15/09/2026
Stai și te minunezi uitându-te la unii care nu doar că îți spun cm mănâncă ei, dar vor să-ți explice și cm e bine să mănânci tu. De exemplu, oamenii care și-au făcut din fructe o filozofie de viață și din coșul de fructe un fel de altar alimentar.
Și zici: băi, stai puțin… Geneza 1:29 vorbește despre semințe, rod, fructe. Aha! Pare că omul are dreptate.
Numai că apoi te lovește realitatea peste ceafă.
Dacă tot luăm Geneza ca manual de nutriție, hai s-o luăm până la capăt. Acolo nu există supermarket deschis non-stop, mango din Brazilia și avocado din Chile livrat în februarie la magazinul din colț. Există natură. Iar natura are anotimpuri.
Ești în România. E februarie. Afară e frig, pomii sunt goi și tu ești frugivor.
Bine, măi Franț… de unde fructele?
„Avocado.” Chile.
„Mango.” Brazilia.
„Papaya.” Ecuador.
„Banane.”
Nu mai întreb.
Și uite cm omul care spune că trăiește în acord cu natura ajunge să mănânce natura altui continent, pentru că natura de sub geamul lui n-a semnat contract să producă mango în februarie.
Aici mi se pare mie că ne-a sucit consumerismul gândirea. Avem aproape orice, de oriunde, în orice anotimp, și am ajuns să credem că ceea ce putem cumpăra este automat și ceea ce ne este natural să mâncăm.
Dar corpul din tine cm rezonează cu mediul înconjurător? Poate întrebarea nu este doar „ce pot să mănânc?”, ci și „unde trăiesc, în ce anotimp trăiesc și ce îmi oferă în mod firesc locul ăsta?”
Dacă ești în Ecuador, unde cresc fructe tot anul, povestea arată într-un fel. Dacă ești în Tenerife, altfel. Dacă ești în România, în mijloc de februarie, povestea se schimbă.
Și dacă ești eschimos, să zicem, la Polul Nord, unde dracu’ găsești tu livada de mango? Te uiți la Geneza și aștepți să apară banana?
Natura nu e bufet internațional. Are sezon, climă, sol, latitudine, temperatură și perioade în care produce mai mult sau mai puțin. Iar omul, înainte să inventeze supermarketul, trebuia să se gospodărească.
Toamna, românul își făcea cămara. Ce avea din abundență punea pentru iarnă: mere, pere, prune, rădăcinoase, murături, compoturi, uscături. Nu pentru că avea o aplicație de nutriție în telefon, ci pentru că știa că vine iarna și natura nu negociază.
Acum avem supermarketul. Dacă nu mai sunt fructe în România, le aducem din Ecuador, Chile, Brazilia sau alte colțuri calde ale lumii și ne felicităm că trăim în acord cu natura.
Asta nu înseamnă că fructele sunt rele. Din contră. Înseamnă doar că un aliment bun nu devine automat o alimentație completă și că natura nu poate fi redusă la raftul de fructe exotice.
„Eu mănânc doar fructe.”
Bine. Dar în România, în februarie, de unde?
Deschizi Instagramul și întrebi o tinerică de la tropice, care parcă nici n-a apucat să cunoască bine lumea, dar a ajuns deja să-i explice adevărul absolut despre alimentație:
„Drăguță, eu ce fac în România?”
Și vine răspunsul, senin, din paradisul ei cu fructe:
„Mănânci numai fructe.”
Și atunci îți vine să privești în gol, să respiri adânc și să-i răspunzi cu toată înțelepciunea Carpaților:
„Drăguță, mai lasă și natura să vorbească.”
Păi tocmai asta încerc să-ți spun: trust your body, dar ascultă și natura în care ai pus corpul ăla.
Pentru că poți să citești Geneza, internetul și zece influenceri și să-ți faci o identitate întreagă dintr-o singură categorie alimentară. Dar dacă ai uitat anotimpul, locul și realitatea propriului corp, poate că ai înțeles dieta și ai ratat natura.
Și atunci nu mai ești frugivor.
Ești doar consumator global, cu o preferință foarte bine branduită pentru fructe.
Și, culmea, tot natura trebuie să plătească nota.
