31/12/2025
✨️🎄Dragi antrenori, sportivi, membri ai colectivului Școlii Sportive Ocnița,
stimați amatori ai sportului și susținători ai modului sănătos de viață,
Cu prilejul venirii Anului Nou, vă adresez cele mai sincere urări de sănătate, putere și inspirație.
Fie ca noul an să vă aducă rezultate frumoase, victorii meritate și împliniri atât pe plan sportiv, cât și personal. Vă doresc perseverență în antrenamente, încredere în propriile forțe și motivație pentru a vă depăși limitele în fiecare zi.
Mulțumesc sportivilor pentru munca și ambiția lor, antrenorilor pentru devotament și profesionalism, iar colectivului școlii pentru implicare și responsabilitate. De asemenea, adresez mulțumiri tuturor celor care susțin sportul și promovează un mod de viață activ și sănătos în comunitatea noastră.
Să avem un An Nou plin de energie, fair-play, sănătate și succese!
La mulți ani și un an sportiv reușit!
Cu respect,
Eduard Tintiuc
Director, Școala Sportivă Ocnița