Ion Oblemenco

Ion Oblemenco Ion Oblemenco Stadium was a multi-purpose stadium in Craiova, Romania. It was used mostly for football matches. De atunci a devenit fieful Universității Craiova!

În 1964, odată cu promovarea Științei în prima ligă, stadionul Tineretului s-a dovedit neîncapător, prea mic pentru pasiunea și dragostea oltenilor pentru fotbal și echipa lor de suflet. Astfel, s-a proiectat o nouă arenă: Centralul din Bănie! Stadionul a fost inaugurat la 29 octombrie 1967, cu ocazia meciului de tineret România – Polonia, scor 2-2, joc în care au evoluat și alb-albaștrii Sfârloge

a, Deliu, Țarălungă și Marin Marcel. Locul în care zeii din Maxima au coborât în iarbă pentru a face fericiți zeci de mii de suporteri. Fiorentina, Leeds United, Olimpiakos Pireu, Bordeaux, Kaiserslautern, Betis Sevilla, Monaco ori Galatasaray au fost îngenuncheate de Universitatea Craiova pe vechiul Central. Aici, craiovenii au sărbătorit cele patru titluri naționale cucerite. Vechiul Central a fost martorul unor goluri și meciuri de legendă, inclusiv al parcursului european al Universității Craiova din sezonul 1982-1983 până în semifinalele Cupei UEFA. Pe stadionul Central a evoluat în cinci rânduri și naționala României: 1972 - România-Austria (1-1), 1979 - România-Spania (2-2), în preliminariile CE, 1984 - România-Grecia (2-0), 1985 - România-Turcia (3-0), în preliminariile CM, 2003 - România-Bosnia (2-0), în preliminariile CE. De altfel, stadionul deține recordul de spectatori la un antrenament al echipei naționale: 15.000 de olteni au venit să-i vadă pe tricolori la ședința de pregătire dinaintea meciului cu Bosnia, în 2003. Din 1996, odată cu plecarea Tunarului din Bănie în lumea celor buni, stadionul i-a purtat numele: „Ion Oblemenco“, în semn de omagiu pentru cel mai prolific atacant din istoria Craiovei, omul care s-a identificat practic cu clubul. Templul în care zeii au coborât în iarbă

Stadion: Ion Oblemenco
Denumire veche: Central (până în 1996)
Adresă: Bulevardul Știrbei Vodă nr. 25, Craiova, Dolj
Capacitate: 25.252 locuri
Dimensiuni teren: 105 x 68 m. Nocturnă: 1.400 lucși

Address

Bulevardul Maresal Ion Antonescu
Craiova
200000

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ion Oblemenco posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Ion Oblemenco:

Share