07/05/2026
Un share mic pentru o problemă mare pentru că realitatea arată aceste lucruri ajung să îi afecteze pe toți sportivii.
Dacă cineva crede că nu poate fi atins de acest tip de problemă, ei bine... se înșeală!
În sportul de performanță există o discuție extrem de sensibilă, dar care trebuie purtată matur și profesionist:
Ce facem cu sportivii care au anumite afecțiuni medicale, dar:
- au evaluări medicale bune,
- au rezultate sportive foarte bune,
- sunt monitorizați,
- primesc avize favorabile de la medicii specialiști,
iar ulterior primesc aviz negativ în medicina sportivă?
Pentru că medicina sportivă modernă nu mai funcționează, în marile sisteme occidentale, pe principiul simplist:
„Există diagnostic = interdicție.”
Ci pe evaluare individualizată de risc.
Societățile internaționale de cardiologie sportivă și medicină sportivă — inclusiv European Society of Cardiology (ESC), American College of Cardiology (ACC) și International Olympic Committee (IOC) — au evoluat în ultimii ani către modele bazate pe:
- risk stratification,
- shared decision-making,
- evaluare multidisciplinară,
- monitorizare continuă,
nu pe excludere automată.
([ESC Guidelines on Sports Cardiology and Exercise in Patients with Cardiovascular Disease, 2020])
Conceptul modern este foarte clar:
scopul medicinei sportive nu este eliminarea completă a riscului — lucru imposibil în sportul de performanță — ci gestionarea responsabilă și individualizată a riscului.
Inclusiv literatura științifică actuală subliniază că restricțiile totale pot produce:
- efecte psihologice severe,
- pierderea identității sportive,
- anxietate,
- depresie,
- abandon educațional și social,
mai ales la sportivii tineri.
(Mountjoy et al., IOC Consensus Statement on Mental Health in Elite Athletes, British Journal of Sports Medicine)
În multe state europene, cazurile complexe NU sunt decise singular.
Se folosesc comisii multidisciplinare:
- medicină sportivă,
- specialistul afecțiunii,
- cardiolog / neurolog / endocrinolog,
- imagistică,
- medic de lot,
- uneori expertiză externă.
Pentru că diferența dintre:
„există un risc”
și
„sportivul trebuie exclus”
este enormă din punct de vedere medical, etic și juridic.
Problema majoră apare atunci când sistemul devine exclusiv defensiv administrativ:
„mai bine interzicem decât să ne asumăm.”
În acel moment, medicina riscă să își piardă caracterul individualizat și să devină birocratică.
Iar asta poate afecta profund:
- cariere sportive,
- sănătatea psihologică,
- încrederea în instituții,
- și chiar dezvoltarea sportului de performanță.
Nimeni nu susține ignorarea riscurilor medicale. Siguranța sportivului trebuie să rămână prioritatea absolută.
Dar într-un sistem modern, întrebarea nu ar trebui să fie doar:
„Cum interzicem?”
Ci și:
„Cum evaluăm corect, diferențiat și responsabil?”
Sportul de performanță are nevoie de:
- protocoale moderne,
- transparență,
- criterii clare,
- posibilitate reală de reevaluare,
- și comisii multidisciplinare autentice.
Pentru că între „apt” și „inapt definitiv” există foarte multe nuanțe medicale care merită analizate profesionist.
Iar viitorul medicinei sportive moderne exact asta încearcă să facă:
să înlocuiască decizia rigidă cu evaluarea inteligentă.
