https://www.facebook.com/109817141375824/

Alba Ciclism, Alba (2026)

03/06/2026

Nu uitați să pedalați azi

03/06/2026

https://www.facebook.com/share/p/1BAXFqPhtK/

Există două triburi care conviețuiesc aparent pașnic, dar care se privesc cu aceeași suspiciune cu care se priveau cândva dacii și romanii, estul și vestul sau utilizatorii de Shimano și SRAM. Pe de o parte sunt băutorii de cafea. Pe de altă parte sunt băutorii de bere. Două lumi diferite, unite doar de faptul că ambele consideră că cealaltă greșește fundamental în viață.

Categoria 1 : Cultul Cafelei

Îi recunoști de la distanță. Nu după bicicletă, care costă cât un Logan decent, ci după espresso-ul pe care îl țin în mână cu aceeași grijă cu care alții țin un nou-născut. Pentru ei, tura începe la cafenea și se termină tot la cafenea. Kilometrii dintre cele două opriri sunt doar o formalitate. Pot discuta 20 de minute despre aciditatea unui espresso etiopian, dar dacă îi întrebi pe unde trece traseul, răspunsul este de obicei: "vedem noi pe GPS".

Băutorul de cafea nu bea cafea pentru energie. Energia este doar un efect secundar. Cafeaua este filozofie, religie și trăsătură de personalitate. El nu comandă o cafea. El descrie o experiență senzorială. Are aplicații care îi monitorizează somnul, pulsul, HRV-ul, stresul, hidratarea și probabil activitatea tectonică din zona.

La finalul turei nu spune că a mers 100 de kilometri. Spune că a avut 287 wați normalizați care justifică încă un cappuccino.

Categoria 2 : Ordinul Sticliștilor

La polul opus se află ciclistul care privește bicicleta ca pe un mijloc elegant de a ajunge la bere. Pentru el, traseul ideal este cel care se termină lângă o terasă. Nu contează foarte mult câți kilometri sunt. Contează dacă localul are umbrelă și halbă rece.

Nu vorbește despre VO2 Max. Vorbește despre "setea acumulată". Nu calculează raportul watt/kg. Calculează raportul kilometri/beri și consideră că orice ieșire sub o bere la 30 km este un eșec grav din care greu isi revine psihic. În poze apare mereu zâmbind. Nu pentru că a făcut personal best, ci pentru că știe că la 500 de metri după virajul următor începe partea importantă a antrenamentului.

Planul este simplu. Două ore de bicicletă. Trei ore de terasă.

La întoarcere, acasă la soție, dialogul este aproape întotdeauna același:

— Cum a fost?

— Greu... foarte greu. Vânt, căldură, suferință...

— Și cât ați mers?

— Aproape cinci ore.

Sticlistul experimentat știe că timpul petrecut pe terasă nu este pierdut. Este, de fapt, ședința tehnică post-antrenament. Acolo se analizează sprinturi care n-au existat, atacuri pe care nimeni nu le-a văzut și forma extraordinară pe care fiecare o va avea "de luna viitoare".

Cele două tabere se întâlnesc inevitabil după fiecare tură. Băutorul de cafea comandă un flat white și începe să explice beneficiile cofeinei asupra performanței, vorbind despre absorbție, sistem nervos central și optimizarea efortului de parcă ar susține lucrarea de doctorat la masa de lângă. Băutorul de bere comandă o halbă și explică beneficiile fericirii asupra performanței. Primul citează studii științifice, al doilea îl citează pe Nelu Sprinteru', care după două beri și un mic a urcat Sultanu' mai bine decât în 2023. Primul vorbește despre pragul anaerob, al doilea despre pragul la care începi să dai noroc și cu oamenii de la mesele vecine. Primul își sincronizează activitatea pe Strava, al doilea își sincronizează nota de plată cu restul grupului pe Revolut. După o jumătate de oră, băutorul de cafea este convins că alcoolul distruge adaptările fiziologice, iar băutorul de bere este convins că viața e prea scurtă pentru băuturi care costă cât trei halbe și vin în pahare de laborator.

Niciunul nu-l convinge pe celălalt, dar amândoi se prezintă și săptămâna viitoare la aceeași tură, la aceeași terasă și la aceeași dezbatere, semn că adevăratul combustibil al ciclismului nu este nici cafeaua, nici berea, ci plăcerea de a avea o părere foarte fermă despre lucruri care nu contează aproape deloc.

Până la urmă, adevărul este simplu: cafeaua pune în mișcare plutonul, berea îl ține unit. Iar între cele două se desfășoară, de zeci de ani, una dintre cele mai inutile și mai frumoase dispute din istoria ciclismului.

29/05/2026

https://www.facebook.com/share/1Emvypwt4h/

🚵 Etapa Regină din Giro este aici! Ne așteaptă 151 de kilometri palpitanți "în meniu", în Munții Dolomiți. Nu numai că urcările sunt foarte dificile, dar vin în succesiune rapidă, iar altitudinea va juca un rol esenţial.

Vorbim de o zi cu 4900 de metri diferenţă de nivel, majoritatea dificultăţilor urmând a începe în ultima sută de kilometri. Miticul Passo Giau revine în Turul Italiei și va fi urcat de pe Selva di Cadora, partea sa cea mai dificilă. Urcarea are 9,8 kilometri lungime şi o pantă medie de 9,3%, iar cicliştii vor ajunge la 2226 de metri altitudine (Cima Coppi din acest an).

