20/01/2025
Toți suntem copiii cuiva indiferent de rolul în care ne aflăm în acest moment. Fiecare dintre noi purtăm în interior valori, comportamente, credințe, interpretări ale celor care ne-au crescut. Subiectul responsabilității emoționale a părinților este unul încă sensibil pentru societatea românescă. Încă ne vine greu, ca societate, să vorbim despre greșelile părinților noștri față de noi cu deschidere.
Există încă mulți clienți care în terapie refuză să abordeze subiectul părinților sau al propriei copilării, o rezistență care de multe ori îngreunează sau blochează procesul terapeutic.
Mulți dintre noi suferim în tăcere pentru că am fost învățați să ascundem ce e acasă, să ne minimizăm durerea și să protejăm imaginea familiei în societate dar adevărul e că vindecarea nu vine din a ne preface că totul e perfect.
Vindecarea vine când ne putem uita la imperfecțiunea din noi și ceilalți cu compasiune și curaj. Îți poți iubi părinții la fel de tare și totuși să recunoști felul în care te-au impactat – pozitiv și negativ.
Refuzând să le vedem lor greșelile ne luăm și nouă șansa de a ne înțelege în profunzime.
• Îți poți iubi părinții și în același timp să conștientizezi răul pe care ți l-au produs – să te vindeci nu înseamnă să alegi între iubire și responsabilitate ci să le lași pe ambele să existe simultan.
• Iubirea nu șterge durerea – îți poți iubi părinții și în același timp să fii conștient de felul în care acțiunile lor te-au rănit.
• Responsabilitatea nu înseamnă vină – să îi ceri unui părinte să își asume responsabilitatea pentru ceva ce te-a rănit nu înseamnă să îl învinuiești.
• Să conștientizezi durerea resimțită te ajută să te vindeci – când îți numești durerea îți dai șansa de a o adresa și nu de a o reprima în interiorul tău.
• E în regulă să simți toată gama de emoții față de părinții tăi – e posibil să simți iubire, frustrare, furie și tristețe în acelasi timp și e perfect în regulă.
• Nu îi trădezi pe ei când vorbești despre experiența ta – să conștietizezi răul pe care ți l-au produs nu înseamnă că le ataci caracterul, este mai degrabă un pas spre a rupe ciclul generațional.
• Limitele și iubirea pot coexista – să le impui limite părinților nu înseamnă că nu îți mai pasă de ei ci că de acum îți pasă și de tine.
• Iertarea este un proces intim și personal – iertarea nu înseamnă că uitam sau scuzăm durerea pe care am simțit-o. Nu te forța să ierți când nu simți să faci asta.
Poți să continui să iubești în timp ce eliberezi durerea pe care ai ținut-o atât de mult timp în interiorul tău. 🧡
Despre părinții narcisici și limitarea contactului cu aceștia voi reveni cu o postare noua în curând.🔜
