31/08/2026
⚽💙Rarău Junior Cup 2026 – două zile intense, multe emoții și o mulțime de amintiri!
S-a încheiat și această ediție a RARĂU Junior Cup.
Au fost două zile foarte intense, două zile în care vremea a ținut cu noi, iar Baza Sportivă Rarăul ne-a oferit condiții extraordinare pentru fotbal. ☀️⛰️⚽
Am avut de toate.
Meciuri cu scoruri strânse, în care fiecare minge a contat. Meciuri cu multe goluri. Victorii care au adus bucurie și înfrângeri care au durut. Au fost și echipe care au pierdut la diferențe mari de scor, dar credem că și acestea sunt parte din fotbal și, mai ales, din procesul de creștere al copiilor.
Pentru că la aceste vârste, dincolo de rezultat, fiecare meci înseamnă experiență.
Înseamnă să înveți să câștigi, dar și să pierzi. Să te ridici după un meci greu, să intri din nou pe teren și să continui. Să fii parte dintr-o echipă. ❤️
Ne-am bucurat să vedem atât de mulți copii pe teren, antrenori implicați, părinți și susținători pe margine și echipe venite la Câmpulung Moldovenesc pentru două zile dedicate fotbalului juvenil.
Iar RARĂU Junior Cup a însemnat mai mult decât meciurile disputate. A însemnat timp petrecut împreună, noi adversari, noi experiențe și amintiri create într-un loc frumos, la poalele Rarăului. ⛰️
🙏 Mulțumim tuturor echipelor participante, copiilor, antrenorilor, părinților și susținătorilor! Voi ați fost cei care ați dat viață acestor două zile.
Mulțumim CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc pentru sprijin și pentru condițiile extraordinare oferite la baza sportivă.
Mulțumim Vila Stadion Campulung Moldovenesc pentru implicare, sprijin și pentru că a fost alături de noi.
Și un mulțumesc deosebit Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc și domnului primar Mihăiță Negură pentru susținerea acordată și pentru contribuția la organizarea acestei ediții. 🤝
În spatele celor două zile de turneu au fost multe ore de pregătire, telefoane, mesaje, calcule, schimbări și emoții. Au existat și lucruri pe care poate le-am fi putut face mai bine și din care vom învăța.
Dar când terenurile se umplu de copii, când auzi fluierul de start și vezi bucuria lor de a juca fotbal, îți amintești pentru cine faci toate acestea.
Pentru ei. ❤️⚽
RARĂU Junior Cup 2026 s-a încheiat, dar povestea merge mai departe.
Mulțumim tuturor celor care ați făcut parte din ea!
Ne revedem pe teren! 💙⚽