup 2026 👀

Catena Racing Team, Damen Galați, Gemina Cluj, Camarazii 157 Ploiești și Camarazii Turda vor reprezenta 🇷🇴



📷 European Minifootball Federation

Supercupa României va fi reprogramată 🏆Primul trofeu național din sezonul 2026-2027 ar fi trebuit să aibă loc la Floreșt...
07/09/2026

Supercupa României va fi reprogramată 🏆

Primul trofeu național din sezonul 2026-2027 ar fi trebuit să aibă loc la Florești în perioada 12-13 septembrie. Cele două echipe care se vor înfrunta sunt ACS Lion Cubs (câștigătoarea Cupei României) și ACS Tazmannschaft București (câștigătoarea Campionatului Național) într-o finală în două acte 👀

În urma discuțiilor avute cu delegații celor două echipe, din pricina calendarului încărcat de reluarea competițiilor locale, pregătirea pentru participarea la EMF Eurocup, respectiv EMF Champions League (turnee ce vor avea loc în periaoda 23-29 septembrie) și Cupa Mondială U23 (13-16 octombrie), s-a hotărât, de comun acord, reprogramarea Supercupei României pentru o dată ulterioară 🤝

Echipele românești, la putere și în EMF Eurocup 2026 💪🏻ACS Arsenal Iași 2021, ACS Lion Cubs și ACS Dinozaurii Timișoara ...
07/09/2026

Echipele românești, la putere și în EMF Eurocup 2026 💪🏻

ACS Arsenal Iași 2021, ACS Lion Cubs și ACS Dinozaurii Timișoara au fost repartizate în urna 1 pentru tragerea la
sorți 👀



📷 European Minifootball Federation

Asociația de Minifotbal Neamț - Club Sportiv va ține steagul sus pentru 🇷🇴 în Champions League Women's 2026 👀🏆 📷 Europea...
06/09/2026

Asociația de Minifotbal Neamț - Club Sportiv va ține steagul sus pentru 🇷🇴 în Champions League Women's 2026 👀🏆



📷 European Minifootball Federation

Toate cele 3 formații românești care vor lua startul în ediția din acest an a EMF Champions League au fost repartizate î...
05/09/2026

Toate cele 3 formații românești care vor lua startul în ediția din acest an a EMF Champions League au fost repartizate în urna 1 💪🏻



📷 European Minifootball Federation

Address

Strada Inginer Anghel Saligny, Nr. 120
Galati
800488

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Federația Română de Minifotbal posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Federația Română de Minifotbal:

Shortcuts

Share

Category