21/11/2025
«Mai întâi ne-am dus să încercăm. 🤓 M-am convins de la ușă că e ce trebuie. Exista ceva aparte, un fel de disciplină în felul cm se pregăteau cei mari de plecare, în felul cm salutau pe sensei și sala. 🥋🥋🥋
În urma lor, aerul vibra, fierbinte, aproape incandescent, deasupra tatami-ului. Cei mici așteptau să intre, liniștiți.
Mi-a trecut, timp de o secundă, prin minte gândul: ,,Ce soi de sectă oi fi nimerit?” 🤔 Am lăsat-o și eu acolo, cu speranța că îi va plăcea. 🙄🙏
După o oră și jumătate am găsit un copil ciufulit, transpirat, obosit, dar cu ochii strălucitori. Îi plăcuse. 🥳🥳🥳 Am început să sper că poate i-am găsit locul și sportul potrivit.
După încă un antrenament s-a prins că nu e doar joacă. Acela a fost un moment de cumpănă:
- ,,NU mai vreau! NU-mi place!” 😮😮😮
Doar că mamă-sa e mai catâr decât catârii: 🤌🤌🤌
- ,,Ce anume nu-ți place? Sala? Sensei? Colegii? Exercițiile?”
- ,,Îmi plac toate, dar... E greu!”
- ,,Nu renunți doar pentru că trebuie să muncești! Am nevoie de un motiv mai solid de atât!
Uite cm facem: mergi o lună, dacă după o lună tot mai vrei să renunți, atunci nu mă mai opun! ✅
-,, Bine, mami...”
Doar că... Ce să vezi? A trecut aproape un an și nu a renunțat. 🥳🥳🥳
Desigur că după fiecare antrenament mai intens o bate un gând, dar a doua zi dimineață, la trezire, când aude de îmbracat kimono-ul, sare precum arcul de la pix... 🔥🔥🔥
Morala?
✅ NU îi lasați să renunțe imediat ce dau cu ,,nasul” de greu!
✅ Încurajați-i cu blândețe, dar ferm.
✅ Până la urmă, este treaba noastră de adulți să-i învățăm ce înseamnă perseverența, rezistența la frustrare și că nu tot ce zboară se mănâncă. Se mănâncă, dar întâi înveți să vânezi...» 🥋🥋🥋
