25/01/2026
MUCUSOR Dan la Iasi cand este huiduit nu greșește din neștiință, ci controlează narațiunea. Iar oamenii simt asta imediat — de aici reacția.
În termeni politici și retorici, un președinte care știe că el este huiduit, nu imnul, dar reformulează situația ca pe un atac la simboluri naționale, este perceput astfel:
Ce reprezintă un asemenea gest (în ochii publicului)?
Deplasare de responsabilitate – mută conflictul de la persoana sa la un simbol sacru (imnul, eroii).
Victimizare instituțională – se plasează implicit de partea „respectului” și îi pune pe contestatari în tabăra „nerespectuoșilor”.
Manipulare emoțională – folosește atașamentul legitim față de simboluri naționale pentru a-și proteja imaginea.
Evitarea criticii reale – huiduiala nu mai e despre el sau deciziile sale, ci despre „lipsa de respect” a mulțimii.
Am mai citit azi: ‘Vă rog să nu mai huiduiți pe imnul național…’ și m-am blocat. 😅
Știi momentul acela când vezi o greșeală gramaticală mare în fața tuturor și nu știi dacă să râzi sau să plângi?
Adevărul: verbul ‘a huidui’ nu cere ‘pe’ decât dacă huiduiești o persoană.
Deci corect ar fi fost:
„Vă rog să nu mai huiduiți imnul național”.
Moralul poveștii? Chiar și când încerci să fii serios, gramatica poate să te dea de gol. 😉
