01/10/2025
Străzile din Oxford, pline de povești s-au împletit cu înțelepciunea unora dintre cei mai mari specialiști din lume in trauma.
Mulți oameni se sperie de cuvântul traumă pentru că îl asociază doar cu accidente grave, războaie sau abuzuri extreme. Dar, în realitate, trauma este mult mai prezentă în viața noastră de zi cu zi.
Trauma nu înseamnă doar evenimente dramatice.Ea se poate instala chiar și în experiențe aparent obișnuite, dar care lasă urme în interiorul nostru.
Un copil care plânge și nu primește alinare învață, fără să știe, că emoțiile înseamnă singurătate. Atunci când e ignorat în momentele în care vrea să povestească ceva important, el ajunge să creadă că vocea lui nu contează. Iar dacă mai crește și într-o familie marcată de sărăcie și instabilitate, învață că lumea este imprevizibilă și trăiește mereu cu frica de a pierde totul.
Un copil crescut cu părinți reci emoțional sau indisponibili poartă în sine, la maturitate, o foame continuă de afecțiune și, în același timp, o teamă adâncă de a fi din nou respins. Criticile constante, primite ani la rând, se transformă într-o voce interioară care șoptește mereu: „nu ești suficient”.
Un divorț trăit în copilărie, nespus pe înțelesul lui, clatină întreaga lume interioară și lasă în urmă frica de abandon. Mai târziu, la maturitate, o despărțire bruscă nu este doar o pierdere, ci devine o confirmare dureroasă a ideii că nu meriți iubire.
Trauma nu înseamnă doar ce ți se întâmplă rău, ci și lipsa lucrurilor de care aveai nevoie ca și copil: îmbrățișări, siguranță, ascultare, iubire.
Un copil care nu este ținut în brațe sau căruia nu i se spune că este iubit, învață să creadă că afecțiunea trebuie câștigată, că emoțiile sunt prea mult și că el însuși nu este suficient. Mai târziu, la maturitate, această rană se poate transforma într-o nevoie disperată de aprobare sau, dimpotrivă, într-o dificultate de a primi și de a oferi iubire.
Este foarte important să înțelegem rolul traumei în viața noastră. Ea nu dispare dacă o ignorăm, ci continuă să ne influențeze alegerile și felul în care trăim. Când avem curajul să o privim, descoperim în noi puterea de a ne transforma.
La fel ca în poveștile lui Harry Potter, unde întunericul și durerea se transformă în forță și curaj, și trauma poate fi privită ca o poartă lumină. Iar Oxford, cu străzile lui pline de magie, mi-a reamintit că știința și poveștile, realitatea și imaginația, se pot întâlni pentru a ne arăta același adevăr: chiar și din cele mai grele încercări se poate naște speranță.
