07/12/2020
Recordmenul României la 3.000 de metri, Ovidiu Olteanu a început atletismul pe când avea 15 ani, în 1985, la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Luceafărul Brașov, sub îndrumarea regretatului antrenor Liviu Mereuță.
RECORDUL UNUI BRAȘOVEAN. Ovidiu Olteanu e unul dintre cei mai valoroși atleți brașoveni din toate timpurile. Pe 6 februarie 1998, la Cupa Samsung, un grand prix de sală organizat la Budapesta, a participat la o cursă istorică și a făcut o cursă istorică. Câștigător a fost Daniel Komen (Kenya, nr. 1 la start), care a stabilit un nou record mondial indoor (7:24.90) al probei de 3.000 metri. Iar brașoveanul nostru (primul din dreapta, cu nr. 69) a reușit un nou record național (7:48.47). În capitala ungară au alergat o serie de vedete internaționale ale probei: Eric Dubus (campion european în 1990 și vicecampion mondial în 1993), John Mayock (nr. 43, campion european în 1998 și vicecampion european în 1992 și 2005) și Sergei Lebid (nr. 68, de 11 ori campion european de cros). De atunci au trecut mai bine de 22 de ani. Și ambele recorduri sunt valabile! Felicitări, Ovidiu Olteanu! În curând, mai multe vești despre semifondistul nostru, aflat acum departe de casă.
, ,