29/06/2026
Festivitatea de premiere aduce întotdeauna emoții.
Pe de o parte, este momentul în care ne dorim să ne exprimăm recunoștința și aprecierea față de fiecare dintre voi. Pe de altă parte, este clipa în care realizăm că zilele petrecute la Jupiter au trecut mult mai repede decât ne-am fi dorit.
La această ediție aniversară am avut onoarea de a avea alături de noi reprezentanți ai conducerii IPA Secția Română. Le mulțumim pentru prezență, susținere și pentru faptul că au fost parte din această frumoasă ediție:
• Mihai Liviu Tărtăreanu – Președinte IPA Secția Română;
• Cătălin-Ștefan Bălteanu – Secretar General IPA Secția Română dar și unul dintre oamenii care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea și povestea Cupei Jupiter;
• Ion Melinte – Vicepreședinte pentru Activități Social-Culturale;
• Iulian Tița – Trezorier Național.
Avem sufletul plin de bucurie și vă mulțumim pentru asta. ❤️
A fost o ediție cu multe provocări, cu momente în care a trebuit să găsim rapid soluții, să ne adaptăm și să mergem mai departe. Dar tocmai aceste provocări au făcut ca tot ceea ce am trăit împreună să fie și mai valoros.
A fost o ediție de poveste, construită din zâmbete, prietenii, competiții frumoase și oameni extraordinari!