Vremea din regiune este, de asemenea, adesea instabilă, temperaturile devenind inevitabil scăzute în vârf. După ce vor fi ajuns în vârful lui Passo Giau, cicliștii pornesc într-o coborâre foarte rapidă, îndreptându-se direct către Passo Falzarego, care are 10 kilometri lungime, cu o pantă de 5,4%. Urcarea aceasta nu e cea mai dificilă, dar poate crea decalaje mai mari decât ne-am putea aștepta, ținând cont de factorul oboseală și de altitudinea sa, cu peste 2100 de metri în vârf.

Rutierii vor coborî înapoi spre 1000 de metri, după acest nou test, dar etapa nu se termină aici. Vom avea final în căţărare, pe Piani di Pezze, o ascensiune mai scurtă, dar incredibil de abruptă (5 kilometri, cu o pantă de 9,6%, vor încheia etapa "cum se cuvine").

Jonas Vingeegard are deja 4 victorii de etapă în Turul Italiei din acest an și peste 4 minute avans la general față de locul secund. Ca atare, dacă danezul se simte în formă și țintește un nou succes în rundă, probabil că nimeni și nimic nu îl poate opri.

Dacă, însă, Visma nu va trage puternic după evadare, câștigătorul se va alege dintre atacanții zilei. Principalii "suspecți" care pot duce la bun sfârșit o asemenea rundă grea sunt Giulio Ciccone, Einer Rubio, Chris Harper, David de la Cruz, Johannes Kulset, Enric Mas, Wout Poels sau Igor Arrieta. Doi jokeri puternici ar putea să fie Egan Bernal și Derek Gee, dar rămâne de văzut dacă aceștia vor primi acceptul plutonului pentru a merge în evadare, având în vedere că sunt pozționați destul de bine la general (în special canadianul).

Nu în ultimul rând, nu ar trebui să excludem total un posibil "cadou" al lui Vingegaard pentru cel mai de nădejde locotenent al său, Davide Piganzoli. Acesta are forța să îi învingă pe Felix Gall&Co într-o luptă directă, dacă nu va trebui să ducă trena pentru Jonas.

⏰ De la 13:15, pe HBO Max. Pe Eurosport 1, transmisiunea va începe în jurul orei 15:00, după partida de la Roland Garros dintre Magda Linette și Iga Swiatek.

✍️ Emanuel Terzian îţi aşteaptă comentariile şi întrebările în cadrul acestei postări, pentru a le discuta în timpul cursei.

29/05/2026

Etapa regină a Giro d'Italia

28/05/2026

https://www.facebook.com/share/1E5vRy5haF/

Marea schismă a plutonului: războiul șosetelor. Există în ciclism subiecte despre care oamenii discută calm și civilizat: antrenamente, nutriție, presiune în roți sau câți watti "pierzi" de la o poziție greșită pe bicicletă. Și apoi există subiectul șosetelor. Momentul în care oameni maturi, cu rate, copii și joburi stabile, ajung să se certe cu o pasiune demnă de dezbateri geopolitice despre ce culoare trebuie să porți la gleznă. Albe, negre sau colorate, o întrebare care a divizat plutonul mai rău decât orice evadare pe vânt lateral.

Într-un colț al ringului se află aristocrația șosetei albe. Ciclistul care nu merge la pedalat, ci apără tradiția. Nu contează că bicicleta sună ca un mixer industrial și că lanțul are consistența unei friteuze uitate în priză, șoseta trebuie să fie albă, înaltă și imaculată. Din păcate, o singură baltă e suficientă pentru ca omul să pedaleze restul turei ca după o tragedie personală.

La polul opus stă ciclistul pragmatic, adeptul șosetei negre. Omul care a înțeles realitatea drumurilor românești și a acceptat că după 100 km orice șosetă devine gri. El nu caută eleganță, ci liniște sufletească și libertatea de a termina tura fara atac de panică. În plus, șoseta neagră oferă și un avantaj tactic important: nimeni nu știe exact de când n-a mai fost spălată.

Dar adevărata amenințare pentru echilibrul plutonului o reprezintă secta șosetelor colorate. Flamingo, banane, neon, avocado, curcubeu și diverse mesaje motivaționale scrise parcă direct pe peretele Garii de Nord. Omul arată ca un festival ambulant, însă are și prostul obicei să fie cel mai puternic din grup. Tu încă încerci să înțelegi de ce poartă șosete turcoaz cu palmieri, iar el deja ți-a pus trei minute pe cățărare.

Bineînțeles, nicio tură nu e completă fără specialistul plutonului. Personajul care nu are podiumuri, dar compensează prin opinii ferme despre lungimea corectă a șosetei și "ce se mai poartă în ciclismul adevărat". Același om vine însă cu bidon promoțional de la Lidl, p***a prinsă cu șoricei și număr de concurs lipit cu bandă izolatoare. Dar, aparent, șoseta ta rămâne adevărata problemă.

Adevărul este că disputa nu va fi rezolvată niciodată. În ciclism poți ierta multe: lipsa de formă, lipsa de tactică și chiar lipsa de antrenament. Dar o șosetă greșită? Asta rămâne pentru totdeauna