18/08/2026
Una dintre cele mai spectaculoase întreceri ale festivalului a fost Cupa LEEVA la Working Equitation, desfășurată sub egida Federației Ecvestre Române, prin Asociația Club Sportiv Alaska.
Timp de trei zile, zeci de călăreți de diferite vârste și caii lor au trecut prin probe de dresaj, stil și maniabilitate, dar și viteză.
Publicul a putut urmări de aproape eleganța exemplarelor, măiestria sportivilor și, mai ales, relația dintre cal și călăreț. Organizatorul competiției, Mihai Bădoi, și arbitrul Adrian Pop au vorbit despre nivelul cailor prezenți și dificultatea probelor.
Printre numele importante prezente la eveniment s-a aflat Roxana Hădărean, sportivă cu peste 30 de ani de prezențe pe podiumurile concursurilor naționale de dresaj și cu o experiență de zece ani ca antrenor de dresaj și Working Equitation. În 2025, Roxana Hădărean a devenit campioană națională la Dresaj Seniori și a obținut medalia de bronz la Campionatele Balcanice de Dresaj Seniori Echipe. În 2026, a câștigat Cupa României la Dresaj Seniori și face parte din lotul național de dresaj la seniori.
Alături de ea se află Benjamim Caniceira, cunoscut drept Benny, un cal Lusitan în vârstă de 20 de ani, cu o experiență de zece ani în concursurile europene de Working Equitation. Benny a intrat anul trecut în echipa Roxanei, inițial ca „schoolmaster”, destinat pregătirii elevilor avansați la Working Equitation, pentru ca ulterior să devină partenerul ei de concurs la dresaj. Împreună, Roxana și Benny sunt campioni naționali la dresaj, membri ai lotului național și câștigători ai Cupei României la dresaj.
La Cupa LEEVA la Working Equitation a concurat și Gabriela Țopan, în proba de dresaj, categoria Novici, alături de Copperfeld, un Cal de Sport German în vârstă de 14 ani, proprietatea lui Adrian Pop. Gabriela este antrenată de Ionuț Jaba și a reprezentat ACSE Zaraza.
Competiția a arătat însă și că viitorul echitației se construiește de la vârste foarte mici. Amalia Duță are numai 11 ani, dar a început deja să urce pe podiumurile competițiilor. În 2026, tânăra sportivă a obținut locul al II-lea la Cupa Federației Dresaj Ponei. Partenera sa este Starlight, o iapă ponei de nouă ani, aflată în primul an de concurs atât la dresaj, cât și la Working Equitation. Pentru Amalia și Starlight, rezultatele de până acum marchează începutul unui parcurs competițional care abia prinde contur.