27/08/2026
Universe said... Guidance is in the heart!
Și inima mea de mult mă cheamă aici și am zis să nu merg singură ci să împărtășim bucuria și frumusețea naturii, așa că organizam un moment de relaxare pentru cei care vor și pot să se alăture acestei experiențe 😍.
Există locuri pe Pământ unde timpul pare să își încetinească ritmul, iar spațiul devine o invitație directă la prezență.
Ascunsă în inima Bulgariei, Peștera Devetașka – cunoscută popular și ca locul celor „Șapte Ceruri” – este mai mult decât un monument al naturii. Este o catedrală vegetală și minerală de o măreție copleșitoare.
Cupola ei uriașă este străpunsă de șapte deschideri prin care lumina soarelui coboară în raze clare, filtrând aerul și creând un joc fascinant de umbre și claritate.
Piatra milenară oferă o senzație de ancorare profundă, de siguranță și stabilitate, în timp ce spațiul deschis spre cer îți amintește de libertate, expansiune și claritate mentală.
Este cadrul ideal pentru a ieși din pilotul automat al cotidianului, a-ți debloca corpul și a reveni la tine.
Pe lângă plimbările prin această minunație unde ne reconectam cu elementele primare : piatra-preferata mea 😍, aerul, lumina, vegetația, apa ne vom lăsa purtate de energia acestui spațiu pentru a explora starea de prezență.
Stând în frumusețea ei ne conectam și cu frumusețea din noi prin intermediul mișcărilor blânde, respiratiei și exercițiilor ghidate de relaxare corporală.
Nu este doar o simplă excursie, ci o pauză intenționată. O ocazie de a-ți reîncărca bateriile într-o comunitate de oameni care caută același lucru: simplitate, profunzime și liniște interioră.
Îți las detaliile în primul comentariu ❤️