17/10/2024
Text preluat!!! Important de citit!!! 💯💯💯
Problema nu este că nu cunosc copiii tehnici de autoapărare.
Problema este că nu sunt educați corect.
La noi la cursuri vin părinți care se plâng că este victimă a bullyingului copilul lor.
Doar copilul lor e victimă. Dar de ce doar copilul lor?
De regulă pentru că e un copil vulnerabil, un copil fragil, sensibil emoțional, firav fizic, și mai ales... cam răsfățat.
Ce-i spui tu, ca părinte, copilului tău, el te crede! Dacă îi spui că e special, buricul-pământului, că e cel mai cel, că e grozav, fantastic, galactic, el te crede.
Partea proastă e că la școală ceilalți copii vor râde de el.
Una e să dezvolți la copil încrederea în sine și alta e să îi bagi tu prostii în cap.
„Tu ești unic!” este cea mai cretină afirmație din univers. E ca și cm ai spune „apa e udă!” Toți copiii sunt unici, fiecare în felul lui. A fi unic nu este o caracteristică. Poți fi unic și când ești foarte prost! A fi unic NU este neapărat o calitate. Și un rebut este unic. Și un neadaptat e unic.
Nu copiii sunt „defecți”. Părinții i-au educat GREȘIT.
Într-un grup, la școală de exemplu, toți copiii sunt EGALI, chiar dacă sunt diferiți și unici.
Nu poate fi „cel mai important” doar unul dintre ei. Doar pentru că așa i s-a băgat lui în cap acasă.
Părinții greșesc, părinții plătesc! Mai grav e că suferă copilul pentru greșelile de educație făcute de părinți.
E normal să lași uneori copilul să câștige când te joci cu el acasă. Dar e greșit să-l lași să câștige mereu! E greșit și să cedezi mereu în fața copilului tău la orice discuție pe care o ai cu el în contradictoriu. Copiii de la școală nu vor ceda în fața lui. Uneori o să piardă o dispută, o confruntare. Tu vrei să fie fericit, de aceea îl lași să câștige acasă. La școală nu o să-l lase nimeni să câștige! Nu faci decât să-i creezi un sentiment fals de drepturi și așteptări nerealiste.
Noi le spunem copiilor la cursul de aikido că îi vom învăța și să piardă! Cu demnitate, cu onoare, dar o să piardă. În viața reală nimeni nu câștigă mereu! Asta le dezvoltă rezistența la eșec, la frustrare. Îi învață că viața reală are și suișuri și coborâșuri, și victorii și înfrângeri. Și e ok! E firesc, e natural. Cine trăiește cu sloganuri de marketing de genul „Să fii cel mai bun! Să fii campion!” o să se trezească la realitate curând.
Viața reală nu înseamnă DOAR victorii, doar succese, doar să fii tu mereu pe primul loc, centrul atenției, cel mai bun, cel mai grozav, cel mai deștept.
O altă greșeală pe care am făcut-o toți părinții: vrem să fim „prietenul” copilului. E imposibil, din păcate. Iar copilul chiar NU are nevoie de părinți ca prieteni. Are destui prieteni de vârsta lui, colegii de la școală etc. Un copil are nevoie de părinți ca părinți. Părintele este primul profesor, părintele educă, părintele este modelul de copiat, părintele sancționează erorile de comportament, părintele impune ce e rău și ce e bine. Dacă un copil este adolescent și fumează sau face alte lucruri rele pentru el, prietenii nu-l vor opri, nu-l vor corecta, nu-l vor sancționa. Pentru că și ei fac la fel. Copiii, și mai ales adolescenții, au nevoie de un adult care să impună limite!
Orice om acționează sau reacționează doar de nevoie. Dacă tu, părintele, îi oferi chiar totul, copilul nu va avea niciun motiv să facă efort să obțină ceva. E normal, ca părinte, să-ți protejezi copilul. Dar să nu exagerezi. Dacă îl supra-protejezi, apoi să nu te miri că e incapabil să se protejeze singur. Nu l-ai lăsat să-și dezvolte această abilitate. Tu l-ai făcut o victimă sigură pentru bullying!
Prea mult confort slăbește copilul. Dacă îi rezolvi tu toate problemele, copilul nu-și poate dezvolta abilitățile necesare pentru a se descurca singur. Încrederea în sine a copilului înseamnă să aibă încredere în el însuși că se descurcă. Nu în tine!
Nu e ok să NU îi spui copilului că-l iubești. Trebuie să știe că e iubit! Dar nu e ok nici să-i spui „Te iubesc!” la fiecare propoziție, sau în fiecare zi. Mulți oameni încheie orice convorbire telefonică folosind expresia „Te iubesc, te pup, pa!” indiferent cu cine vorbesc, cu o colegă de serviciu, cu un client etc. Se golește de conținut, de valoare, cel mai important cuvânt!
Nu spunem „Te iubesc!” chiar oricând și chiar oricui, nu?
Noi le spunem copiilor că nu ne interesează rezultatul. Chiar nu ne interesează care copil este „mai bun”, mai performant. Pe noi ne interesează doar efortul depus. De regulă este un raport direct între efort și rezultat. Deci, dacă ai depus efort, vei avea și rezultate. Nu ne interesează talentul. Cu talentul te naști. Dacă ești deștept îl folosești. Dacă nu, îl irosești. Noi apreciem munca și efortul, nu talentul nativ.
Cereți de la copil efort. Dacă și-a făcut datoria, dacă s-a străduit, rezultatele sunt mai puțin importante!
Rezultatele depind și de împrejurări, nu doar de copil.
Un părinte are o relație bună cu copilul doar dacă petrece mult timp cu el. Nu ai timp pentru copil? Ghinion.
Ești foarte ocupat cu serviciul, cu jobul, cu cariera? Atunci nu te mai mira că nu te înțelegi cu copilul, mai ales când e adolescent!
Meseria de părinte este cea mai grea meserie! Pentru că trebuie să produci un OM!
