03/05/2026
Un singur mare fcd! – De la preotul din Teleorman la pixul unui gruppo storico
Pentru că lucrurile au degenerat pe scena ultras din România în ultimii ani, e cazul să ne aducem aminte câteva lucruri de bază, măcar pentru cei născuți mai târziu sau care cunosc codul ultras doar de pe internet.
Un grup se desființează când pierde unul dintre steagurile reprezentative de gard, cel de acasă sau cel de deplasare — nu steaguri de fluturat, pancarte, fulare sau alte materiale!
Lumea ultras italiană — și, de acolo, de pretutindeni — a preluat acest gest din tradiția militară, de pe vremea când pierderea drapelului de luptă al unei unități ducea la desființarea și reorganizarea respectivei unități.
Astfel, de zeci de ani, pe stadioane se întâmplă astfel de lucruri, doar că pe scena ultra’ din România codul a fost încălcat începând cu anul 1997, când steagurile de gard Nuova Guardia și Brigate au fost luate de steliști, pe 10 mai, de pe stadion, iar ulterior au reapărut!
Ulterior, mai multe grupuri, de la mai multe echipe, au făcut această eroare, însă lucrurile au devenit de-a dreptul jenante când unii au sugerat, din necunoaștere sau ipocrizie, desființarea grupului nostru, pretextând pierderea multor materiale — asta deși au văzut clar că nu era niciun steag de gard acolo! Țeapă! Frustrare!
Precizare: materialele pierdute nu reprezintă nici măcar jumătate din materialele pe care le aveam la momentul respectiv, pentru că noi ne-am dedicat, de-a lungul anilor, vieții ultra’: am creat, am vopsit, am inovat, am pierdut zile și nopți, am „spart” bani pentru a da culoare acestei lumi a peluzelor. Comparativ cu așa-zișii dușmani, a căror „mentalitate ultra’” se rezumă la două steaguri fluturate, apărute în patru ani, și trei batiste pe post de steag de gard.
Dacă în cazul majorității capturilor se cunoaște modul de operare, îi rugăm pe cei care, cu atâta vehemență, ne cer desființarea să le explice „imberbilor de tastatură”, înfometați de cancan-uri online de pe așa-zisele pagini „ultra”, cm au „executat lucrarea”.
Celor care ne pun la îndoială onoarea, demnitatea sau felul de a gândi le-am spune doar atât: dacă aceste lucruri ne-ar fi lipsit cu adevărat, probabil că unele situații ar fi căpătat, de mult, o cu totul altă turnură — poate chiar una mai vizibilă. În schimb, alegem să rămânem consecvenți, rămânem băieți!
Apogeul prostiei însă îl ating „câinii”, al căror lider ne e fan înfocat: „Cum e Sudul lu’ Steaua, mânca-ți-aș p...a ta!”. Să refuzi 15 vs 15, să trăiești cu falsa impresie că nu vrea cineva să te înfrunte, să te trezești după două luni cu chef de postări ironice — asta da mentalitate!
Avem de gând oricând! Rămâne în picioare, deși ne-ar fi plăcut ca băiatul ăla de la Aur, columbofilul din Teleorman, să răspundă la telefon.
Ne exprimăm public durerea în p… față de domnul Gogoasă, al cărui respect se pare că l-am pierdut, așa cm au pierdut ei praetoria pe la Arad (și despre care nu menționează nimic când vine vorba de capturi) sau cm au pierdut finanțele de la fam. Mititelu. Aceeași durere în p… ne „lovește” și atunci când Toba “bate” spre noi, deși suprasul de pe gard a rămas pe la Timișoara (cităm: “nu are cm sa se desfinteze un grup pt că a fost luat steag de fluturat...”).
Pentru a nu lungi vorba și a nu împovăra generațiile tinere cu cititul, ne întrebăm ce s-a întâmplat cu un singur mare fcd? În disputa fcsb – Steaua suntem adesea întrebați: „Uefa ce spune?”. Aceeași întrebare am adresat-o și noi celor care se întreabă dacă cei de la NG „au dat cu pixul”: „Uefa ce spune?”.
Scârbiți de peisajul ultra’ românesc, în care peste jumătate dintre echipele din Liga 1 și 2 nu fac deplasări sau nu au suporteri, trăim cu speranța că viitorul peluzelor bucureștene rivale nu se va baza strict pe cetățeni cu buletine de Giurgiu și Teleorman, cu ifose de Capitală; altfel, nu ne rămâne decât să ne rugăm la părintele cu har de la Purani pentru iertarea păcatelor…
Și tăcerea e un răspuns, dar câteodată parcă e prea mult…
