01/09/2026
Din culisele unei performanțe istorice la Lausanne🥋🇷🇴
În spatele medaliei de aur câștigate de Zlătaru Andrei Miki-Giuliano se află mult mai mult decât meciurile disputate pe tatami: pregătire, emoții, concentrare, încredere și munca unei echipe unite.
De la sosirea la Lausanne, acreditare, clasificare și divizionare, până la tragerea la sorți, încălzire și ultimele indicații înaintea fiecărui meci, fiecare moment a făcut parte din drumul către cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Alături de Andrei s-a aflat antrenorul său, Roșu Călin Mircea, de la LPS „Mircea Eliade” București, care i-a oferit sprijinul tehnic și încrederea necesare într-o competiție desfășurată pe una dintre cele mai importante scene ale judo-ului mondial.
Delegația României a fost condusă de Ștefan Tudor Gănuci, Secretar al Comisiei de Judo Adaptat din cadrul Federației Române de Judo.
Participarea la prima competiție de Judo Adaptat organizată în cadrul unui Grand Slam IJF a însemnat o experiență deosebită, întâlniri cu sportivi și specialiști din întreaga lume, dar și confirmarea faptului că Judo Adaptat România poate obține rezultate importante la cel mai înalt nivel.
Aceste imagini surprind oamenii, emoțiile și momentele nevăzute care au însoțit performanța României la Lausanne.
Participarea Echipei României de Judo Adaptat a fost posibilă prin sprijinul Comitetului Național Paralimpic, în parteneriat cu Federația Română de Judo.
Împreună, dincolo de rezultat. Împreună, pentru România! 🥋🇷🇴
IJF - International Judo Federation
European Judo Union
EJU Education
Comitetul National Paralimpic, Romania
Federația Română de Judo
Federația Română de Judo Euroregiunea 8