27/01/2025
Am găsit un mesaj mai vechi zilele trecute de la un coleg care mă întreba dacă am părinți care mă căuta să mă certe că “le-am stricat copilul”, în contextul dinamicilor narcisice de familie.
Am câteva exemple foarte personale dar evident că s-a întâmplat și în cazul practicii mele. Nu dezvolt, nu justific, nu detaliez, doar subliniez evidentul – EU NU LUCREZ CU COPII. (în cazul minorilor legea le permite părinților să ceară detalii despre procesul acestora, în cazul adulților procesele fiind strict confidențiale).
Clienții mei sunt toți adulți, fie că în cadrul sedințelor abordăm subiecte referitoare la relația de cuplu sau la cea de familie. Înțeleg că clientul meu adult este copilul cuiva dar să îți permiți o asemenea infantilizare încât să treci peste copilul tău și să abordezi direct specialistul cu care lucrează este o lipsă de respect față de copilul tău, o intruziune în procesul lui și o jignire pentru specialistul pe care cu alte cuvinte îl înveți cm să își facă treaba.
“Părinții toxici vor învinui partenerul, psihologul sau pe oricine le susține copilul în procesul de separare, pentru că nu își văd copilul ca pe un individ autonom cu propria abilitate de introspecție și capacitate de decizie asupra propriei persoane.”
