03/10/2024
𝗧𝗼𝘂𝗿 𝗱𝘂 𝗠𝗼𝗻𝘁 𝗕𝗹𝗮𝗻𝗰 (TMB) este unul dintre cele mai cunoscute trasee de drumeție de lungă distanță din lume, fiind parcurs prima dată de 𝘏𝘰𝘳𝘢𝘤𝘦 𝘉é𝘯é𝘥𝘪𝘤𝘵 𝘥𝘦 𝘚𝘢𝘶𝘴𝘴𝘶𝘳𝘦 în 1767, părintele alpinismului și promotorul primei cuceriri a vârfului Mont Blanc.
𝗧𝗼𝘂𝗿 𝗱𝘂 𝗠𝗼𝗻𝘁 𝗕𝗹𝗮𝗻𝗰 a fost propus și marcat în 1951 și integrat în ghiduri și hărți începând cu anul 1952. De atunci, traseul a suferit mai multe modificări. Există un traseu principal oficial, cu câteva variante, dar drumeților li se oferă libertatea deplină de a alege traseul pe care vor să-l urmeze, în funcție de condiția fizică, timpul disponibil și condițiile meteorologice.
𝗧𝗼𝘂𝗿 𝗱𝘂 𝗠𝗼𝗻𝘁 𝗕𝗹𝗮𝗻𝗰 se poate parcurge în sensul acelor de ceasornic cât și în sens invers și poate fi început și finalizat din orice punct al traseului. Totuși, oficial se parcurge în sens invers acelor de ceasornic, cu startul și sosirea în localitatea Les Houches, aflată în vestul localității Chamonix-Mont-Blanc din Franța.
𝗧𝗼𝘂𝗿 𝗱𝘂 𝗠𝗼𝗻𝘁 𝗕𝗹𝗮𝗻𝗰 este în prezent un traseu bine documentat: beneficiază de o hartă oficială, un site oficial și mai multe ghiduri tipărite de edituri specializate (𝘊𝘪𝘤𝘦𝘳𝘰𝘯𝘦 𝘗𝘳𝘦𝘴𝘴, 𝘛𝘳𝘢𝘪𝘭𝘣𝘭𝘢𝘻𝘦𝘳 𝘗𝘶𝘣𝘭𝘪𝘤𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯 etc.).
𝗧𝗼𝘂𝗿 𝗱𝘂 𝗠𝗼𝗻𝘁 𝗕𝗹𝗮𝗻𝗰 înconjoară masivul montan și vârful Mont Blanc (alt. 4805,59 m), cel mai înalt vârf montan din Europa de Vest. Traseul oficial are o lungime de aproximativ 170 km, trece prin trei țări – Franța, Italia și Elveția, parcurge 7 văi și 8 șei montane, însumează peste 10 000 m diferență pozitivă de nivel, durează între 7 și 12 zile, totalizează aproximativ 60 de ore de drumeție efectivă, atinge altitudinea maximă de 2537 m (sau 2665 m pe variante) și este caracterizat în ghiduri și pe site-ul oficial ca fiind un traseu dificil.
𝗧𝗼𝘂𝗿 𝗱𝘂 𝗠𝗼𝗻𝘁 𝗕𝗹𝗮𝗻𝗰 este parcurs în fiecare sezon de peste 25 000 de drumeți de munte, din toată lumea. Peisajele de-a lungul turului sunt printre cele mai uluitoare din munții Europei, combinând priveliștea vârfurilor înzăpezite cu cea a ghețarilor și a trecătorilor muntoase epice, unele cu aspect himalayan. Drumețul va traversa limbi de zăpadă în mijlocul verii, va trece pe lângă cascade impresionante și lacuri glaciare în care se oglindesc vârfurile munților din jur. Pe poduri sau legănat pe punți himalayene, drumețul va traversa torente și râuri vijelioase. Alteori, torentele și pâraiele vor fi trecute pășind din piatră în piatră, simțind răcoarea apei în bocanci. Potecile vor conduce drumeții și prin păduri întunecoase, pe margini de prăpăstii și pe fermecătoare pajiști alpine, cu floră diversă, cu turme de oi sau vaci ce pasc pe versanți în dangătul tălăngilor, având ca decor negurile ce se ridică din văi, iar, dacă vor avea noroc, vor putea admira marmote, capre negre sau ibecși și, de ce nu, chiar vreo viperă. De neuitat vor rămâne emoțiile, pacea și încântarea oferită de spectacolul culorilor focului de la răsărit și apus, nuanțe ce înroșesc versanții și vârfurile înzăpezite. Toate acestea fac TMB extrem de popular printre drumeții de munte. Și noi l-am făcut!
Am făcut TMB ca o aventură tată-fiu, Petru (49 de ani) și Ștefan CAZACU (14 ani și 9 luni). Am făcut TMB parcurgând 154 km (25,66 km/zi) prin Franța, Italia și Elveția, cu 10238 m diferență pozitivă de nivel, atingând altitudinea maximă de 2665 m (în Col des Fours, Franța, cu 100 m mai mult decât vârful Moldoveanu), în 6 zile (ghidurile indică 7-12 zile), respectiv 57 de ore de drumeție efectivă (ghidurile indică 60 de ore), cu patru nopți dormite în cort și una la hotel, cu un consum mediu de 3582 calorii/zi și 7,13 litri apă/zi (Petru), cu rucsaci în greutate de 14 kg (Petru) și 8 kg (Ștefan). Ștefan deține pașaportul oficial ,,𝘗𝘢𝘴𝘴𝘦𝘱𝘰𝘳𝘵 𝘛𝘰𝘶𝘳 𝘥𝘶 𝘔𝘰𝘯𝘵 𝘉𝘭𝘢𝘯𝘤” cu ștampilele refugiilor și campingurilor pe lângă care am trecut de-a lungul TMB. Din cercetările noastre, odată cu finalizarea TMB, Ștefan a devenit cel mai tânăr român (14 ani și 9 luni) care a făcut Tour du Mont Blanc.