22/06/2025
„Am făcut-o și pe asta!”
Zâmbeam larg, dar în interior aveam fluturi în stomac. Erau cam cât o turmă de elefanți. 😅
Am pășit pe podium – da, la o prezentare de modă – eu, care n-am visat niciodată să fiu model.
Și totuși… am făcut-o.
În ultima vreme, viața m-a dus, nu știu dacă voit sau nu, în tot felul de contexte noi. Un curs de actorie (da, și asta!), experiențe care nu au nicio legătură cu zona mea de confort.
Nu m-am văzut niciodată model. Nici actriță. Dar am început să mă pun conștient în situații care îmi testează limitele. Și știi ce? E provocator, dar e și eliberator.
➡️ În coaching vorbim des despre disconfortul creșterii. Despre cm adevărata schimbare începe acolo unde se termină comoditatea.
Iar eu, ca orice om, am avut perioade în care am rămas în ce știu, ce-mi iese, ce-mi place. Dar în ultima vreme, parcă ceva m-a tras către necunoscut.
Poate curiozitatea. Poate dorința de a mă descoperi altfel. Sau poate doar nevoia de a-mi arăta că pot, chiar și când mintea zice „nu e pentru tine”.
💡 Ce am învățat din asta?
– Că rolurile pe care ni le asumăm (model, coach, mamă, profesionist etc.) nu ne definesc în totalitate.
– Că disconfortul e un semn bun – înseamnă că te miști, că evoluezi.
– Că a face ceva nou, chiar dacă nu devine o carieră, îți schimbă felul în care te vezi. Și asta e aur.
Poate și tu ai o „prezentare de modă” care te așteaptă – sub altă formă: un discurs, o negociere, un proiect nou, o decizie curajoasă.
Te încurajez să o faci.
S-ar putea să nu devii nici model, nici actor.
Dar s-ar putea să devii mai mult tu.
👉 Tu când ai făcut ultima oară ceva care ți-a dat emoții, dar te-a făcut mândru/ă că ai avut curaj?
Tu, în față, cu Andreea Paraschiv
Cristina Batlan
Dona Trend