13/05/2026
S-a dus nene, și ultima amintire a copilăriei mele. Tarabele chinezești care aveau de toate pe vremea aia… Când mergeai în magazinul Europa și te simțeai ca-n Asia. Asta pentru că trebuia să treci prin India de la Colentina ca să ajungi la China de sub pod.
Te duceai la ăia și negociai la o pereche de blugi sau adidași de vă dureau mâinile și pe tine și pe vânzător.
— ,,Ținci lei, oferă, ținti lei! “— strigau verii lui Jackie Chan.
Când te mai lua foamea, băgai un Chiț-Chan sau un Hot-Dog la propriu. Sanchi că era mâncare chinezească… „Porc cu legume chinezești”. Toate bolile cu S posibile aveai după masă.
Acum găsești la orice cartier care se respectă și câte un magazin chinezesc. Eu am unu’ aproape de casă și găsești de la fixative la icoane și jucării contrafăcute din sânge de Ying și plastic de Tiom-Ping. Prețuri mari totuși. Dacă traversez la Pepco, fac afacere mai bună.
Mă bucur că nea’ chinezu’ de la casă împreună cu soția lui au învățat cuvintele elementare în română. Am trecut prin zona balonașelor în formă de litere și cineva chiar era cu mâna pe una dintre literele din poză.
Am impresia că orice om cu bun-simț din altă țară ar veni, după două luni petrecute cu frații români, se strică la cap.
Vorba romanilor la retragerea din Dacia:
— Bă, cu neamu’ prost să nu te pui.