Torbalul, respectiv goalballul, sunt două sporturi practicate de către persoanele cu handicap de vedere, aproximativ identice .Sub considerentul că DVS nu cunoaşteţi felul în care se desfăşoară un asemenea sport şi nici importanţa acestora, am redactat o scurtă descriere, cu asemănările şi diferenţele existente. Făcând referire la asemănări, putem afirma că, ambele sporturi se bazează pe toate sim
ţurile, în afară de simţul văzului, fapt pentru care, toţi participanţii sunt aduşi în aceeaşi stare prin acoperirea ochilor cu un sistem de ochelari opaci, adăugându-se în cazuri excepţionale pansamente sau alte materiale care să bareze totalmente pătrunderea luminii sub acest tip de ochelar. Echipele sunt construite din trei jucători, adăugându-se, după regulament, cel puţin o rezervă. Sportul de care vorbim se desfăşoară întotdeauna în sală, pe o suprafaţă netedă, spectatorii fiind întotdeauna reduşi la tăcere, în caz contrar jocul nu se reia sau după caz, nu începe. Mingea, este diferită de cea cunoscută de toată lumea, fiind deosebită de un sistem de clopoţei cu care este dotată pe interior şi care în momentul deplasării acesteia, produc zgomotul în baza căruia este pasată şi apărată de către participanţii la joc. Mingea se aruncă de-a lungul terenului, care este diferit pentru cele două sporturi, fiind necesară bararea, în caz contrar echipa care scapă în plasa porţii obiectul, este sancţionată cu gol.
În ceea ce priveşte deosebirile, torbalul este bazat pe viteză, o mult mai exactă mobilitate, datorită faptului că mingea este asemănătoare uneia de fotbal, deosebită fiind de sistemul de clopoţei, în timp ce goalbalul este bazat pe forţă, mai puţină rapiditate, motiv antrenat de faptul că, mingea folosită pentru goalball este mult mai grea (1,25 KG). Pentru cel dintâi, avem o suprafaţă a terenului cuprinsă între 16m lungime şi 7m lăţime, iar pentru goalball, o lungime de 18m şi o lăţime de 9m, ambele tipuri de teren de joc fiind dotate cu câte o poartă în fiecare capăt (9m lăţime/1,5m pentru goalball şi 7m lăţime/1,40m pentru torbal). Terenul de golball este marcat cu o linie la trei, şase şi nouă metrii, în momentul atacului mingea trebuind să atingă obligatoriu propriul teren între liniile de trei şi şase metrii (în cazul goalballului), iar în cazul torbalului, aceasta trebuie lansată, fără să atingă cele trei sfori aşezate la o distanţă de 40cm deasupra terenului, una deasupra centrului, celelalte câte una la 2m deoparte şi cealaltă a centrului. De asemenea, regulamentele diferă, începând cu durata în timp a meciului şi până la poziţia fiecărui jucător în parte. Golbalul este jucat în România la nivel naţional, o mare parte a filialelor Asociaţiei Nevăzătorilor din România având câte o echipă trimisă anual la competiţia naţională, aceasta pentru că goalbalul este un sport paralimpic, în timp ce torbalul se joacă doar în Cluj, fiind perfecţionat la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Cluj, începând cu anul 1993. Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere, Şcoala de torbal a acestei ţări a avut anual câte o echipă delegată la turnee internaţionale ca reprezentant al României. În acest sens, în urmă cu şase ani (în 2005), T. Furda a construit o echipă de juniori pentru a participa la un turneu, aparent, nesemnificativ, turneu la care echipa, compusă atunci din membrii care studiau în clasele liceale, nu se încadrau la vârsta de până la 16 ani. Dat fiind faptul că succesul nu a întârziat să apară, antrenorul a considerat că este de folos să continue cu această echipă întoarsă din Elveţia cu trofeul, ce reprezenta locul I în Europa, loc care nu a mai fost obţinut până atunci de vreo formaţie românească. Astfel, în primăvara anului 2006, tânăra echipă, a lovit din nou în orgoliul Europei, obţinând un loc I la o competiţie de până la 20 de ani (organizată la Berna). Succesul nu a contenit timp de cinci ani, până în primăvara anului 2011, cunoscând un număr de şapte trofee (trei la Berna la competiţia menţionată mai sus, două la Wilhelmshaven – trofee câştigate la turnee internaţionale fără limită de vârstă -, un trofeu la Marbourg şi unul la Laussane). Pe lângă acestea, Echipa a obţinut două poziţii secunde (la Berna în cadrul competiţiei menţionate) şi o clasificare pe al cincilea loc la Ancona, în Italia. Cu sprijinul conducerii scolii, colegelor mele profesoare de kinetoterapie am infiintat Asociatia sportiva “Kory Francisk” in care vrem sa angrenam cat mai multi din copiii scolii in practicarea torbalului, goalbalului, inotului, atletismului, sahului. Noua echipa de torbal – goalbal LSDV Cluj este compusa din următorii elevi: Georgiu Robert, Buduşan Sebastian, Sîngeorzan Dan, Krisztian Kovacs. Rezultate obţinute:
Turneul internaţional de goalbal din Budapesta, Ungaria - locul 4
Turneul internaţional de torbal juniori din Zollikofen, Elveţia – locul 9 din 16 echipe
Turneul internaţional de torbal seniori din Wilhelmshaven, Germania – locul 10
Impactul:
Cu ocazia participării la aceste turnee sportive am acumulat experienţă competiţională în jocul de goalbal şi torbal pe care sperăm să o fructificăm în rezultate mai bune în anii ce vor urma;
Prin jocul prestat precum şi comportamentul sportiv şi civic al sportivilor am adus un beneficiu de imagine Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere, Cluj la nivel internaţional – LSDV Cluj fiind singura echipă de torbal – goalbal juniori din România. Elevii din şcoală doresc să participe împreună cu componenţii echipei la antrenamente şi vor să devină jucători de torbal şi goalbal, în vederea includerii lor in această echipă reprezentativă a şcolii.