19/10/2026
Sunt seri în care ne uităm spre cer și ne gândim: ce noroc avem că suntem aici. 🤍
Weekendul acesta, vremea nu a fost prea prietenoasă. Au fost mulți nori, iar soarele s-a arătat doar pe ici, pe colo. Dar duminică seara, cerul Comanei s-a umplut de roz, auriu și violet. Culorile se oglindeau în apă, iar noi am rămas să le privim, așa cm ni se întâmplă de atâtea ori aici. Cu aceeași uimire, de fiecare dată.
Iubim Comana. Cu mănăstirea ei, cu oamenii ei, cu pădurea și apele, cu toate lucrurile care îi dau un rost și o frumusețe a ei. Iubim locul acesta și în zilele însorite, și atunci când plouă, și în serile în care ne este greu să plecăm acasă, fiindcă mai vrem să stăm puțin.
Ne-am dori să putem pune în cuvinte tot ce simțim pentru el. Bucuria că aici ne petrecem zilele, că aici construim, că aici îi primim pe cei care ne trec pragul. Și emoția de a descoperi că un loc pe care îl cunoști atât de bine încă te poate face să te oprești din tot ce faci și să spui: „Uite cât e de frumos…”
Așa a fost duminică seara.
Sub cerul acesta sunt casele oamenilor din Comana, mănăstirea, poveștile și viețile lor. Și tot aici suntem și noi. Gândul că facem parte din toate acestea ne umple inima de recunoștință.
Comana are cel mai frumos cer. O spunem cu toată iubirea pe care i-o purtăm.
Ce bucurie că aici este și casa noastră. Casa Comana. 🤍
