15/09/2026
Există un moment în care comentariile de pe internet încetează să mai fie doar comentarii. Se întâmplă atunci când îți dai seama că omul care scrie cu satisfacție despre necazul altuia nu locuiește într-un univers paralel, fără șosele, intersecții ...
Locuiește printre noi. În ultimele luni, la mai multe articole publicate pe ciclism.404, am întâlnit același tip de reacție. Nu doar opinii diferite, nu doar critici și nici măcar clasica dispută dintre bicicliști și șoferi. Asta face parte deja din peisaj. Vorbim despre ceva mai urât: oameni care, atunci când află că altcineva a avut un accident, a pățit ceva sau trece printr-un moment greu, simt nevoia să se bucure. Să ironizeze. Să mai arunce o piatră în omul care deja este la pământ, ca și cm suferința lui ar fi un spectacol la care au primit invitație.
Cazul lui Arthur este doar cel mai recent exemplu și tocmai de aceea nu vrem să transformăm această postare într-o tribună pentru indignare. Arthur este în spital și luptă. Restul poate aștepta. Dar fenomenul merită spus cu voce tare, pentru că există o întrebare pe care poate ar trebui să ne-o punem mai des: ce se întâmplă cu omul care, după ce termină de scris un comentariu în care se bucură de necazul altuia, închide telefonul, își ia cheile și pleacă? Exact. Pleacă în trafic. Oamenii aceștia sunt la volanul mașinii care vine din spate, sunt în intersecția în care traversezi, sunt lângă tine pe bicicletă sau așteaptă la aceeași trecere de pietoni. Nu există barieră care să întrebe dacă ai suficientă răbdare, bun-simț sau empatie ca să împarți drumul cu ceilalți.
Ne place să discutăm despre viteze, reguli, piste, mașini, biciclete, amenzi și camere video. Și trebuie să o facem. Dar există o componentă despre care vorbim mai puțin: omul. Poți să nu suporți bicicliștii, poți să consideri că un biciclist a greșit, poți să fii furios pe un șofer sau să critici un sportiv. Nu trebuie să fim de acord unii cu alții. Dar există o diferență uriașă între a critica și a te bucura că un om suferă. Iar diferența asta spune ceva despre noi, nu despre accident.
Internetul ne-a dat tuturor o tribună și posibilitatea de a spune aproape orice. Uneori, însă, comentariile nu ne arată doar ce credem despre un subiect. Ne arată și cine suntem. Iar când vezi oameni care găsesc motive de bucurie în nenorocirea altuia, apare inevitabil gândul că mâine îi vei întâlni în trafic. Poate la volan. Poate pe bicicletă. Poate chiar în spatele tău, într-o intersecție.
Așa că poate ar fi bine să ne amintim un lucru banal, pe care se pare că am început să-l considerăm opțional: înainte de a fi șoferi, bicicliști, pietoni, sportivi sau comantam pe Facebook, suntem oameni.
