We Love Sport

We Love Sport Sportul e frumos, dar merită trăit pe WE LOVE SPORT!

Azi pleacă la drum faza principală din Europa League. Iar SuperComputerul Opta ne anunță că principala favorită la câști...
16/09/2026

Azi pleacă la drum faza principală din Europa League. Iar SuperComputerul Opta ne anunță că principala favorită la câștigarea trofeului e un nume surpriză 😮

Aici, în această imagine, erau doar niște puști care visau să cucerească lumea. S-au împrietenit când erau copii, au juc...
16/09/2026

Aici, în această imagine, erau doar niște puști care visau să cucerească lumea. S-au împrietenit când erau copii, au jucat la echipe importante, au cucerit trofee, au fost colegi în Selecao, dar nu au împărțit niciodată vestiarul la nivel de club. Până acum. La 34 de ani, Coutinho și Neymar vor juca împreună la Santos.

„Dacă ăsta e un vis, nu vreau să mă trezesc”, a spus Coutinho, care a semnat cu Santos până la finalul sezonului, fiind liber de contract după despărțirea de Vasco da Gama.

Salvatorul Real Madrid are 15 puncte după 6 etape în LaLiga și mai mult de un sfert dintre acestea, adică 4, au fost adu...
16/09/2026

Salvatorul

Real Madrid are 15 puncte după 6 etape în LaLiga și mai mult de un sfert dintre acestea, adică 4, au fost aduse de Carlos Espi, atacantul de 21 de ani adus de la Levante, în una dintre mutările surprinzătoare ale verii. Partea interesantă e că, până acum, în total, s-a aflat pe teren mai puțin de jumătate de oră.

În runda inaugurală, cu Espanyol, a intrat pe teren în minutul 80, la 1-1, și a marcat golul victoriei cu 2-1 în minutul 90. Marți seară, împotriva lui Elche, Jose Mourinho a apelat la el în minutul 87, la scurt timp după ce adversarii au revenit de la 0-2 și au egalat. La patru minute de la introducerea sa, Espi s-a aflat la locul potrivit și a trimis în poartă mingea primită de la Mbappe, pentru a aduce un alt succes madrilenilor.

Dacă a visat vreodată să ajungă la Real, e puțin probabil că a îndrăznit să spere că va avea un astfel de impact.

„I-am trimis un mesaj unui prieten după meci. I-am scris că regret că nu am mâncat niște iarbă după meci, ca să păstrez ...
15/09/2026

„I-am trimis un mesaj unui prieten după meci. I-am scris că regret că nu am mâncat niște iarbă după meci, ca să păstrez pentru totdeauna în mine ceva de atunci” - Thomas Tuchel, despre cât de mult a însemnat victoria obținută de Anglia pe Azteca în optimile de finală ale Cupei Mondiale din acest an, împotriva Mexicului (3-2)

„O mare provocare a fost să revin la un nivel foarte bun după ce am avut o perioadă de doi ani în care nu am jucat const...
15/09/2026

„O mare provocare a fost să revin la un nivel foarte bun după ce am avut o perioadă de doi ani în care nu am jucat constant. O altă provocare este să devin cel mai bun alături de echipa mea, să reușim să producem rezultate foarte bune. Individual, o altă provocare este să ajung la echipa națională”, declara Eduard Radaslavescu pentru Superliga.ro în februarie 2025, la jumătate de an de când s-a întors acasă.

Pare că s-a ridicat la nivelul provocării în urmă cu un an, iar acum este gata să îl depășească, judecând după prestațiile pe care le-a avut în startul acestui sezon. Lecția cea mai importantă pe care a învățat-o de la fotbal a fost „să nu renunți niciodată”, iar Eduard o aplică zi de zi. Jocul său arată asta. E mai dornic ca niciodată să își arate valoarea, iar vârsta sa, deși nu mai poate fi considerată fragedă, este unul dintre atuurile sale.

Eduard Radaslavescu a fost decisiv în victoria echipei sale și a ieșit jucătorul etapei cu numărul nouă din Superligă.

