24/10/2026
Încet, încet… mă întorc la mine. ❤️
Sunt victorii pe care lumea nu le vede. Nu au aplauze sau reflectoare, nu se măsoară în premii sau trofee. Dar, uneori, sunt cele mai importante victorii ale vieții noastre.
După accident, am învățat să mă bucur de lucruri pe care, înainte, le făceam fără să mă gândesc.
Încet, încet, am reușit să merg din nou pe bandă. Apoi să alerg.
Încet, încet, am reușit să ridic mâna mai sus de umăr. Apoi să țin microfonul. Să salut pe cineva cu mâna. Să mă pieptăn singură.
Lucruri atât de firești, încât nici nu ne dăm seama ce daruri extraordinare sunt… până când, într-o zi, nu le mai putem face.
Mici reușite ale unor bătălii nevăzute.
Au fost zile cu durere, cu neputință, cu nerăbdare. Zile în care mi-aș fi dorit ca lucrurile să se întâmple mai repede. Dar am învățat că vindecarea are ritmul ei. Și că uneori cel mai mare curaj nu este să faci un pas uriaș, ci să nu renunți la următorul pas mic.
Și iată că am reușit să înot din nou! ❤️
Nu vă pot spune cât de mult mi-a lipsit!
Mi-a lipsit apa. Mi-a lipsit senzația aceea minunată de zbor pe care numai înotul mi-o dă. Mi-a lipsit libertatea aceea pe care o simt când apa mă poartă. Și mi-au lipsit oamenii dragi de la Aqua Swim România.
Înotul meu nu este încă așa cm era înainte. Încă îmi protejez umărul, încă am grijă să nu forțez brațul în mișcările de rotație. Mai am de muncit, mai am răbdare de învățat.
Dar, pentru mine, fiecare lungime de bazin este o mică sărbătoare. O dovadă că se poate. Că trupul își amintește, încet, drumul spre libertate.
Și, mai ales, că nu trebuie să faci lucrurile perfect ca să te bucuri că le poți face din nou.
Mă gândesc adesea cât de fragili suntem, dar și câtă putere nebănuită purtăm în noi.
Uneori, viața ne aduce atât de jos, încât nici nu mai zărim drumul înapoi. Și e greu. Teribil de greu.
Dar drumul există.
Se construiește cu răbdare, cu muncă, cu credință, cu oameni care ne întind mâna și cu fiecare mică victorie pe care alegem să nu o trecem cu vederea.
Poate că nu ne întoarcem niciodată exact la omul care am fost înainte. Poate că devenim altcineva. Un om care prețuiește mai mult, care înțelege mai profund, care știe să se bucure de lucrurile mici.
Pentru că uneori, ca să învățăm din nou să zburăm, trebuie să începem prin a ne bucura că putem ridica o aripă.
Și, pas cu pas, lumina se întoarce. ❤️
