05/06/2026
Băiețelul din fotografia asta nu știa ce va face cu viața lui.
Știa doar că iubește fotbalul.
Îmi amintesc că, atunci când aveam o minge, puteam să uit de orice altceva. Pentru mine, fotbalul nu era un hobby, era locul în care mă simțeam cel mai viu.
Visam să joc, visam să fac parte dintr-o echipă…
Dar nu s-a întâmplat la nivelul la care visam.
Nu pentru că nu mi-am dorit suficient, nu pentru că nu am muncit, pur și simplu nu existau condițiile necesare.
Nu erau bani pentru echipament, nu era cine să mă ducă și să mă aducă de la antrenamente, nu era accesul pe care îl au mulți copii astăzi.
Și, încet-încet, am învățat să privesc de pe margine.
Ani mai târziu, viața m-a purtat pe alte drumuri.
Sportul a rămas parte din mine. Boxul m-a învățat disciplina și reziliența. Culturismul m-a învățat valoarea perseverenței, a consecvenței și a progresului construit pas cu pas, în fiecare zi.
La 18 ani am plecat în Franța. Experiența de acolo m-a maturizat mai repede decât aș fi crezut. M-a învățat să mă descurc singur, să văd lumea altfel și să înțeleg că oportunitățile nu apar întotdeauna de la sine, de multe ori trebuie să le construiești.
M-am întors acasă cu mai multă maturitate, cu o perspectivă diferită asupra vieții și cu dorința de a construi ceva care să conteze.
Mă gândeam tot mai des la copilul care fusesem. La băiatul care iubea fotbalul, dar nu avusese șansa să îl practice așa cm și-ar fi dorit.
Și mă întrebam câți copii trăiesc exact aceeași poveste…
Câți copii au talent, câți copii au pasiune, câți copii visează, dar nu au resurse, nu au sprijin, nu au oportunități.
Așa s-a născut Transilvania SEEDS.
Nu dintr-un plan de afaceri. Nu doar din dorința de a avea un club pentru copii.
S-a născut dintr-o experiență personală.
Din dorința de a crea pentru alții ceea ce eu nu am avut.
Un loc unde copiii pe care sistemul îi uită - copiii din centre de plasament, copiii din familii fără resurse, copiii care iubesc fotbalul dar nu au pe nimeni care să îi ducă, să poată juca.
Un loc unde nimeni să nu fie judecat după haine, după bani sau după povestea de acasă.
Un loc unde fiecare copil să simtă că aparține.
După 13 ani, peste 650 de copii au trecut prin felul nostru de a face lucrurile.
Unii au venit din familii cu posibilități, alții din familii vulnerabile, alții din centrele rezidențiale. Toți au jucat pe același teren, cu aceleași mingi, cu aceiași antrenori. Pentru că fotbalul nu face diferențe și nici noi nu facem.
Îți spun asta nu ca să mă lauzi, ci ca să știi de unde vine tot ce facem.
Când îi văd pe teren nu văd doar jucători.
Văd copii care capătă încredere, care învață să muncească, care învață să câștige fără aroganță și să piardă fără să renunțe.
Și de fiecare dată când mă uit la fotografia aceasta, îmi amintesc de unde a început totul.
De la un copil cu o minge…
Nu văd doar o fotografie, văd un vis care nu s-a împlinit exact așa cm își imagina el.
S-a împlinit altfel.
Mai mare.
Pentru că acel copil nu a ajuns doar să joace fotbal, a ajuns să construiască un loc în care sute de alți copii pot juca.
Și după anii petrecuți pe acest pământ observ că asta este cea mai frumoasă victorie dintre toate.
Dacă și copilul tău iubește fotbalul, te invit să ne cunoști.
⚽️ Corneliu Goia
