25/03/2026
Asociația Club Sportiv Mircea Dohan a participat cu mândrie la cea de-a IX-a ediție a Galei Sportului Careian, un eveniment dedicat recunoașterii performanței sportive din municipiul Carei.
Premiile au fost înmânate de invitații speciali ai evenimentului, arbitrul internațional Istvan Kovacs și fotbalistul Erik Bikfalvi.
Delegația clubului nostru a fost formată din 10 sportivi din totalul de 49 ai clubului, alături de antrenorii Dohan Mircea jr. și Pintea Melinda, care inițiază copiii și îi conduc pe drumul sportului numit handbal.
Suntem onorați de participarea la acest eveniment și transmitem mulțumiri organizatorilor, în special domnului Georgescu Bogdan, pentru invitație și pentru susținerea sportului careian.
Felicitări tuturor sportivilor premiați și mult succes în continuare!