Sigur că titlul este forțat. Sarzii nu sunt nici măcar în Top 4, ci pe locul al cincilea, dar parcă acest început de sez...
15/09/2026

Sigur că titlul este forțat. Sarzii nu sunt nici măcar în Top 4, ci pe locul al cincilea, dar parcă acest început de sezon nu e chiar întâmplător. Vorbim mai mult despre niște efecte ale muncii pe care Fabio Pisacane a început-o în sezonul precedent, când, e drept, Cagliari a căutat doar salvarea de la retrogradare. Poate acum reușește ceva mai mult, cm ar fi măcar un sezon în care să aibă liniște încă din februarie sau martie. Deocamdată, are nouă puncte din 12 posibile, iar jocul arătat în meciurile câștigate a fost unul foarte bun. Singurul pas greșit și, de altfel, singurul joc fără gol marcat a fost cel de acasă, din etapa a doua, cu Inter. A fost 0-1 atunci împotriva unei echipe pe care gruparea rossoblu o încurcă mult prea rar și pe care n-a mai bătut-o din martie 2019. În weekend, Cagliari a trecut de Atalanta, cu 2-1, la Bergamo. A fost o victorie meritată, chiar dacă golul victoriei e dat de Daniel Maldini din penalty. În afară de egalarea lui Scamacca, de înainte de pauză, La Dea n-a fost cu adevărat periculoasă decât în final de meci, când căuta să salveze un punct. E doar a treia oară când Cagliari câștigă trei din primele patru meciuri din sezon în Serie A, după Anno Scudetto (1969/70) și stagiunea următoare, când a terminat pe 3.

Roma și Inter au rămas singurele echipe cu punctaj maxim în Serie A, după patru etape, dar adevărata remarcată aș zice că este Cagliari

Se schimbă fotbalul?În liga a doua australiană, sistemul de punctaj a fost schimbat. În loc de tradiționalul 3-1-0, vom ...
15/09/2026

Se schimbă fotbalul?

În liga a doua australiană, sistemul de punctaj a fost schimbat. În loc de tradiționalul 3-1-0, vom avea 3-2-1-0.

Orice meci încheiat la egalitate după 90 de minute merge direct la penalty-uri. Echipa care câștigă va lua 2 puncte, iar cea care pierde un punct.

Un egal nu mai e chiar un egal, totul pentru a încuraja un fotbal cât mai spectaculos.

"E acesta restartul Universității Cluj? O victorie cu 3-0 e în orice ghid despre fotbal un indiciu că jocul funcționează...
15/09/2026

"E acesta restartul Universității Cluj? O victorie cu 3-0 e în orice ghid despre fotbal un indiciu că jocul funcționează. Că tactica dă roade, că echipa știe lecția și are automatisme eficiente. Și atunci de ce mai sunt sceptici și nemulțumiți? Șampania deschisă după meciul cu Oțelul nu oprește vocile critice. La Cluj am văzut fantoma Oțelului, iar două goluri au venit după ce Ciobanu a fost eliminat. Câțiva studenți care au primit aplauzele publicului la final încă nu au randamentul din anul finalelor."

Alin Fornade, pe site, despre victoria Universității Cluj cu Oțelul, 3-0. Link în primul comentariu.

Dinamo rămâne lider, după o etapă în care a fost una dintre cele doar două echipe învingătoare în deplasare. Celălalt su...
15/09/2026

Dinamo rămâne lider, după o etapă în care a fost una dintre cele doar două echipe învingătoare în deplasare. Celălalt succes al oaspeților a fost obținut de campioana Universitatea Craiova, care astfel a urcat pe podium, după alb-roșii și Rapid. A fost o rundă spectaculoasă, în care s-au marcat nu mai puțin de 27 de goluri. Cu toate acestea, un singur jucător a reușit să înscrie mai mult de un gol.

Așadar, cu ce rămânem după etapa a noua din Superliga? 👇

Dinamo rămâne lider, după o etapă în care a fost una dintre cele doar două echipe învingătoare în deplasare

"Iar echipa națională a profitat din plin de statutul de gazdă! Formația antrenată de Sergiu Stancu a obținut luni seara...
15/09/2026

"Iar echipa națională a profitat din plin de statutul de gazdă! Formația antrenată de Sergiu Stancu a obținut luni seara a doua victorie în grupa D, 3-1 cu Turcia, locul 11 mondial, succes care i-a asigurat matematic calificarea în optimile de finală. România a început meciurile din grupă cu trac, poticnit, și a pierdut meciul de deschidere, 1-3 cu Letonia, echipa cel mai slab clasată în rankingul FIVB (federația internațională). Apoi însă, românii au jucat din ce în ce mai bine și au obținut ceea ce și-au dorit."

Marian Ursescu, pe site, despre reușita naționalei masculine de volei, care s-a calificat în optimile Europeanului. Link în primul comentariu.

Address

Povernei 28 Street

010644

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when We Love Sport posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to We Love Sport:

Shortcuts

Share

Category