05/06/2026
👋 "Nu scrie în fișa postului!" și "nu e treaba mea" sunt două replici des folosite în sistemul medical.
Intenția: de auto-apărare.
Rezultatele: nervi și conflicte, apoi scurgeri de energie.
De ce încurcă replicile astea mai mult decât ajută?
Pentru că:
- nimeni nu știe exact ce scrie în fișa postului său (+ contracte colective de muncă) și oricum multe părți sunt foarte interpretabile.
- chiar dacă cineva ar ști exact ce scrie, tot nu se poate aplica în sistemul medical actual, unde resursele sunt limitate și condițiile nu sunt deloc ideale pentru ce scrie în fișa postului.
Totuși, mulți membri ai personalului medical le folosesc des, cu scopul de a scăpa de niște activități care li se par grele, umilitoare pentru poziția lor sau periculoase din punct de vedere legal.
Gândul din spate este, uneori, că așa sunt mai puține șanse să pice vinovați în situații medicale complicate, dacă se întâmplă vreodată ceva.
Însă fuga de muncă din păcate nu te scapă deloc de consecințele medico-legale, care pot apărea oricând în viața unui medic sau asistent medical.
Ce te scapă este, complet contraintuitiv, să ai niște relații bune cu colegii tăi.
Dacă nu le ai pe acestea, nimic nu te scapă de ce e mai rău, într-un context critic. Iar dacă le ai, nu mai ai nevoie să te ferești.
De asemenea, toată intenția asta de conservare a energiei, pentru lucruri mai importante (orice ar însemna pentru fiecare important) este o mare păcăleală, pentru că toată acțiunea aceasta de a ne feri de sarcini ne scurge de mult mai multă energie decât dacă le-am face, pur și simplu.
👉 Tu auzi des "nu e treaba mea" și "nu scrie în fișa postului? Știi să dai un răspuns inteligent emoțional și convingător, atunci când le primești?
👉 Sau ești printre cei care le folosesc? Simți că te ajută la ceva și chiar ai relații sau rezultate mai bune așa, te simți mai bine?
🖐 Dacă vrei să spui ceva mai eficient în loc de aceste replici sau să dai niște replici mai eficiente, atunci când auzi de la ceilalți ideea, hai la următorul grup de "Medici Competenți Emoțional", care va începe în curând.